
AUDIENȚE. Românii au talent și finala altfel. Finala celui de-al zecelea sezon, făcută de-acasă, a fost lider incontestabil de audiență aseară. A scos cifre chiar peste ediția de anul trecut, când a fost LIVE, în studioul emisiunii, cu public în sală.
Aproximativ 2,2 milioane de telespectatori s-au uitat, în fiecare minut, la ediția care l-a desemnat câștigător pe mecanicul auto Radu Palaniță (Golden Buzz-ul lui Florin Călinescu).
Finala de aseară a fost în media ultimilor ani (dar peste anul trecut), când nicio finală nu a mai trecut de 2,2 milioane de privitori. Ultima ediție cu audiențe mari - 3,1 milioane - a fost în 2014.
Pro TV n-a avut rival, pe interval. Posturile concurente, Antena 1 și Kanal D, s-au bătut pentru următoarele două locuri, la o diferență de peste un milion de telespectatori față de lider.
Anul acesta a fost marcat de o premieră în istoria show-ului: Prima finală făcută „remote”, cu intervenții în direct de acasă și cu înregistrări special făcute pentru show. Jurații – Andra, Andi Moisescu, Mihai Petre și Florin Călinescu - au avut intervenții în direct, de acasă (nu din studio, care este închis).
S-au dat, tot în premieră, alte trei premii: Locul doi (Siena Vușcan - 20.000 de euro), Locul trei (Mihai Țigaret - 10.000 de euro) și Premiul de Originalitate (Vlad Ciobanu - 10.000 de euro).
Reamintim că în acest an n-au mai existat live-uri și nici semifinală, din cauza pandemiei de coronavirus.
În locul semifinalei au fost redifuzate momente spectaculoase din acest sezon, pe care publicul le-a votat pentru Premiul de Originalitate.
Vezi audiențele tuturor finalelor Românii au talent, din 2011 până în 2020
Înainte de cifre detaliate, programul posturilor de pe podium pe intervalul Românii au talent:
- Antena 1 - Chefi la cuțite (20:30) și Anna și Regele (23:30)
- Kanal D - Mă numesc Zuleyha (20:00) și Medici: Conducătorii orașului Florența (22:00)
Paginademedia.ro prezintă în continuare audiențele obținute de posturile TV, pe intervalul Românii au talent (20.30 - 00.20):
NAȚIONAL. Ultima ediție din sezonul zece, făcută de-acasă, a pus Pro TV pe primul loc în audiențe, aseară. Aproape 2,2 milioane de români s-au uitat, în fiecare minut, la finala show-ului prezentat de Smiley și Pavel Bartoș.
Au fost ceva mai mulți telespectatori decât anul trecut (un plus de 200.000), când finala a numărat două milione, dar ediția s-a înscris în media ultimilor șase ani, când finala s-a învârtit în jurul unei medii de două milioane de privitori.
Pe locul doi, aseară, s-a clasat Antena 1. Pe interval, cu Chefi la cuțite și un film, a adunat o medie de 905.000 de telespectatori pe minut.
Foarte aproape, cu două seriale pe interval, a fost Kanal D. Postul Dogan, de pe locul trei, a întregistrat o medie de 900.000 de urmăritori.
România TV (333.000) și Antena 3 (230.000) au fost posturile care au ocupat locurile patru, respectiv cinci.
URBAN. Finala Românii au talent, sezonul zece, a stârnit ceva interes și la orașe. Aproximativ 1,2 milioane de privitori din mediul urban s-au uitat, în medie, la ediția de aseară de pe Pro TV.
Locul secund a fost ocupat de Antena 1, dar cu cifre de trei ori mai mici. Postul Intact a adunat, pe interval, o medie de 470.000 de telespectatori pe minut.
Podiumul a fost completat de Kanal D (381.000), cu cifre de trei ori mai mici decât Pro TV și la o diferență de 100.000 de privitori față de Antena 1.
Și la orașe locul patru a fost al stației România TV (170.000), iar locul cinci al postului Antena 3 (150.000).
