Skip to main content

Rise Project. Povestea. Ziariştii care l-au căutat pe Liviu Dragnea până în Brazilia

 
Rise Project. Povestea. Ziariştii care l-au căutat pe Liviu Dragnea până în Brazilia

FACEM ROMÂNIA BINE. Lecţia de investigaţie. Cu Rise Project. Investigaţiile lor par rupte dintr-un film cu James Bond: Brazilia, Insulele Seychelles, Africa de Vest, Monte Carlo sunt locuri pe unde jurnaliştii Rise Project îi caută pe politicieni la afaceri. La afacerile mai puţin cunoscute. Şi îi găseşte.

Publicitate

Se întâlnesc cu personaje cu care oamenii "obişnuiţi" nu se intersectează: traficanţi, comercianţi de arme, magnaţi ruşi.

Pe Liviu Dragnea l-au "găsit" legat de afaceri şi case din Brazilia. De atunci, Liviu Dragnea nu mai dat prin Brazilia, ţară care a şi pornit nişte anchete legate de partenerul liderului PSD. Reportajul "Nucile lui Dragnea", mai jos, în articol.

Şi pe RiseProject i-a găsit ANAF, printr-un control "inopinat" (care nu a scos la iveală nimic în afara legii), chiar în ziua în care anunţau un nou articol din seria despre liderul PSD documentată în mai multe ţări.

Mihai Munteanu vede în "încercările de domolire" confirmarea anchetelor lor. "Când nu trimit Fiscul, te înjură organizat site-urile conspiraţioniste sau televiziunile de partid."

Într-o perioadă în care redacţiile mari au cam renunţat la investigaţii (cu foarte puţine excepţii), ei se încăpăţânează să facă anchete. Ca pe "vremuri". Fac "muncă în folosul comunităţii".

De ce fac asta? Sunt "dependenţi de adrenalină"? Nu au instinct de conservare?

"Este evidenta nevoia de adrenalina, dar incercam sa dam utilitate acestor trăsături personale, sa le canalizam eficient", spune Romana Puiuleţ. Paul Radu e mai concis: "E muncă în folosul publicului".

Şi "cert e că nu te plictiseşti", îi completează Mihai Munteanu.

De ce nu mai fac marile redacţii investigaţii? Când "s-a rupt filmul?" Cine a greşit, patronii sau jurnaliştii?

O "lecţie de investgaţie", un interviu "simultan" despre jurnalismul de investigaţie cu ziariştii din echipa Rise Project: Paul Radu, Mihai Munteanu, Victor Ilie şi Romana Puiuleţ.

Prezentăm povestea RiseProject în proiectul editorial FACEM ROMÂNIA BINE. Într-o perioadă în care aproape “se cântă prohodul” presei, ne propunem să căutăm - şi să prezentăm, în acest proiect, nu “presa care a fost”, ci presa aşa cum trebuie să fie făcută. Şi cum (încă) se mai face. Poveştile unor proiecte media şi ale unor oameni care îşi fac treaba cu respect pentru public şi pentru meserie. Curat.

Un proiect editorial Paginademedia.ro susţinut de MedLife.

Redacţiile mari s-au rupt de investigaţii. "Apele s-au separat cumva la criza economică"

"Investigaţie se face acum, poate mai bine", spune Mihai Munteanu. Doar că nu în redacţiile mari. "Acum presa mainstream o preia, n-o prea produce", continuă el. "Cu excepţia GSP".

Mihai Munteanu: La noi, cred că apele s-au separat cumva la criza economică, când dispariţia bugetelor de publicitate a trimis presa, aşa cum o ştiam atunci, în captivitatea mogulilor mari şi mici, iar departamentele de Investigaţii au devenit inutile sau populate cu mercenari.

Paul Radu: Redacţiile, cu puţine excepţii, nu au investit în pregătirea jurnaliştilor de investigaţie. Iar problema cea mare este că publicaţiile româneşti nu au avut editori de investigaţie care să înţeleagă procesul şi să lucreze cot la cot cu reporterii.

