Skip to main content

AUDIENŢE. Power Couple vs Survivor. Emisiunea de pe Antena 1 a depăşit Pro TV pe targetul comercial al Pro TV. Emisiunea a pierdut însă pe naţional şi la oraşe.

 
AUDIENŢE. Power Couple vs Survivor. Emisiunea de pe Antena 1 a depăşit Pro TV pe targetul comercial al Pro TV. Emisiunea a pierdut însă pe naţional şi la oraşe.

AUDIENŢE POWER COUPLE vs SURVIVOR. Cine a câştigat în prima confruntare a noului show Power Couple de pe Antena 1 cu Survivor, de pe Pro TV?

Publicitate

Dacă la premiera Power Couple, Antena 1 se lăuda că a câştigat un singur segment, şi acela segment al ...segmentului comercial, adică publicul feminin, la a doua ediţie (în care s-a bătut cu Survivor) postul intact bifează (şi) un prim loc pe publicul comercial al Pro TV.

"Pe intersecţia cu programul Survivor, Power Couple - La bine şi la greu a condus clasamentul audienţelor la nivelul publicului 21-54 naţional ABCD" anunţă Antena 1. Targetul 21-54 naţional ABCD este segmentul comercial al Pro TV. Postul Intact spune că, şi la a doua ediţie, Power Couple a rămas prima şi la femei, "pe publicul comercial feminin cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, înregistrând 7.9 puncte de rating şi 28.2% cotă de piaţă".

Potrivit informaţiilor Paginademedia, la Power Couple s-au uitat jumătate de milion de telespectatori din targetul comercial 21-54 naţional ABCD, în timp ce la Pro TV erau 440.000.

Ce s-a întâmplat pe celelalte segmente?

La nivel naţional şi la oraşe, pe intersecţia Survivor - Power Couple (21.30-24.00), emisiunea de pe Antena 1 a fost depăşită de Pro TV, la o distanţă considerabilă mai ales la nivelul întregii ţări. Pe comercialul Antenei 1 (21-54 urban), Power Couple şi Survivor au fost la egalitate.

Naţional. La nivelul întregii ţări, lupta a fost câştigată clar de Survivor: 1,3 milioane de români la Pro TV şi în jur de un milion la Antena 1.

Urban. La oraşe, tot Survivor, de pe Pro TV, a fost cel mai urmărit pe interval, cu 670.000 de telespectatori, faţă de 580.000 la Power Couple, pe Antena 1.

Comercial 21-54 urban. Pe acest segment comercial, Survivor şi Power Couple au fost cam la egalitate. "Cam", pentru că între cele două emisiuni a fost o diferenţă de doar o mie de telespectatori: 337.000 Pro TV - 336.000 Antena 1.

Audienţă PREMIERĂ Power Couple. Emisiunea, peste media Antenei 1, dar după Pro TV. Doar pe publicul feminin a fost prima

În a doua ediţie Power Couple, Concurenţii au experimentat durerile naşterii, fiind conectaţi la un dispozitiv cu nouă grade de intensitate care simulează contracţiile din timpul travaliului.

GALERIE FOTO. Power Couple, în imagini

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

sus