COMERCIAL. Câți tineri au fost în fața televizoarelor la finala Românii au talent, de aseară? Aproape 400.000, potrivit datelor de audiență.
Pro TV a fost lider și pe segmentul comercial, cu cifre duble față de Antena 1 și de trei ori mai mari față de Kanal D.
Antena 1 a fost ocupanta locului doi, cu 250.000 de telespectatori pe intervalul ultimei ediții din sezonul zece Românii au talent.
Kanal D s-a clasat pe trei, cu o medie de audiență de 120.000 de privitori pe interval.
Prima TV a stat foarte bine pe segmentul tânăr, aseară. Cu Pruncul, petrolul și ardelenii și reluare Trăsniții pe interval, postul TV s-a clasat pe locul patru și a adunat o medie de 36.000 de privitori.
Național TV a fost postul de pe locul cinci, cu 27.000 de telespectatori pe interval.
Digi 24, România TV și Antena 3 au ocupat locurile șase, șapte și opt.
Citește și:
1. DEBUT SEZON (7 februarie). Românii au talent, cel mai slab debut din cele 10 sezoane. Cu aproape un milion mai puțini telespectatori față de anul trecut
3. A treia ediție (21 februarie). Românii au talent, a treia rundă de audiții: cifre în creștere
4. A patra ediție (28 februarie). Românii au talent, aproape trei milioane de privitori. De șapte ori peste Antena 1
6. Românii au talent, a șasea ediție (13 martie)
Audienta posturilor TV vineri, 29 mai, pe intervalul Românii au talent (20.30 - 00.20), la nivel NATIONAL:
NATIONAL | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 2.198.000 | 12.5 | 31.6 |
2 | Antena 1 | 905.000 | 5.1 | 13.0 |
3 | Kanal D | 899.000 | 5.1 | 12.9 |
4 | Romania TV | 333.000 | 1.9 | 4.8 |
5 | Antena 3 | 229.000 | 1.3 | 3.3 |
6 | Prima TV | 194.000 | 1.1 | 2.8 |
7 | National TV | 139.000 | 0.8 | 2.0 |
8 | TVR 1 | 116.000 | 0.7 | 1.7 |
9 | Pro Cinema | 104.000 | 0.6 | 1.5 |
10 | Digi 24 | 93.000 | 0.5 | 1.3 |
11 | TVR 2 | 89.000 | 0.5 | 1.3 |
12 | Happy Channel | 78.000 | 0.4 | 1.1 |
13 | Pro 2 | 74.000 | 0.4 | 1.1 |
14 | Cartoon Network | 66.000 | 0.4 | 1.0 |
15 | Realitatea Plus | 62.000 | 0.4 | 0.9 |
16 | Film Cafe | 61.000 | 0.3 | 0.9 |
17 | Nickelodeon | 61.000 | 0.3 | 0.9 |
18 | Antena Stars | 60.000 | 0.3 | 0.9 |
19 | B1TV | 55.000 | 0.3 | 0.8 |
20 | Boomerang | 50.000 | 0.3 | 0.7 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deținătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piață: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV vineri, 29 mai, pe intervalul Românii au talent (20.30 - 00.20), în mediul URBAN:
URBAN | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 1.217.000 | 12.8 | 33.1 |
2 | Antena 1 | 471.000 | 4.9 | 12.8 |
3 | Kanal D | 381.000 | 4.0 | 10.4 |
4 | Romania TV | 169.000 | 1.8 | 4.6 |
5 | Antena 3 | 147.000 | 1.5 | 4.0 |
6 | Prima TV | 73.000 | 0.8 | 2.0 |
7 | National TV | 71.000 | 0.7 | 1.9 |
8 | Digi 24 | 71.000 | 0.7 | 1.9 |
9 | TVR 2 | 60.000 | 0.6 | 1.6 |
10 | TVR 1 | 57.000 | 0.6 | 1.6 |
11 | Happy Channel | 48.000 | 0.5 | 1.3 |
12 | Nickelodeon | 45.000 | 0.5 | 1.2 |
13 | B1TV | 45.000 | 0.5 | 1.2 |
14 | Pro 2 | 40.000 | 0.4 | 1.1 |
15 | Pro Cinema | 38.000 | 0.4 | 1.0 |
16 | Cartoon Network | 38.000 | 0.4 | 1.0 |
17 | Diva | 35.000 | 0.4 | 1.0 |
18 | Realitatea Plus | 34.000 | 0.4 | 0.9 |
19 | AXN | 30.000 | 0.3 | 0.8 |
20 | Film Cafe | 29.000 | 0.3 | 0.8 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deținătorilor de televizoare de la oraș.