Victor Ilie este mai "plastic":

"Cred că jurnalismul de investigaţie s-a accidentat în sincron la ambele picioare. La stîngul şi-a luat-o de la finanţatori, patroni plus publicitari, iar la dreptul şi-a luat-o de la şcoala românească de jurnalism."

De ce s-a ajuns aici?

"Jurnalismul de investigaţie “a evoluat” o dată cu societatea", răspunde Romana Puiuleţ:

Nu are sens să fim nostalgici. Se vede în oglindă, exact ca mediul politic. Atât proprietarii de ziar cît şi jurnaliştii puteau să îşi păstreze independenţa atunci, la fel cum pot şi astăzi. Doar să îşi dorească asta."

Internetul a ajutat investigaţia independentă: "Internetul a eliberat parţial jurnalismul de patroni media cu agende politice". Şi a strâns legătura cu publicul: "soluţia este să fie susţinut de către cititori". Iar Rise Project funcţionează în bună parte din donaţii.

O muncă de "007" înseamnă şi riscuri pe măsură:

Victor Ilie: Ultima oară cînd m-am panicat mai serios s-a întîmplat la Rîmnicu Sărat, unde am plecat cu Mako să îl căutăm pe Mugurel Gheorghiaş, proprietar Tel Drum în acte. (...)

Am coborît să fumăm o ţigară şi cît stăteam în maşină a început mişcarea. Prima oară a apărut un zdrahon. Apoi a mai apărut un Logan cu nişte băieţi de la firma de securitate unde lucra şi fiul acestui Gheorghiaş.

Panică. Am tăiat-o instant. M-am încurcat pe nişte străduţe din Râmnicu Sărat, primă ocazie cu care bodyguarzii s-au şi dat jos. Fiecare avea cîte o tonfă, deci n-avea sens să coborîm şi noi aşa că i-am dat mai departe. Eram pe interzis şi cît pe ce să lovim o râmniceancă cu două plase.

Panica aia mare a venit cînd am văzut că mai avem benzină doar de 60 de kilometri, timp în care zdrahonii erau fix în spatele nostru, într-o maşină înmatriculată pe Tel Drum. Dacă stătea după noi, ne prindea undeva între Focşani şi Buzău, pe DN2, în cîmp. Noroc că doar ne-a pozat numărul maşinii şi s-a întors."

Nostalgii?

Mihai Munteanu: O perioadă mişto într-un newsroom clasic a fost epoca Ringier de la Evenimentul Zilei, când redacţia a fost condusă de doi tipi cu viziune, Răzvan Ionescu şi Horia Ghibuţiu. Garantau libertăţi editoriale, protejau departamentul de investigaţii şi îndeplineau funcţia de “cap limpede”. Băieţi. Unul e la Recorder acum, celălalt la Rock FM.

Romana Puiuleţ: Mi-e dor de Make. Pe vremea aceea lucram la ziarul Bursa, iar Make este un patron romantic de presă financiară. Încuraja investigaţia şi împreună cu Daniel Bojin le-am făcut pe primele.

Periodic îmi mai este dor de Moise Guran, un entuziast incurabil pe vremea cît producea BizBazar. Era omul care te susţinea mereu şi ştiai că va fi in spatele tău. O calitate foarte rară dar foarte importantă în presa de investigaţie.

VIDEO. Nucile lui Dragnea, reportajul video despre legăturile lui Liviu Dragnea în Brazilia

Mai multe detalii, în interviul de mai jos. Înainte de interviu, un scurt "Palmares" Rise Project:

INTERVIUL cu echipa Rise Project, INTEGRAL:

De ce nu se mai face aşa mult investigaţie ca acum 10 ani, să zicem? (Cantitativ, înainte fiecare redacţie avea departament propriu)

Mihai Munteanu: Dimpotrivă, se face, poate mai bine. Numai că acum presa mainstream o preia, n-o prea mai produce. Ne-am reorganizat.

