Skip to main content

Marcel Străuţ (2): Povestea sediului: un proprietar furios, chirii, subînchirieri şi încă o plângere la adresa lui Străuţ

 

În ziua închiderii Bigger Group, proprietarul clădirii în care funcţiona agenţia a închis sediul şi a chemat Poliţia. Într-o plângere, proprietarul l-a acuzat pe Străuţ că nu a plătit chiria şi că a subînchiriat spaţii fără acordul lui.

Publicitate

Ce zice Marcel Străuţ, în cea de-a doua parte a interviului. Tot aici, despre relaţia cu noul proprietar (tânăra Tatiana Roşca) şi despre banii din contul Bigger.

"Când am semnat vânzarea, banii erau în contul Bigger", susţine Străuţ.

Partea a doua a interviului:

Povestea sediului: un proprietar furios, chirii, subînchirieri şi încă o plângere la adresa lui Străuţ

În martie 2009, astăzi Bigger era în contract cu agenţii sau cu televiziuni sau cu regii şi a doua zi Bigger dispărea din peisaj.
Dar ştii din ce cauză a dispărut? Pentru că acel om nenorocit din clădirea respectivă a închis curentul, a evacuat şi a chemat poliţia.

Nu primise banii de chirie.
Extraordinar! Deci am neînceperea urmăririi penale şi de la acest om care cerea un milion jumătate de la mine. Avea banii, în avans, 25 de mii de euro plus TVA.

El a venit să închidă firma pentru că nu era plătită chiria, ăsta era motivul invocat.
Da, asta a şi spus, că nu i-am plătit chiria. Eu nu trebuia să plătesc decât 7.000 de euro (eu, Bigger, pe etajul 3) pentru că eu am închiriat toată clădirea şi, cu acordul lui, am subînchiriat parterul, etajul I şi II. Omul ăsta n-a putut să dovedească nimic.

Nu putea să-mi închirieze mie cineva clădirea aia dacă nu plăteam un avans. Şi orice contract de subînchiriere pe care l-am făcut acolo a fost cu acordul lui. N-aveam cum să subînchiriez în condiţiile în care oamenii ăia şi-au făcut sedii sociale acolo. Proprietarul era zi de zi acolo, el a ştiut de la început.

De ce a sechestrat bunurile dacă toate lucrurile erau în regulă?
Nu ştiu, întreabă-l pe el.

Care a fost plângerea lui la acel moment?
Exact asta, că nu i-am plătit...

Şi că nu i-ai comunicat că ai subînchiriat.
Ba da, chiar şi asta a fost şi că am făcut sedii sociale la firme fictive. Nişte aberaţii. Ăia nu-şi puteau face sedii sociale acolo dacă nu aveau acordul propietarului, deci e o aberaţie.

Proprietarul spunea că ai semnat în locul lui în acte?
Nu mai ştiu, cred că da. Dar n-am semnat niciodată în locul nimănui, în viaţa mea şi mai ales că el era zilnic acolo. El nu vedea că se mută altă firmă? Adică de doi ani de zile n-a văzut chestia asta?

El de nebun vine, după ce aţi avut o relaţie de trei ani de zile, şi zice “gata, de aici nu mai iese nimeni până când nu plăteşte”?
Dar ce să plătească? Totul era plătit la zi. Cel de la parter a cerut iar o negociere, el a participat, i-am dat toate contractele, avea contractul ăluia de la parter, avea absolut toate contractele de subînchiriere. Deci s-a trezit după trei ani că eu am subînchiriat fără voia lui?

Subînchiriatorii stăteau de trei ani de zile acolo, parterul, etajul I şi etajul II. El venea zilnic acolo, jucam tenis cu el, cu oamenii, juca fusbol cu oamenii de acolo s.a. Era prietenul nostru, chiar mi-a dat clienţi.

Cum îţi explici tu, dacă aşa au stat lucrurile?
Nu ştiu. Colegii probabil s-au speriat şi ei de ceea ce am anunţat eu. I-or fi transmis lui altceva decât era în realitate. Ei au înţeles ceva, el a înţeles probabil altceva de la ei şi s-a panicat, a oprit curentul, i-a dat afară pe toţi şi a chemat poliţia. Şi din acel moment nu i-a mai lăsat să păşească în clădirea aia. Tu nu înţelegi că acea firmă avea comenzi, trebuiau să muncească campanii pentru Adevărul, pentru toate companiile astea?

N-o cunoşteam pe această fată de 21 de ani. Tu nu înţelegi că am văzut-o doar o jumătate de oră?

Tu nu te-ai asigurat că firma va merge mai departe, dacă tu ai plecat?
Păi eu m-am asigurat, dar ce puteam să fac, să mă lupt cu ăla să bag firma înapoi? În primul rând că trebuia să vină noii proprietari şi să facă treaba asta. Eu am încercat să vorbesc cu el, dar n-am avut ce să vorbesc.

