Skip to main content

Bingo revine la Antena 1. Alt nume, altă firmă, dar acelaşi acţionar ca la Super Bingo Metropolis

 
Bingo revine la Antena 1. Alt nume, altă firmă, dar acelaşi acţionar ca la Super Bingo Metropolis

Bingo se pregăteşte să revină la Antena 1. Cel puţin aşa anunţă organizatorul jocului. Acum, emisiunea ar urma să aibă un alt nume, dar acţionarul este acelaşi ca şi la fostul SuperBingo Metropolis (întrerupt în primăvară) şi la cel de acum patru ani (întrerupt în 2012 din cauza unor probleme cu Ministerul Finanţelor).

Publicitate

În Bucureşti, au apărut deja anunţuri legat de lansarea Uniplay Show, o „emisiune live concepută în colaborare cu trustul Intact Media Group va fi difuzată în prime-time pe postul de televiziune Antena 1, în curând”.

Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, emisiunea ar fi programată să intre în luna decembrie la Antena 1.

Ce este Uniplay Show? Sub noul nume, programul este practic urmaşul lui Superbingo Metropolis, emisiune care în primăvara acestui an a intrat într-o pauză pentru a fi relansată.

Emisiunea este produsă de Monte Calm Group, cea care a înregistrat în luna iulie a acestui an mai multe mărci la OSIM, printre care Uniplay Show, Uniplay Live, Uniplay Gaming, Uniplay Bingo, Uniplay Keno, Uniplay Games.

Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, Monte Calm Group este o companie lansata în 2014, în Bistriţa, care anul trecut a avut pierderi de 4,5 milioane de lei.

Compania îi are acţionari pe Chifa Radu (95%) şi pe Plaian Cozma (5%).

Acelaşi Chifa Radu este acţionar şi în Metropolis Bets SRL, firma care până în primăvara acestui an a organizat Superbingo Metropolis. În urmă cu patru ani, Superbingo era organizat pe o altă firmă, deţinută tot de Chifa, dar care a pierdut la vremea respectivă licenţa din cauza unor probleme cu finanţele.

Bingo la TV, o istorie zbuciumată

Emisiunea Superbingo Metropolis a ieşit din grila Antenei 1 în luna aprilie a acestui an. Atunci, conducerea a decis să ia o pauză până în toamnă pentru a face schimbări la format şi la platou, după cum declara pentru paginademedia.ro şeful Bingo Metropolis.

Emisiunea de bingo a intrat în grila Antenei 1 în anul 2009, fiind produsă atunci de Phoenix Games (deţinută de acelaşi Radu Chifa). În 2012, emisiunea a fost suspendată de Antena 1, din cauza unor probleme ale companiei cu Ministerul Finanţelor (detalii, AICI). Mai exact, compania a pierdut licenţa de organizare a unor jocuri de noroc din cauza unor datorii.

Superbingo Metropolis a revenit după doi ani de pauză la Antena 1, cu o nouă companie în calitate de producător: Metropolis Bets. Emisiunea-concurs a fost difuzată de atunci săptămână de săptămână, în fiecare duminică, în intervalul 16.15 - 19.00. În 2015, în luna noiembrie, emisiunea s-a scurtat, ajungând la doar o oră jumate (16.00 - 17.30).

Un alt joc de Bingo de pe TV a avut o istorie la fel de tumultoasă

În primăvara lui 2013, Bingo România intra în grila Acasă TV. Câteva luni mai târziu, în toamnă, emisiunea care fusese iniţial pe Acasă TV se muta la Kanal D. Prezentatori: Cove şi Niculina Stoican. În primăvara anului următor, programul ieşea subit din grila Kanal D.

Firma care organiza jocul - Net Bet SRL şi-a cerut apoi insolvenţa, după cum Paginademedia.ro a scris AICI.

În atenţia CNA. Bingo, la un pas să fie interzis acum trei ani

În urmă cu trei ani Consiliul Naţional al Audiovizualului a propus un amendament referitor la jocurile de noroc, care interzicea jocurilor de tip bingo în intervalul 6.00 - 23.00.

Amendamentul care interzicea jocurile de tip bingo a fost votat de CNA şi a fost votat în unanimitate. După publicarea Codului în Monitorul Oficial, s-a constatat însă că din document lipseşte referirea legată la jocurile de bingo.

Preşedintele CNA, Laura Georgescu, scosese înainte de trimiterea la Monitorul Oficial două dintre amendamente, printre care şi cel referitor la jocurile bingo, motivând prin faptul că nu au fost supuse şi dezbaterii publice.