Paul Radu: Au crescut calitatea şi anvergura investigaţiilor. Multe dintre investigaţiile anilor ‘90 erau incomplete din lipsa accesului la date naţionale sau internaţionale. Acum avem multe date însă foarte puţini jurnalişti de investigaţie.


Unde “s-a rupt”? Care a fost momentul şi care au fost cauzele din cauza cărora jurnalismul de investigaţie a început să fie evitat de multe redacţii?

Paul Radu (foto): Redacţiile, cu puţine excepţii, nu au investit în pregătirea jurnaliştilor de investigaţie. Iar problema cea mare este că publicaţiile româneşti nu au avut editori de investigaţie care să înţeleagă procesul şi să lucreze cot la cot cu reporterii.

La noi editorul este înţeles mai mult ca un echivalent al copy-editor-ului din redacţiile occidentale ori jurnalismul de anchetă are nevoie de editori care să coordoneze şi să discute cu reporterii în toate etapele.

Mihai Munteanu: La noi, cred că apele s-au separat cumva la criza economică, când dispariţia bugetelor de publicitate a trimis presa, aşa cum o ştiam atunci, în captivitatea mogulilor mari şi mici, iar departamentele de Investigaţii au devenit inutile sau populate cu mercenari. Mulţi ne-am regrupat însă în organizaţii ca a noastră unde încercăm să schimbăm paradigma relaţiei cu cei care ne citesc, urmăresc, susţin. E între noi şi ei, deci mai cinstit aşa. Altfel, tendinţa asta e globală.

Victor Ilie: Cred că jurnalismul de investigaţie s-a accidentat în sincron la ambele picioare. La stîngul şi-a luat-o de la finanţatori, patroni plus publicitari, iar la dreptul şi-a luat-o de la şcoala românească de jurnalism. Nu ştiu dacă s-a întîmplat la un moment dat, ci treptat, încet, cu răbdarea cuiva căruia nu îi pasă.

Nu se mai pot întruni, într-o redacţie, cele mai bune condiţii pentru un jurnalist de investigaţie?

Mihai Munteanu: Din ce văd, cu excepţia GSP, nu. Ceilalţi trec rar dincolo de fluxul media cotidian şi diferenţa se vede. Investigaţia costă, reprezintă o investiţie pentru un publisher de bună credinţă, dar pe termen mediu şi lung îi asigură identitate şi credibilitate. Şi mai există un clivaj. Un departament rodat de investigaţii, în care fiecare reporter ştie ce are de făcut, va avea întotdeauna propria lui dinamică în mijlocul unei redacţii generaliste mereu sub presiunea zilei. Am descoperit că suntem mai eficienţi când lucrăm în centre specializate.

Victor Ilie: Încerc acum să-mi imaginez că RISE Project mă dă afară sau pur şi simplu dispare de mîine şi ar trebui să îmi caut un loc de muncă undeva în presa mainstream. Acum, dar fix acum, nu m-aş angaja nicăieri pentru că simt că aş face tot felul de compromisuri ca să-mi fac treaba, aş avea doar frînturi de libertate la documentare, scriere sau gîndire şi ar ieşi un balet de prost gust. Cred că mai bine fac fixereală.

E mai comod pentru un proprietar de ziar să nu deranjeze? Dar pentru un jurnalist? De ce acum zece ani putea?

Romana Puiuleţ: Din perspectiva mea, jurnalismul de investigaţie “a evoluat” o dată cu societatea. Nu are sens să fim nostalgici. Se vede în oglindă, exact ca mediul politic. Atât proprietarii de ziar cît şi jurnaliştii puteau să îşi păstreze independenţa atunci, la fel cum pot şi astăzi. Doar să îşi dorească asta.