Ce fel de om de afaceri eşti tu dacă habar nu ai cui îi vinzi firma, când intri într-o negociere?
Eu am ştiut cui vând firma. Eu n-am negociat prin scrisori.

Şi ai avut încredere să negociezi cu o fată de 21 de ani?
N-am negociat cu această fată de 21 de ani. În momentul negocierii, când a venit ea, nu a stat decât o jumătate de oră în încăpere cu mine, a venit, a semnat şi a plecat. Eu ştiam că firma este cumpărată de o casă de avocatură în numele altor persoane. Negocierea a durat 3-4 săptămâni. N-am negociat cu o fată de 21 de ani.

Cine ştiai tu că va cumpăra?
Eu ştiam că va cumpăra o persoană. Nu mă interesa numele.

Şi tu, ca un om responsabil din publicitate, ai fost de acord să ia oricine?
A contat foarte mult ce vor face ei după şi am vrut să mă asigur pe mine, ce voi face eu după.

Şi aveai încredere într-o fată de 21 de ani...
N-o cunoşteam pe această fată de 21 de ani. Tu nu înţelegi că am văzut-o doar o jumătate de oră? Cu cine am negociat era o femeie matură, s-a prezentat ca avocată, e în baroul de avocaţi.

Pentru cine spunea ea că cumpără?
Nu ştiu, mi s-a zis că un grup de investitori.

Dar tu nu eşti interesat să ştii cui îi dai firma la care ai lucrat câţiva ani buni?
Am lucrat cinci ani, din 2003 era acea firmă. Nu ştiu, poate am fost naiv în chestia asta.

"Eu am respectat întru totul contractul"

În martie 2009 erau nişte bani care trebuiau să meargă către companiile cu care Bigger avea relaţii contractuale. Unde s-au dus acei bani?
Atâta timp cât am fost eu acolo, s-au plătit contractele la zi. Cu Media Direction eram la zi.

Cum eraţi la zi, când erau sume de plătit din urmă?
Deci tu chiar nu vrei să înţelegi? Totdeauna se plătesc nişte consumuri din urmă şi erau sume din urmă de plătit, dar conform contractului eram la zi cu toate plăţile.

Dar Adevărul plătise.
Iarăşi, spun acelaşi mecanism. Una este termenul de plată când plăteşte clientul şi altul este termenul când plăteşti furnizorul.

De ce nu a plătit Bigger, când tu erai încă acolo, sumele pe care trebuia să le plătească către Media Direction?
Pentru că în contract nu scria aşa. Eu am respectat întru totul contractul.

În martie 2009, contractul spunea că poţi să nu plăteşti încă din septembrie 2008?
Cere-i lui Media Direction să-ţi arate contractul. Contractul stabilea nişte termene de plată. Acele termene au fost respectate 100% cu Media Direction.

Dacă au fost respectate, deşi ceva nu se leagă aici, de ce te acuză de înşelăciune?
Probabil mă consideră responsabil că sumele n-au mai fost plătite de la momentul plecării mele şi probabil spun că “stai aşa că să-l tragem pe ăsta la răspundere pentru că nu mai avem pe cine să tragem la răspundere”.

"Când am semnat vânzarea Bigger banii erau în contul Bigger"

Ce s-a întâmplat cu banii din conturile Bigger?
Au fost folosiţi, din câte ştiu, pentru achiziţia unor noi utilaje de tipografie. Ăia voiau să-şi extindă zona de business, să facă tipografii, nu ştiu, habar nu am.

În momentul în care tu ai plecat şi erau acei bani în cont, banii aceia au rămas la Bigger?
Banii aceia au rămas în contul Bigger, în momentul plecării mele. Când am semnat vânzarea Bigger banii erau în contul Bigger.

Şi atunci de ce toată lumea care avea de recuperat bani de la Bigger a spus “Marcel Străuţ a premedidat această închidere, a tras banii din cont şi a închis firma”?
Ok, şi eu ce pot să zic? Lăsăm instanţele...Apărarea mea este că în momentul în care eu am plecat banii erau în contul acelei firme şi n-am premeditat cu nimic. Atâta timp cât am fost acolo mi-am respectat contractele, am încercat să meargă situaţia şi să recuperez banii. Ţi-am zis că erau 2 milioane şi jumătate care trebuiau să fie luaţi de la clienţi.

Dar la fel o bună parte din bani erau deja luaţi de la clienţi.
Corect, o bună parte din bani erau deja luaţi de la clienţi.

Şi care n-au mai ajuns la medii.
Atâta timp cât am fost eu, mi-am respectat contractele şi au ajuns la medii.

Adică, aveai contracte atât de bune încât puteai să nu plăteşti nici după şase luni?
Nu ştiu dacă erau şase luni cu Media Direction, dar conform contractului meu cu Media Direction, le-am plătit la zi.

