Skip to main content

DERAPAJ. Site-urile Wowbiz.ro și Cancan.ro, imagini și filme de la înmormântări. Pe wowbiz, materialul e promovat cu “Intră aici să le aduci un ultim omagiu”

 
DERAPAJ. Site-urile Wowbiz.ro și Cancan.ro, imagini și filme de la înmormântări. Pe wowbiz, materialul e promovat cu “Intră aici să le aduci un ultim omagiu”
WowBiz foto

Dacă posturile TV au dat dovadă de decență și au respectat cererea familiilor victimelor de la Clubul Colectiv, două site-uri tabloide au relatat pe larg de la înmormântări. Wowbiz.ro și Cancan.ro au publicat pe site imagini și filme de la înmormântările celor dispăruți.

Publicitate

Pe WowBiz, goana după clickuri cu orice preț și cu orice subiect a lăsat pe prima pagină inclusiv îndemnul “Intră aici”.

Titlul WowBiz.rode pe homepage:

Ziua despartirii! Parintii isi urla durerea langa sicrie:

"Pa, sufletelul mamii! Vine si mami repede!" A inceput inmormantarea victimelor incendiului din clubul Colectiv!

Suntem alaturi de rudele indurerate care isi conduc copiii si prietenii pe ultimul drum.

Intra aici sa le aduci un ultim omagiu

Pe site-ul WowBiz au fost publicate mai multe imagini, atât cu membrii îndurerați ai familiilor îndurerate (în audiovizual, acest lucru este interzis), cât și cu sicriele descoperite în biserică și cu momentul coborârii în groapă.

În textul wowbiz, reporterii își și justifică demersul: “Si cum multi dintre voi ar fi vrut sa fie alaturi de durerea rudelor si prietenilor celor decedati, reporterii WOWbiz.ro vor incerca sa va arate, pas cu pas, imagini de la funeralii.”

Cancan.ro a publicat atât un fotoreportaj, dar și un material video filmat în momentul în care sicriul femeii de serviciu care a pierit la Clubul Colectiv a fost scos din curte și a plecat spre cimitir.

Click a relatat de la înmormântarea lui Claudiu Petre, cu câteva imagini din biserică, în general gadre largi.

Pe Libertatea.ro nu este niciun material legat de înmormântările victimelor.

Principalele site-uri au respectat dorința familiilor îndurerate. Adevărul, Gândul, Evenimentul zilei, ȘtirileProTV.ro, România TV sau Realitatea.net nu au difuzat imagini de la înmormântările de azi.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Am adăugat și ȘtirilePro TV la enumerarea unor site-uri care au respectat apelul la decență. Sunt câteva exemple, site-uri care au dovedit decență sunt mult mai multe. Inițial, am urmărit îndeosebi site-urile posturilor de știri și ale ziarelor.
  • E foarte bine ca toate aceste mizerii tabloide sa fie semnalate si, mai mult, ca din respect pentru oamenii aia care au murit si familiile lor, sa nu lase nimeni "ultimul omagiu" pe latrinele astea la care lucreaza niste oameni de nimic, care pentru un titlu senzationalist ar vinde-o si pe ma-sa arabilor.

    Offtopic: Apropo, nici stirileprotv.ro nu a difuzat imagini de la priveghiuri si inmormantari, dar presupun ca nu face parte din "principalele site-uri", nu? Daca tot vorbim despre corectitudine, macar sa fie pana la capat.
  • Daca "principalele site-uri" sunt "Adevărul, Gândul, Evenimentul zilei, România TV sau Realitatea.net", atunci www.stirileprotv.ro ce mai este, Petrisor?!

Trimite un comentariu