Mihai Munteanu: Fiecare deceniu cu articolele sale de impact. Cred că Internetul a eliberat parţial jurnalismul de patroni media cu agende politice.

Soluţia pentru jurnalismul de investigaţie?

Paul Radu: Jurnalismul de investigaţie trebuie să se schimbe. Este ineficient în forma actuală, nu face faţă valurilor de corupţie şi crimă organizată. O legătură mai strânsă între capacitatea de procesare a computerelor şi munca de povestitor a reporterului va face, cred, diferenţa.

Mihai Munteanu: Sa fie sustinut direct de cititori. De cei care se consideră informaţi, ca să parafrazez un clasic.

Aţi avut momente în care să vă temeţi? Aţi avut subiecte care au atins puncte foarte sensibile.


Victor Ilie (foto): Ultima oară cînd m-am panicat mai serios s-a întîmplat la Rîmnicu Sărat, unde am plecat cu Mako să îl căutăm pe Mugurel Gheorghiaş, proprietar Tel Drum în acte. Am sunat la uşă cam o oră. În principiu, am fost nepoliticoşi, dar ne tot aduceam aminte că după uşă stă cineva care, teoretic, a luat sute de milioane de lei de la stat. Aşa că am tot insistat deşi nu răspundea nimeni. După jocul de lumini de pe vizor părea că e cineva în casă. Mai scîrţîia şi parchetul, centrala mergea.

Apoi am coborît să fumăm o ţigară şi cît stăteam în maşină a început mişcarea. Prima oară a apărut un zdrahon. Bine că l-am observat din timp pentru că nu ne-am înşelat, chiar pe noi ne căuta. Apoi a mai apărut un Logan cu nişte băieţi de la firma de securitate unde lucra şi fiul acestui Gheorghiaş, despre care aţi citit pe RISE.

Panică. Am tăiat-o instant. M-am încurcat pe nişte străduţe din Râmnicu Sărat, primă ocazie cu care bodyguarzii s-au şi dat jos. Fiecare avea cîte o tonfă, deci n-avea sens să coborîm şi noi aşa că i-am dat mai departe. Eram pe interzis şi cît pe ce să lovim o râmniceancă cu două plase.

Eu aveam permis de cîteva luni, chiar nu eram pregătit de urmăriri, iar ăia chiar nu păreau prietenoşi deloc.

În fine, panica aia mare a venit cînd am văzut că mai avem benzină doar de 60 de kilometri, timp în care zdrahonii erau fix în spatele nostru, într-o maşină înmatriculată pe Tel Drum. Practic, dacă stătea după noi, ne prindea undeva între Focşani şi Buzău, pe DN2, în cîmp. Noroc că doar ne-a pozat numărul maşinii şi s-a întors.

V-a zdruncinat momentul în care v-aţi trezit cu ANAF la uşă?

Romana Puiulet: Nu, dar a fost neplacut.

Victor Ilie: E mult spus „zdruncinat”, eu eram la un festival de jazz.

Ana Poenariu: Eu la bere cu dentista.

Mihai Munteanu: Nu neapărat.


După episodul ANAF, v-au mai “căutat” şi alţii. V-aţi mai trezit şi cu alţii la uşă?

Victor Ilie: După ANAF ne-a mai vizitat un fiu nelegitim al regelui Mihai – susţinea el.

Încercări de descurajare, intimidare, poate chiar manipulare? Încercări de a “o rezolva cumva”?

Romana Puiuleţ (foto): Da, tot timpul. E tot mai greu să menţii firul investigaţiei şi eşti obligat să fii extrem de vigilent ca să nu fi deturnat de interesele celor cu care interacţionezi. Dacă în trecut identificam cu uşurinţă sursele pentru care puteai să “bagi mîna în foc”, acum mi se întîmplă să fac balet chiar şi în mediile pe care le identificam odinioară ca fiind curate.