Ulterior, trei membri CNA au acuzat-o pe Laura Georgescu că a comis o ilegalitate şi au decis să sesizeze preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, precum şi oficiali ai Comisiei Europene (detalii AICI). Totodată, Valentin Jucan, membru CNA, a înaintat o plângere penală împotriva Laurei Georgescu. Detalii, aici.

Citeşte şi:

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • ovidiu ovidiu
    e pe bune sau e minciuna?
  • gigi gigi
    Dar ca nu isi platesc angajatii nu scrie nimeni pe nici un site .....fratilor oamenii care lucreaza pentru ei nu au luat nici un ban de cand lucreaza. se demisioneaza in masa si Itm nu se autosesizeaza sa verifice punctele de lucru din toata tara
  • Dragomir Dragomir
    Stați liniștiti ,oamenii au devenit mai selectivi si cu siguranta vor reacționa in mod firesc prin ai ignora pe Hoții ăștia care acum acționează pe toate categoriile de vârsta prin multitudinea de jocuri aruncate in piața .Unde înainte arătau ca niște jalnici ciorditori care jefuiau bătrânii pe străzi acum au investit in locații poziționate destul de central in zone de trafic unde au adus păcănele si pariuri sportive racolând astfel si segmentul 15-50 ani care știm cu toții ca nu prea se lasa prostit de hârtiile colorate puse in vânzare la colț de strada.Astfel au demarat cel mai grandios plan hoțesc dar tot fără investiții ,au atras câțiva colaboratori deținători de păcănele ca de cumpărat nu prea au avut bani si nici de investit prin sălile de jocuri pe care le-au pus la punct păcălind zugravii locali prin fiecare județ care in urma lucrărilor executate nu și-au primit onorariile si nu in ultimul rând angajații proprii care de la bun început nu și-au primit salariile si celelalte drepturi legale .Mai nou sunt in mare impas întrucât primăriile nu se mai lasă prostite ca in trecut si nu mai accepta ca pe domeniul public sa fie amplasate diverse tonete țigănești fără avizele necesare .Deci una peste alta Uniplay sau Metropolis sau River Bet sau Pheonix Games sau cum dracu s-or fi mai numind ca au inventat atâtea firme ca nici ei nu mai știu pe numele cui sa le deschidă , a deschis marea afacere a secolului fără bani cu mare sete de venituri miraculoase pe principiul "apa ,aerul si fraierul" ca doar prosti este pe toate drumurile ...deci ...proștilor !!...investiți ca foamea e mare
  • mile mile
    cei para , antena doar transmite , nu organizeaza
  • pArA pArA
    Numai in Romania o masina de spalat bani poate sa ajunga pe TV si sa mearga atatia ani, se pare ca "oamenii destepti" isi fac de cap si "statul roman" inchide ochii in continuare ... Afacerea asta pute de la o posta dar nimeni nu face nimic.
    Oricum loc mai bun pentru afaceri din astea decat in AntenaGroup nu e nici unde.
  • Mihaita Mihaita
    @mile, tu ai umor mai mare, cel mai probabil involuntar din nefericire.
    Faptul ca Atletico Textila e slab se vede, dar pt a ajunge la baietii astia 2 trebuie sa mai forezi cativa km buni.
  • Cristian Cristian
    Mie îmi e dor de Robingo/Gobingo. Nu mai face nimeni un joc de cunoștințe generale (***)?
  • Gogu Gogu
    @mile: problema e ca nu vor prezenta tociu si palade. Sa nu ai vreo surpriza, gen razvan si dani.
  • nile nile
    Sa speram ca ANAF sta cu ochii pe ei si mai recupereaza ceva din banii furati de Voiculescu .

    Cat despre emisiune : tipica pentru targetul rural al Antena1 . Emisiune cu Tociu si Palade , Romania 2016 , Europa ....
  • Adi Adi
    Asa ceva e posibil numai in Romania. Cu CNA-ul din Romania si cu finantele din Romania. Adica nu platesti taxe si impozite, faci alta firma, schimbi numele si prostesti lumea. In ce tara traim?
  • Cristian Cristian
    Ar fi de bun simț să nu existe această emisiune atâta timp cât patronul are datorii.
  • mile mile
    super, chiar au umor tociu si palade , fata de atletico textila, e nevoie de ei

Trimite un comentariu

sus