Skip to main content

AUDIENŢE Românii au talent 2024. Prima ediţie, vârfuri de trei milioane de români care s-au uitat la show. Diferenţe mari faţă de celelalte posturi

 
AUDIENŢE Românii au talent 2024. Prima ediţie, vârfuri de trei milioane de români care s-au uitat la show. Diferenţe mari faţă de celelalte posturi

AUDIENŢE Românii au Talent. Debut cu milioane de telespectatori pentru Românii au talent în 2024. Pro TV a fost cea mai urmărită televiziune, la distanţă de celelalte staţii.

Publicitate

Potrivit Pro TV, vârfurile emisiunii s-au dus spre trei milioane de români care se uitau la emisiune. Se întâmpla la ora 20.54.

De altfel, media pe minut a întregii emisiuni, care a fost difuzată de la ora 20.30 şi s-a dus până după miezul nopţii s-a apropiat de 2,4 milioane de români, de patru ori mai mulţi decât locul al doilea, ocupat de Antena 1. 

Audienţa este apropiată de anul trecut, când erau peste 2,5 milioane. În 2023 însă, Românii au talent a început mai devreme, pe 20 ianuarie (prima lună din an este, tradiţional, luna cu cele mai mari audienţe din an).

Ce s-a întâmplat pe publicul comercial al Pro TV, adică 21-54 naţional ABCD?

"În rândul publicului naţional, cu vârsta cuprinsă între 21 şi 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 12.7 puncte de rating şi 40.9% cotă de piaţă", anunţă Pro TV. În cifre absolute, înseamnă cam 830.000 de telespectatori.

Pe acest segment "locul 2 care avea 3.9 puncte de audienţă şi 12.5% share". Adică în jur de 250.000 de telespectatori la Antena 1.

De notat poziţiile bune în clasament a două canale. Unul este Happy Channel, televiziune din grupul Intact, în top cinci pe intervalul Românii au talent, cu seriale turceşti. Cel de-al doilea e DigiSport, cu un meci din campionatul intern.

Ce au avut celelalte posturi pe intervalul Românii au talent:

Antena 1 - serialul Camera 609 şi, de la 23.00 o reluare Power Couple

Kanal D - serialul turcesc Poveste din Anatolia şi Jocul cuvintelor cu Dan Negru

Happy Channel - seriale turceşti: Capcana iubirii, Ziua în care mi s-a scris destinul, Flăcările destinului

DigiSport - Universitatea Craiova - Universitatea Cluj

Audienţa posturilor TV vineri, 9 februarie, pe intervalul emisiunii Românii au talent (20.30-00.10), la nivel NAŢIONAL:

1. Pro TV - 2.370.000 de telespectatori (13 rating, 37% share)

2. Antena 1 - 615.000 (3,5 rtg, 9,6 share)

3. Kanal D - 465.000 (2,7 rtg, 7,2 share)

4. Happy Channel - 280.000

5. România TV - 275.000

6. DigiSport - 205.000

Audienţa posturilor TV vineri, 9 februarie, pe intervalul emisiunii Românii au talent (20.30-00.10), în mediul URBAN:

1. Pro TV - 1.280.000 de telespectatori (12,9 rtg, 36,3 share)

2. Antena 1 - 255.000 (2,6 rtg, 7,2 share)

3. Kanal D - 195.000

4. România TV - 180.000

5. Happy Channel - 155.000

6. DigiSport - 135.000

Audienţa posturilor TV vineri, 9 februarie, pe intervalul emisiunii Românii au talent (20.30-00.10), pe publicul COMERCIAL, URBAN 21-54 de ani:

1. Pro TV - 556.000 de telespectatori (11,9 rating, 41,2 cotă de piaţă)

2. Antena 1 - 130.000 (2,8 rtg, 9,6 share)

3. DigiSport - 56.000

4. Kanal D - 50.000

5. România TV - 40.000

6. Happy Channel - 38.000

Audienţa posturilor TV vineri, 9 februarie, pe intervalul emisiunii Românii au talent (20.30-00.10), pe publicul NAŢIONAL 21-54 de ani ABCD (targetul comercial al Pro TV:

1. Pro TV - 825.000 de telespectatori (12,7 rating, 40,9 share)

2. Antena 1 - 250.000 (3,9 rtg, 12,5 share)

3. Kanal D - 115.000

4. Happy Channel - 65.000

5. DigiSport - 65.000

6. Antena Stars - 50.000

Citeşte şi: AUDIENŢE ROMÂNII AU TALENT. Pro TV a lăsat în urmă concurenţa. Antena 1, audienţe de şapte-opt ori mai mici pe intervalul emisiunii


Citeşte şi: Audienţe istorice. Cum a debutat show-ul Românii au talent, în cei 11 ani? Până în 2019, cifrele săreau de trei milioane de români

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

sus