Trebuie să fii atent pînă şi cînd ai documentul în mînă. E obligatoriu să îl confrunţi cu alte surse de informaţii, altfel există mari şanse să fi fost indus în eroare. Poate am crescut şi noi, suntem mai riguroş si mai exigenti, vrem să scoatem la suprafaţă tot mai mult din adevăr.


Ce este, pentru voi jurnalismul de investigaţie? Este o specie pentru cei mai dependenţi de adrenalină? Sau fără instinct de conservare?

Romana Puiuleţ: Şi una şi alta. Nu suntem cei mai echilibraţi oameni de pe pămînt. Este evidenta nevoia de adrenalina, dar incercam sa dam utilitate acestor trăsături personale, sa le canalizam eficient.

Victor Ilie: Jurnalismul de investigaţie nu mi se pare special. Şi materialele noastre tot la 5 întrebări mari şi late trebuie să răspundă. Unii pun mai mult accent pe „Când?”, „Cine?” şi „Ce?”, iar jurnalismul de investigaţie insistă mai mult pe „De ce?” şi „Cum?”, uneori şi „Cât?”.

Paul Radu: E muncă în folosul publicului.

Mihai Munteanu: Cert e că nu te plictiseşti.


Ce răspuns aveţi pentru cei care stau pe margine şi spun: la ce alergaţi atât? La ce bun? Vouă “ce vă iese”?

Romana Puiuleţ: Ne ies multe atîta timp cît se schimbă ceva în bine în oraşul nostru, apoi în comunitate, printre vecini. Şi ne mai ies şi banii pentru chirie…

Victor Ilie: Aud din ce în ce mai rar întrebarea asta pentru că s-a cam prins lumea că e nevoie de jurnalism serios

Paul Radu: Munca serioasă dă întotdeauna rezultate. E nevoie doar de răbdare.

Mihai Munteanu: Un sentiment de utilitate care durează 24 de ore.


Dar pentru cei care se întreabă “da’ de unde au ei bani să facă asta. Sigur îi plăteşte cineva”?

Romana Puiuleţ: Păi da. Sigur ne plăteşte cineva. Cei care constată că ne facem munca onest, după ce am trecut printr-un proces de fact checking riguros. Există oameni care si-au pastrat luciditatea si susţin presa de calitate. Sunt cititorii noştri.

Victor Ilie: Găsesc rapoartele noastre de activitate şi pot s-o sune pe mama să o întrebe de cîte ori mi-a trimis pachet de-acasă. Chiar zilele astea aştepit un transport. Altfel, cred că de luna asta cea mai mare parte a salariului meu vine de la public. Mulţumim!

Mihai Munteanui: Ne plătesc efectiv cei care donează la RISE. Uneori câştigăm granturi pentru jurnalism.


Cum/de ce aţi intrat în Rise Project?

Mihai: Munteanu: Eram nişte prieteni la o masă care făceau acelaşi lucru şi ne-am gândit să-l facem împreună.

Romana Puiuleţ: Daniel Bojin, un om de la care am invatat enorm, mi-a zis intr-o zi: uite, ne-am gîndit să înfiinţăm o asociaţie de jurnalism de investigaţie şi am vrea să faci parte din ea. Apoi m-a tîrît în Centrul Vechi unde se adunaseră la o bere Paul, Mihai, Daniel şi Cristi. M-am simţit puţin intimidată dar am zis da pe loc şi asta a fost.

Ana Poenariu: Eu am aterizat mult mai târziu. Simţeam că mai am multe de învăţat şi de ce să nu învăţ de la cei mai buni?! Am bătut la uşă şi m-au primit.

Victor Ilie: Şobolăneam pe la Casa Jurnalistului şi am luat o bursă de la Freedom House pentru o investigaţie despre o fabrică de diamante. De-atunci şobolănesc pe la Rise.

Paul Radu: Era nevoie de RISE şi ne-am coalizat.