"N-a fost “după mine, potopul”. Eu nu am planificat treaba asta"

Atunci de ce când lumea vorbeşte despre cazul Bigger, vorbeşte ca despre cea mai mare ţeapă din ultimii ani?
Nu ştiu de ce vorbeşte aşa, uite şi tu vorbeşti de datorii deşi eu n-am avut nicio datorie, nici eu, nici Bigger în momentul în care eu am plecat. Faţă de Media Direction nu era nicio întârziere la plată, faţă de alţii poate erau nişte întârzieri. Dacă unul îţi emite o factură, trebuie s-o plăteşti în 30 de zile, dacă n-ai contract se consideră factura contract, şi probabil la unele erau întârzieri de facturi.

Cum ţi se pare ţie acum faţă de angajaţi, după ce ai plecat, “după tine, potopul”? Ţi se pare corect faţă de angajaţi?
N-a fost “după mine, potopul”. Eu nu am planificat treaba asta, nu trebuia să se întâmple aşa. Potopul a fost în momentul în care acel om, proprietarul clădirii, i-a dat afară. Eu nu l-am pus pe ăla să-i dea afară, firma mergea, oamenii aveau de lucru.

Cum continua, dacă le-ai spus că firma nu va mai continua aşa?
Tu nu înţelegi ce le-am spus? Le-am spus că firma a fost cumpărată de nişte oameni, eu mă voi retrage din partea asta executivă, nu voi mai fi directorul acestei companii şi ei vor dezvolta probabil şi o altă divizie, probabil aceasta de publicitate o s-o lase aşa cum e sau se va stinge.

Dar tu, în momentul în care ai semnat, ştiai că nu vor mai face publicitate?
Nu. Mi-au zis că nu va mai fi core business-ul lor publicitatea.

Deci erai conştient că nu se vor mai continua contractele?
De ce să nu se continue contractele din moment ce firma avea profit? Dacă eu am nişte contracte în derulare?

S-a întâmplat. Ai trimis, practic, oamenii acasă.
Cine a trimis, Petrişor? Le-am zis eu duceţi-vă acasă?

Când am vorbit cu mai mulţi oameni de acolo mi-au spus că mesajul acesta a fost că “nu se mai continuă publicitatea, adică vă descurcaţi de acum înainte”.
Asta e, nu ştiu.

Mint oamenii cu care eu am vorbit din Bigger?
Se pare că mint şi oameni mai mari.

Angajaţii tăi asta mi-au spus. Mint angajaţii tăi?
Eu nu ştiu ce-au vorbit. Nu pot să-ţi confirm că ei ţi-au spus asta. Dacă cineva ţi-a zis lucrul acesta, nu este adevărat.

PRECIZARE: La acest articol vor fi aprobate NUMAI comentariile ASUMATE.

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • legat de chiria spatiului pot spune ca avea drept de subinchiriere doar ca atunci cand a plecat a plecat un pic si cu garantia celor la care inchiriase si corect nu platise nici chiria, dar nu stiu cate luni acumulase, posibil o luna ca la cat de paranoici sunt proprietarii....
  • era porecla lui Marcel... acu' parca e "piticul spashit" - frateeee ce fatza de "catzel batut care sta in ploaie" are in pozaaa.
    Sa vezi si sa nu crezi!
    Cat despre chirii eu am auzit ca el nu a mai platit pe nimeni inclusiv pe proprietar ... timp de trei luni inainte de marea vanzare a firmei super profitabile!!! deci miscarea a fost planuita cu ceva timp inainte!!!
    GRESESC???
  • doar Marcel spune adevarul!?! Pai daca e asa de ce s-a ascuns atata timp? pentru ca se stia nevinovat? sau pentru ca se simtea cu musca pe caciula? oricare dintre voi ar fi incercat totul ca sa isi curete numele imediat nu sa astepte aproape doi ani pana sa scoata capul...nimeni nu ar mai trebui sa ii dea buna ziua darmite sa faca afaceri cu el!
  • Rar mai citesti asa un praf in ochi chinuit ca asta. "nu stiu', "nu aveam idee", ba chiar usor agresiv "nu intelegi!?"..ti se face scarba.

    probabil ca explicatiile sunt intentionate pentru niste copii de clasa a doua. rezulta ca omul ala n-are idee de nimic pe lumea asta si ca vai-vai ce lucru i s-a intamplat lui saracul..

    anyway, faceti business cu omul in continuare, daca vi se pare ok. doar sa nu apara vreo noua poveste in viitor despre care bietul om sa repete speriat ca nu stie nimic si tot asa..

    e nasol cand se iau toti de un omulet nevinovat care si-a vandut firma nu mai stie nici el cui si de ce, si cum, si ce era prin contracte si tot asa.

Trimite un comentariu

sus