Skip to main content

EXCLUSIV. Concedieri şi probleme la site-ul Vocea.biz. Fostul ginere al lui Ioan Rus taie finanţarea publicaţiei

 
EXCLUSIV. Concedieri şi probleme la site-ul Vocea.biz. Fostul ginere al lui Ioan Rus taie finanţarea publicaţiei

UPDATE. Ce spune reprezentantul managementului Mihai Gruia (fostul solist Akcent)? "A fost o decizie de business, pur financiară. Sunt două proiecte la care s-a decis, la nivel management, să se reducă din personal: vocea.biz şi evonews.com", a declarat pentru Paginademedia.ro Mihai Gruia, managerul Mandarine International, compania care editează siteurile. "Le mulţumesc enorm de mult oamenilor. Cei care părăsesc compania sunt profesionişti şi şi-au făcut treaba foarte bine. Compania se va orienta pe alte activităţi în perioada următoare, axate pe piaţa internaţională."

Publicitate

Site-ul Vocea.biz trece printr-o perioadă de probleme financiare. Cea mai mare parte a echipei urmează să plece, după ce finanţatorul proiectului editorial, Vasile Puşcaş, fostul ginere al omului politic Ioan Rus, a anunţat redacţia că sunt probleme financiare şi că urmează măsuri.

Detalii, în continuare:

Săptămâna trecută, redacţia a fost înştiinţată că finanţatorul Vasile Puşcaş se confruntă cu dificultăţi financiare şi că vor urma, în consecinţă, o serie de măsuri.

După anunţul de săptămâna trecută, Vocea.biz şi-a anunţat vânzătorul de publicitate – regia Thinkdigital, reprezentată de Dragoş Stanca în România – că renunţă la contract.

Ieri, într-o altă şedinţa, au fost aduse la cunoştinţa redacţiei şi celelalte măsuri:

-Vocea.biz, un site cu peste 13 milioane de afişări lunar, urmează să fie “întreţinut” de doar cinci oameni. În prezent peste 20 de ziarişti lucrau pentru publicaţia online

-15 oameni urmează să plece. Printre aceştia, şi publisherul general, Claudiu Ilioiu, cel care a lansat, practic Vocea.biz, în septembrie anul trecut (până atunci, site-ul se numea voceatransilvaniei.ro şi era o publicaţie regională).

-Angajaţilor li s-a comunicat că vor mai primi salariul pe luna iunie şi pe iulie. În iulie însă, redacţia va lucra de acasă.

Site-ul Vocea.biz a fost lansat în toamna anului trecut, ca o publicaţie naţională online. Până atunci, era un site local. Proiectul editorial a fost asigurat de Claudiu Ilioiu, fost publisher al Mediafax până în toamna anului trecut.

Vocea.biz şi site-ul evonews.com (publicaţie generalistă în limba engleză) erau finanţate de Vasile Puşcaş, ginerele politicianului Ioan Rus şi om de afaceri în domeniul imobiliar.

În luna mai, conform datelor SATI, vocea.biz a avut 13,5 milioane de afişări de la peste trei milioane de vizitatori unici.

Contactat de Paginademedia.ro, Claudiu Ilioiu a confirmat plecarea de la Vocea.biz, după perioada preavizului, fără a comenta subiectul.

Claudiu Ilioiu, pentru Paginademedia.ro:

"Nu vreau să comentez situaţia. Este o decizie de management, luată de boardul companiei. Nu pot face altceva, decât să mă asigur că oamenii îşi vor primi drepturile salariale, conform contractului, până la închiderea colaborării."

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Petru Petru
    Mare proiect, mare site vocea.***. Daca nu faceau spam ar fi avut 50 de unici pe zi si 800 pe luna...Dar uite ca au murit incet, incet ajutati de o conducere "minunata si foarte priceputa"...glumesc, bineinteles. Merita sa dispara pentru ca nu a fost facut cu cap si pentru long term, a fost ceva rapid, de fatada pentru alte interese.
  • Septimiu Septimiu
    Este chiar ACTUALUL ginere AL lui Ioan Rus.
  • Rigurosul Rigurosul
    Vasile Pușcaș este FOSTUL ginere a lui Ioan Rus.

Trimite un comentariu

sus