Skip to main content

Diana Munteanu, fostă realizatoare la Antena 2, una dintre vedetele Dansează printre vise

 
diana 2
diana 2

diana 2

Publicitate

Diana Munteanu Niculescu, senior reporterul de la Observator, participă în această toamnă la „Dansează printre vise”, show-ul Antenei 1, anunţă postul de televiziune. Ea a fost realizator de emisiuni la Antena 2, până la relansarea postului în Antena Stars. Ea a mai apărut apoi în campania pentru saltelele Dormeo, alături de Nadia Comăneci.

„Mă bucur nespus că am revenit alături de oamenii pe care îi cunosc, pe care îi apreciez şi care mi-au fost ca o familie timp de 7 ani. Am urmărit ediţiile din străinătate ale show-ului, abia aştept să începem repetiţiile”, a declarat Diana Munteanu.

Diana Munteanu e obişnuită cu antrenamentele fizice şi cu ritmul alert pe care le presupun competiţiile, aşa cum va fi şi „Dansează printre vise”. „Am terminat Liceul Sportiv, am practicat 8 ani atletism şi m-a ajutat enorm în viaţă. M-a învăţat să fiu un om ordonat, echilibrat şi ambiţios. De-a lungul timpului am simţit că tot ce am acumulat atunci mi-a folosit ulterior. Sunt sigură că şi acum va fi la fel”, spune vedeta.

Show-ul Dansează printre vedete va fi lansat de Antena 1 în această toamnă şi îi va avea juraţi pe Mihai Petre, Jojo şi Igor Munteanu (detalii AICI).

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

Trimite un comentariu

sus