Aveţi nostalgii legate de perioada în care lucraţi în redacţii? Diferenţe atunci/acum?

Mihai Munteanu: O perioadă mişto într-un newsroom clasic a fost epoca Ringier de la Evenimentul Zilei, când redacţia a fost condusă de doi tipi cu viziune, Răzvan Ionescu şi Horia Ghibuţiu. Garantau libertăţi editoriale, protejau departamentul de investigaţii şi îndeplineau funcţia de “cap limpede”. Băieţi. Unul e la Recorder acum, celălalt la Rock FM.

Romana Puiuleţ: Nostalgiile se suprapun de multe ori chiar cu procesul de creştere al fiecăruia. Fireşte că îţi aminteşti cu drag de o perioadă în care erai curios, entuziast, de nezdruncinat. Mi-e dor de Make. Pe vremea aceea lucram la ziarul Bursa, iar Make este un patron romantic de presă financiară. Încuraja investigaţia şi împreună cu Daniel Bojin le-am făcut pe primele . Periodic îmi mai este dor de Moise Guran, un entuziast incurabil pe vremea cît producea BizBazar. Era omul care te susţinea mereu şi ştiai că va fi in spatele tău. O calitate foarte rară dar foarte importantă în presa de investigaţie.

E o diferenţă între modul în care se raportau la jurnaliştii de investigaţie autorităţile/politicienii/publicul acum zece ani şi acum?

Mihai Munteanu: Nu simt schimbari majore de atitudine în cazul autorităţilor. Ne confruntăm dintotdeauna cu reticenţe sau blazări funcţionăreşti, dar şi cu tradiţionala psihoză a spionitei. E adevărat, însă, că garda începe să se schimbe peste tot, iar tinerii care intră acum în sistemele de stat vin cu mentaţităţi reformate, inclusiv în relaţia cu noi. Cel care s-a schimbat repede e publicul: mult mai voluntar azi.

Victor Ilie: Pur şi simplu n-am amintiri de-astea de-acum 10 ani cînd sigur era super-nasol, am auzit o groază de poveşti horror din era Năstase. De cînd am început să mai fac cîte-o investigaţie nu s-a schimbat mare lucru în relaţia cu autorităţile, zic eu. Vă daţi seama că Guvernul Tudose n-a avut purtător de cuvînt? Accesul la dosarele civile e mai limitat. Bazele de date ale statului sînt tot mai poluate. Sînt greşeli în documente oficiale. Nu prea iei mare lucru „pe super sigur”. Daniel Bojin documenta nişte afaceri ale familiei Alyiev la Bucureşti acum cîţiva ani. Şi fix pe subiectul lui Daniel, Internele îi spuneau una, iar Externele răspundeau cu totul altceva. Nu mai înţelegeai nimic.

Lui Liviu Dragnea, de exemplu, doar eu i-am scris 88 de rînduri de întrebări pe Whatsapp despre Tel Drum şi alte afaceri pe care le au el, familia şi prietenii săi. N-a răspuns niciodată. Ana şi Paul cred că au adunat chiar mai multe rînduri. Efectiv, niciodată n-a răspuns la nici o întrebare, doar a dat cu seen. Ei, cînd a venit Antifrauda i-a răspuns foarte prompt. Super prompt.

Seria de anchete cu legăturile Tel Drum – Dragnea – Brazilia v-a crescut notorietatea. A avut şi alte efecte? În România şi în Brazilia.

Paul Radu: Liviu Dragnea nu a mai dat prin Brazilia, iar procurorii de acolo îl anchetează atât pe dânsul cât şi pe partenerii săi de acolo.

Victor Ilie: După seria Dragnea au existat efecte judiciare atât în România, cât şi în Brazilia.

Au încercat cei implicaţi să vă domolească? Ce le-aţi răspuns?

