#10 ani în 10 săptămâni. Domnișoară, doamnă clipă! Un zapping întâmplător și un filmuleț ajuns "vedetă" la Realitatea TV. Se întâmpla acum zece ani, când Realitatea TV era cel mai urmărit post de știri, iar Antena 3 era doar un "chalenger".
Looksport | aici este fotbalulPovestea:
În miez de zi, în octombrie 2008, televizorul era deschis pe TVR Cultural. Un filmuleț cu Mircea Dinescu ne-a atras atenția. Prima înregistrare cu poetul Mircea Dinescu, recitând o poezie. Avea 17 ani.
Câteva telefoane și am obținut acordul Televiziunii publice de a publica filmulețul pe site.
Efectul:
Secvența, care altfel ar fi trecut (probabil) neobservată (dată fiind audiența "de nișă" a postului TVR Cultural), a ajuns (dat fiind publicul țintă al site-ului) în "presa mare".
Lookplus | un plus de divertismentRealitatea TV a preluat secvența și a difuzat-o în Prime-Time. Și nu oricum: în ziua în care Paginademedia.ro a publicat înregistrarea, Realitatea avea pe post o emisiune în care se întâlneau cei din consiliul editorial al stației, printre care și Mircea Dinescu. Emil Hurezeanu, Doru Bușcu, Robert Turcescu, Adrian Ursu erau atunci în Consiliul Editorial.
Filmul cu Mircea Dinescu a fost dat ca o "ghicitoare": "Cine credeți că este cel din imagine?"
A fost unul dintre primele virale pornite de la Paginademedia.ro
Lookmedica | să ne vedem sănătoși#10anidePaginademedia #FairJournalism
VIDEO. Mircea Dinescu, recital la 17 ani
Materialul de atunci de pe Paginademedia.ro, AICI
Citește și:
Profit tv | open for followersAutor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Această săptămână din retrospectiva Paginademedia 10 este susținută de Clever Media Network.
Clever Media Network
Comentarii