Skip to main content

Audienţă-record la meciul Simonei Halep. Eurosport, pe primul loc la nivel urban şi al doilea pe naţional

 
TENNIS - INTERNATIONAUX DE FRANCE 2014
TENNIS - INTERNATIONAUX DE FRANCE 2014

TENNIS - INTERNATIONAUX DE FRANCE 2014
Foto: HotNews

Publicitate

Eurosport a înregistrat ieri o audienţă record pe intervalul în care a difuzat semifinala de la Roland Garros, dintre Simona Halep şi Andrea Petkovic. Postul de sport s-a situat pe locul al doilea, la nivel naţional, iar la oraşe a fost pe primul loc, depăşind Pro TV.

Paginademedia.ro prezintă audienţa posturilor pe intervalul meciului în care a evoluat Simona Halep:

NAŢIONAL. Meciul dintre Halep şi Petkovic a fost urmărit de 800.000 de persoane în fiecare minut de difuzare (în intervalul 18.52 - 20.31). Eurosport a fost pe locul al doilea, după Pro TV, care era urmărit de puţin peste un milion de persoane.

URBAN. La oraşe, Eurosport a fost fruntaş, cu o medie de 635.000 de telespectatori. Televiziunea de sport s-a situat peste postul generalist, Pro TV, care avea o medie de 630.000 de telespectatori.

COMERCIAL. Eurosport a fost pe locul al doilea, pe publicul comercial, cu vârste între 18 şi 49 de ani, având o medie de 290.000 de telespectatori.

Audienta posturilor TV, pe intervalul meciului dintre Simona Halep şi Andrea Petkovic, la nivel NAŢIONAL

Post Nr persoane Rtg% Share
1 Pro TV 1.019.000 5,5 15,3
2 Eurosport 800.000 4,3 12,1
3 Antena 1 726.000 3,9 10,9
4 Kanal D 646.000 3,5 9,7
5 National TV 531.000 2,9 8
6 Antena 3 311.000 1,7 4,7
7 Prima TV 237.000 1,3 3,6
8 Acasa 212.000 1,1 3,2
9 Romania TV 163.000 0,9 2,5
10 TVR 1 117.000 0,6 1,8

Audienta posturilor TV, pe intervalul meciului dintre Simona Halep şi Andrea Petkovic, la nivel URBAN:

Post Nr persoane Rtg% Share
1 Eurosport 635.000 6,3 15,6
2 Pro TV 630.000 6,2 15,5
3 Antena 1 436.000 4,3 10,7
4 Kanal D 364.000 3,6 8,9
5 National TV 296.000 2,9 7,3
6 Antena 3 247.000 2,4 6,1
7 Acasa 124.000 1,2 3,1
8 Romania TV 102.000 1 2,5
9 Prima TV 81.000 0,8 2
10 TVR 2 59.000 0,6 1,4

Audienta posturilor TV, pe intervalul meciului dintre Simona Halep şi Andrea Petkovic, pe publicul comercial:

 

Channels Nr persoane Rtg% Share
1 Pro TV 305.000 6 18,6
2 Eurosport 289.000 5,6 17,6
3 Antena 1 215.000 4,2 13,1
4 Kanal D 142.000 2,8 8,6
5 National TV 76.000 1,5 4,7

Citeşte şi:

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Nu inteleg, daca la meciul Simonei, transmis de Antena 3 s-a uitat mai multa lume decat la Eurosport, cum s-a precizat in alt articol, cum de acum puneti A3 atat de jos in audiente, daca ati spus ca 1,5 milioane de oameni s-au uitat la meci?
  • Maruta termina la ora 19.00, iar audientele incep de la 18:52, nu e asa rau precum pare. Oricum e minunat ca atat de multa lume a urmarit-o.
    Abia astept audientele de azi!
  • eurosport un post serios care da sport nu comentarii despre ce face piturca, becali si altii ca ei.
  • la nivel national se pare ca totusi PRO cu aMARUTA si stirile PRO de roa 19.00 (parca ar fi de ora 17.00 ) este peste ESP si Simona Halep....

Trimite un comentariu

sus