Mihai Munteanu: Încercările de domolire au valoare de confirmări. Le întâmplinam cu entuziasm. Aici, cei implicaţi au recurs la intimidare, ascunşi strategic după colţ. Când nu trimit Fiscul, te înjură organizat site-urile conspiraţioniste sau televiziunile de partid.

Victor Ilie: Nu a fost nevoie să ne domolească nimeni pe noi, trebuiau domoliţi nişte milioane de oameni în numele cărora noi doar am pus nişte întrebări. Iar oamenii încă mai au întrebări şi tot nu-s domoliţi.

Costă mult o astfel de anchetă?

Victor Ilie: Păi cum să nu coste? Să zicem că documentezi un parlamentar şpăgar, care a fost om de afaceri înainte să intre în politică. Găseşti că are un proces cu un fost partener. S-au luat ei de la ceva. Îl suni pe al doilea. Ar vorbi despre omul tău şi te cheamă la Marriott, că e aproape de el. Te duci acolo, plăteşti tu consumaţia că ar fi culmea să-ţi plătească el cafelele şi apele după ce-aţi vorbit două ore. S-au dus 100 de lei. Nu afli mare lucru, dar îţi zice că răspunsurile tale se află în Giurgiu, la un fost consilier de-al politicianului, care sigur ştie mai multe.

Ăla nu dă multe detalii la telefon, e panicat că ne interceptază ăştia, dar pare că ştie ceva şi a doua zi te duci rachetă la Giurgiu. În mod normal decontezi 7,5 litri de benzină la suta de kilometri, aşa zice legea, dar îi dai blană că te-ai trezit tîrziu şi consumi 10 la sută, iar diferenţa e de la tine. Acolo, ăla îţi zice că a auzit el că politicianul lua şpăgi printr-o firmă „ceva cu management şi trading”. Plăteşti şi cafelele astea şi te întorci la Bucureşti cu nişte background bun şi nişte jumătăţi de informaţii. Ai mai scăpat de 100 de lei. Umătoarea zi bagi nişte telefoane şi afli numele exact al firmei prin care ar circula şpăgile.

Cumperi datele de la Registrul Comerţului. 20 de lei. Firma e deţinută de altă firmă. Mai dai 20 de lei pe a doua. Acolo găseşti alte informaţii despre alţi oameni cărora să le plăteşti cafeaua. Noile piste de la Registru includ o adresă din Ilfov unde s-ar putea afla o casă nedeclarată a politicianului. O şpagă? Te duci acolo, arzi altă benzină, dar nu găseşti decît un maidan şi un cetăţean care ştie că ăla e tăpşanul politicianului. Nu pe gratis, cere o ţigară. Sau două. Apoi te duci la Cadastru în Grozăveşti, să afli de la cine a cumpărat terenul. Şi acolo plăteşti.

Şi tot aşa, până afli cine-a tăiat pădurea, care-a privatizat fabrica, când a luat banii sau de ce şi-a făcut firmă în Seychelles te învîrţi între tot felul de puncte în care plăteşti fie cafele, fie documente.

Asta-i o întrebare de trimis la „Antifrauda”, că ei chiar au trecut prin toate deconturile noastre şi pot face o analiză de costuri mult mai profesionistă.

Familiile voastre cum vă înţeleg? Să lipseşti o vreme pentru cine ştie ce anchetă…

Romana Puiuleţ: Ne straduim sa devenim ceva mai intelepţi , echilibrăm putin planurile.

Victor Ilie: Ai mei erau mult mai relaxaţi cînd făceam rubrica de sport la Radio Iaşi sau cînd făceam cîte-un reportăjel la Opinia Studenţească, dar sînt super-fani Rise

Cum poate fi stimulat acest gen jurnalistic?

Paul Radu: Ar trebui ca şcolile de jurnalism să organizeze cursuri şi mai ales mastere serioase pe investigaţii.

