
Sărbătorile de iarnă se văd la TV. Antena 1, Kanal D și Pro TV au pregătit programe speciale de sărbători.
Cenușăreasa, Frumoasa și bestia, episod special din Las Fierbinți sunt doar câteva dintre producțiile pe care le-au pregătit cele trei mari generaliste pentru zilele de Crăciun.
Paginademedia.ro prezintă programele din Ajun și din ziua de Crăciun, de la Pro TV, Antena 1 și Kanal D.
Pro TV face Ajunul în Las Fierbinți, Crăciunul, în Universul Marvel
Prime-time-ul Pro TV este dominat, ca în fiecare an de sărbători, de filme. În Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie, televiziunea a pregătit un episod special, de două ore, din serialul de comedie Las Fierbinți, ce va fi difuzat de la ora 20.30.
În ziua de Crăciun, Pro TV va difuza filme de sezon în prima parte a zilei, iar în prime-time a programat un blockbuster
- 8.15 - Singur acasă 4
- 10.00 - Epoca de gheață: Ploaie de meteoriți
- 12.00 - O coroană de Crăciun
- 14.00 - Crăciun cu scântei
- 16.00 - Pinguinii domnului Popper
- 20.30 - Răzbunătorii: Războiul infinitului
Crăciun Disney la Antena 1. Nu lipsește nici concertul lui Ștefan Bănică
Antena 1 sărbătorește Crăciunul cu filme animate din universul Disney și ediții speciale ale emisiunii Neatza cu Răzvan și Dani, difuzate în perioada 23 - 26 decembrie.
Răzvan Simion: „Pentru că nu ne-am decis dacă este la modă să petreci Crăciunul tradițional românește, cu porc, șorici și salată boeuf, am împărțit platoul în două – o parte cu soare, plajă și un Moș Crăciun mai excentric și cealaltă tradițională, așa cum am văzut în copilărie. Pot să vă spun doar că Dani este Moș Crăciun anul acesta, unul mai cu stil”, a declarat Răzvan Simion.
În Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie, postul a programat filmul animat „Frumoasa și Bestia”, varianta din 1991, cu Robby Benson și Paige O'Hara, premiată cu trei Oscaruri și patru Globuri de Aur. Producția va fi difuzată de la ora 20.00.
Comedia „Cine este Moș Crăciun” va fi imediat după animația Disney, de la ora 21:45
În ziua de Crăciun:
„Cenușăreasa” se vede de la ora 20:00, pe 25 decembrie.
Drama romantică „Îndrãgostiţi pentru totdeauna” va fi pe post de la 22:00.
A doua zi de Crăciun:
„Tata în rãzboi cu… tata 2” va fi programat în a doua zi de Crăciun, pe 26 decembrie, de la ora 20:00
„Cronicile din Narnia” va fi pe Antena 1 de la ora 22.00.
Kanal D. Crăciun cu „tradiționalul” serial turcesc și filme cu Povestea nașterii lui Iisus
De sărbători, Kanal D păstrează în prime-time „tradiționalul” serial turcesc. Seară de seară, postul va avea, de la 20.00 serialul Gulperi, cu cifre bune de audiență pentru postul TV.
În seara de Ajun și cea de Crăciun, postul TV a programat, de la 23.30 filmul „Familia Sfântă” - Cine erau, cu adevărat, Iosif și Maria și Povestea nașterii lui Iisus.
Citește și: De sărbători la TV. Patru documentare și un concert, de Crăciun la B1 TV
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Comentarii
Dar la Antena 1 a scris si A doua zi de Crăciun. De Pro TV sau Kanal D nimic ?