**Share/Cotă de piață: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienta posturilor TV vineri, 29 mai, pe intervalul Românii au talent (20.30 - 00.20), pe publicul COMERCIAL:
COMERCIAL | Persoane | Rtg% | Share | |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 394.000 | 9.4 | 30.3 |
2 | Antena 1 | 242.000 | 5.7 | 18.6 |
3 | Kanal D | 117.000 | 2.8 | 9.0 |
4 | Prima TV | 36.000 | 0.8 | 2.7 |
5 | National TV | 27.000 | 0.6 | 2.0 |
6 | Digi 24 | 24.000 | 0.6 | 1.8 |
7 | Romania TV | 21.000 | 0.5 | 1.6 |
8 | Antena 3 | 20.000 | 0.5 | 1.5 |
9 | Comedy Central | 20.000 | 0.5 | 1.5 |
10 | Diva | 19.000 | 0.4 | 1.4 |
11 | AXN | 19.000 | 0.5 | 1.5 |
12 | Pro Cinema | 18.000 | 0.4 | 1.4 |
13 | Happy Channel | 17.000 | 0.4 | 1.3 |
14 | Boomerang | 15.000 | 0.4 | 1.2 |
15 | Cartoon Network | 14.000 | 0.3 | 1.1 |
16 | Nickelodeon | 14.000 | 0.3 | 1.0 |
17 | TVR 1 | 13.000 | 0.3 | 1.0 |
18 | Bollywood TV | 13.000 | 0.3 | 1.0 |
19 | TVR 2 | 12.000 | 0.3 | 0.9 |
20 | Film Cafe | 12.000 | 0.3 | 0.9 |
Comentarii
Si cat s-au chinuit sa o promoveze, cu postari platite catre Instagram, etc. Pentru Asia express, Antena 1 nici nu a fost nevoita sa puna pe ecran faptul ca urma finala, nici macar in ziua finalei, nu mai zic cu o saptamana inainte, asa cum s-a procedat cu rat!
vedem peste 1 an sau 2 la urmatorul sezon , ca nu mai pupa asa audiente cu pandemia asta
si slugoii tot compara finala acestor 2 emisiuni? dar de debutul lor de ce nu ziceti nimic antenistilor? rat 2020 la debut 13.3 iar asia 2020 doar 8.3 , umilitor:
https://www.paginademedia.ro/2020/02/audiente-tv-romanii-au-talent-7-februarie-2020/
https://www.paginademedia.ro/2020/02/audiente-tv-asia-express-sezon-trei-debut/
asia a recuperat cu pandemia , daca la anul (maxim 2) scapam de pandemie , nu mai face exprees peste 13-14 rating
pro lider 7 zile din 7 , acum nu mai zici nimic? in ultimele 2 luni laudai antenuta cu lider 4 zile din 7 , ce s-a intamplat acuma? dezastru
semifinala iunor este astazi
degeaba , tot locul 2 sub filmul de top thor , ha ha ha
si FRICA mare pe antenuta , dupa semifinala baga roast (re-run) , ha ha ha
sa mai muste ZERO si ceva audienta , vai de mile
nu e ciudat ca antenuta nu se lauda pe siteul lor cu audientele umorului de 2 leuti de mai bine de 2 luni? ca nu se uita nimeni! ha ha ha
pe 23 mai , pro 22% share pe toata ziua iar antena doar 15% , e clar ca nu se uita nimeni la naiumoare