Romana Puiuleţ: Probabil ar trebui sa includem cati mai multi tineri in gasca asta a noastra ingusta, sa nu mai para un domeniu atat de inaccesibil. Apoi sa ii contaminam cu entuziasm. Sa promovam mai intens colaborarea si sa ponderam spiritul competitiv. Sa recreem gustul intens al investigatiei care aduce dupa sine schimbarea.

Mihai Munteanu: Cand reactionezi prompt si cetateneste la inechitatile pe care le reclamă.

Ce vă motivează?

Romana Puiuleţ: Imaginea unei femei în vîrstă, aflate la coada la supermarket, în ziua în care a venit pensia, dar care nu îşi permite să cumpere al doilea kilogram de făină.

Victor Ilie: Curiozitatea care e fix cocaină - uneori mai ieftină, alteori mai scumpă.

Mihai: Munteanu: Compulsia, expediţiile şi nedreptăţile.

Paul Radu: Munca transfrontalieră, călătoriile şi învăţatul permanent.

Când simţi că nu ai muncit degeaba?

Romana Puiuleţ: Cînd aflā tata cā am publicat ceva fārā sā îi spun. Sau când procurorii, ca acum - de exemplu, investigheaza corporatia Schweighofer. Am documentat video practicile ei ilicite, inca de pe vremea cand numele companiei austriece nu era cunoscut, incat nu pot sa nu ma gandesc ca am contribuit si eu, macar cat o furnica, la ancheta de astazi.

Ana Poenariu: Oamenii care ne-au donat bani anul trecut ne-au trimis şi mesaje. Multe! Le-am lipit pe un perete din redacţie şi uneori, când mă urmăreşte norul ăla gri, mă mai duc şi recitesc ce ne-au scris ei. Aşa mi-aduc aminte că nu muncim niciodată degeaba.

Victor Ilie: Cinic, eu simt că nu muncim degeaba de fiecare dată cînd cineva ne scrie că are o problemă – că l-a furat primarul sau judecătorul, că i-a traficat cineva identitatea, că nu găseşte medicamente, că l-a abuzat recuperatorul de credite şi altele de-astea. De multe ori scenariul e similar: un om s-a dus deja la Poliţie cu un necaz, apoi la Parchet sau Fisc, dar cum de-acolo nu l-a ajutat nimeni, îşi pune o speranţă în noi. E mare lucru. Undeva, din Baia Mare, Londra sau din Botoşani, un om pierde jumătate de zi să scrie un mail, să găsească documente, să argumenteze o teorie.
Am primit mii de poveşti de investigat pe Facebook sau email, dar din păcate sîntem doar o mînă de oameni şi nu apucăm să scriem despre toate nedreptăţile.

Proiectul editorial Paginademedia.ro este susţinut de MedLife.


MedLife - am inceput cu un juramant, continuam cu un angajament.

De mai bine de 20 de ani investim in oameni si in tehnologie medicala. Crestem odata cu noile generatii de doctori pentru a atinge cel mai inalt nivel de performanta in actul medical.

Sanatatea este profesia si pasiunea noastra si vrem sa imbunatatim calitatea vietii fiecarui pacient, cu grija, cu atentie si oferind intotdeauna cele mai bune optiuni de tratament.

Am devenit cel mai mare operator privat de servicii medicale* investind constant in oameni si in tehnologie. Si nu ne oprim aici. Pentru ca la MedLife ne-am luat angajamentul sa facem Romania bine.

*conform cifrei de afaceri

Citeşte şi:

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • interesant. totusi 30 de hectare nu sunt echivalentul a 30 de terenuri de fotbal... terenul de fotbal e 100x65, hectarul e 100x100, diferenta e de 6500m2 si 10000m2...
  • Madalin Bot si ”presa de calitate” de opoziție au parte de sponsori foarte generoși...
  • Nu investigheaza nimeni in Brazilia nimic despre Dragnea. Dar voi... cu manipularea, sa para ca munciti, sa va meritati banii de la Soros.

Trimite un comentariu

sus