Skip to main content

Alexandru Sassu şi-a dat demisia de la TVR. Fostul consilier al Doinei Gradea, acid la adresa şefei TVR: e ca un "vătaf"!

 
Alexandru Sassu
Alexandru Sassu

Demisie în postul public de televiziune. Alexandru Sassu părăseşte TVR, unde a fost producător general şi consilier al Doinei Gradea în ultimii doi ani.

Publicitate

Sassu, care la rândul său a fost preşedinte al intituţiei în perioada 2007 - 2010, invocă, în cererea de demisie, divergenţe cu actualul preşedinte, Doina Gradea.

Acesta menţionează, în documentul obţinut de Paginademedia.ro, că Gradea „nu şi-a onorat partea sa din angajamentul nostru”, iar „comportamentul său a evoluat din ce în ce mai mult către cel al unui vătaf, tratând angajaţii SRTv ca pe nişte angajaţi personali pe moşia personală”, după cum a scris Sassu.

Reamintim că Sassu s-a întors în TVR acum doi ani. A revenit, în instituţia pe care a condus-o în trecut, pe funcţia de consilier al Doinei Gradea. Trebuia să facă „un proces amplu de evaluare”, după cum Paginademedia.ro a scris la vremea respectivă.

Apoi, în octombrie 2018, a fost numit producător general interimar, funcţie pe care a rezistat opt luni.

Demisia lui Sassu va intra în vigoare pe data de 3 august.

Alexandru Sassu, în demisie: PDG-ul a ales să facă orice compromis numai pentru a rămâne în funcţie

Sassu a enumerat mai multe motive prin care să-şi argumenteze demisia. Cele mai importante dintre acestea:

- Colaborarea mea cu SRTv a avut la bază o înţelegere privind redresarea reală şi solidă a acestei instituţii. Înţelegerea prevedea ca, împreună cu preşedintele director general al SRTv să depun toate eforturile pentru a creiona un proiect viabil şi sustenabil care să facă posibilă redresarea SRTv.

- Eu mi-am ţinut promisiunea prezentând, în faţa CA al SRTv, un proiect de redresare a SRTv pe care acesta l-a aprobat în unanimitate.

- Preşedintele director general al SRTv nu şi-a onorat partea sa din angajamentul nostru şi a împiedicat punerea în aplicare a planului de redresare.

- Am convenit cu preşedintele director general al SRTv ca relaţiile din interiorul SRTv, atât cele dintre structurile din SRTv, dar mai ales cele dintre angajaţi şi conducere să fie puse pe baze normale, de respect şi colaborare conform competenţelor.

- Comportamentul preşedintelui director general a evoluat din ce în ce mai mult către cel al unui vătaf, tratând angajaţii SRTv ca pe nişte angajaţi personali pe moşia personală.

- În acelaşi timp preşedintele director general al SRTv a ajuns să coordoneze în mod direct şi personal toate sau aproape toate activităţile şi acţiunile din SRTv, impunându-şi voinţa în faţa celor mult mai bine pregătiţi din punct de vedere profesional.

- A ţinut să-şi impună amprenta personală pe întreaga activitate din SRTv şi, din păcate, rezultatele dezastruoase din ultima vreme dovedesc că a şi reuşit.

- Mă simt nevoit să demisionez şi să atrag atenţia asupra modului în care este condusă în acest moment instituţia.

- PDG-ul a ales să facă orice compromis numai pentru a rămâne în funcţie, chiar dacă preţul plătit a fost ducerea SRTv către un dezastru aproape total şi, în mod sigur, extrem de greu de îndreptat.

Istoria lui Sassu în TVR

Alexandru Sassu a condus TVR în perioada 2007-2010. A părăsit TVR după ce a fost demis de Parlament, în martie 2010, după mai multe dispute cu angajaţii.

La câteva luni de la numire, a intrat în conflict cu directorul de ştiri Rodica Culcer, după ce Jurnalul TVR a difuzat imagini cu interceptări din dosarul Cataboşul, cu Decebal Traian Remeş (ministru al agriculturii) şi cu Ioan Avram Mureşan (fost ministru al agriculturii). În 2008, Rodicăi Culcer i s-au limitat atribuţiile editoriale.

Alexandru Sassu a acuzat şi el ingerinţe politice din partea lui Emil Boc în politica editorială a postului. El a spus că Televiziunea Publică nu va fi una depolitizată, atât timp cât premierul Emil Boc îi cere o emisiune săptămânală, la TVR.

Preşedintele Traian Băsescu a refuzat, la vremea respectivă, să vină la vină la emisiuni la TVR „cât timp Sassu este preşedinte".

Sassu, preşedintele celei mai scumpe achiziţii TVR: Liga Campionilor

Tot în mandatul lui Alexandru Sassu, TVR a făcut una dintre cele mai scumpe achiziţii la capitolul drepturi TV din sport. TVR a achiziţionat meciurile de Champions League, pentru care s-a angajat să plătească 35 de milioane de euro, plus TVA, pentru sezoanele 2009 - 2012.

La câteva luni după plecarea din TVR, în iunie 2010, Sassu a fost pus la conducerea Adevărul TV, zona de video a grupului Adevărul, finanţat atunci de Dinu Patriciu. Adevărul TV primise şi o licenţă de la CNA, retrasă după doi ani întrucât televiziunea nu a mai fost lansată.

În iunie 2018, Sassu a revenit la TVR. Conducerea postului public spunea atunci că el „este angajat al SRTv pe termen determinat, pentru un proiect ce vizează un proces mai amplu de evaluare a activităţii curente a televiziunii publice”.


Citeşte şi: Alexandru Sassu, fost preşedinte al TVR, revine. Ce va face


Citeşte şi: Alexandru Sassu, fostul preşedinte TVR, numit producător general de Doina Gradea


Citeşte şi: Alexandru Sassu, schimbat din funcţia de producător general al TVR. Cine i-a luat locul


Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • DODO DODO
    normal ! ca are in spate psd-ul
  • Man of Truth Man of Truth
    În galeria de inutili care l-au tapat de bani pe Dinu Patriciu, Alexandru Sassu - zis Sașa - ocupă un loc special. Să ai o leafă de 18.000 euro/ luna si sa nu faci absolut nimic timp de doi ani este o performanta colosala, cu atat mai mult cu cat a fost obtinuta pe timpul crizei din 2010. I-a adus dupa el pe Cezar Udrescu, Mioara Negescu si Mura Franculescu, un fel de adjuncti cu Jaguar la scara si 5-7000 euro lunar pe cap de manager. Cea mai mare performanta a acestui cvartet de mare valoare a fost transmisia live a sedintei de sumar de la Adevarul, condusa de titanul Grigore Cartianu. Recordul de audienta a ajuns la 177 de vizualizari, media fiind de 40-50, adica erau obligati sa caste ochii reporterii si oamenii din redactie. Distractia a tinut vreo trei saptamani, dupa care soborul de atarnatori (completat si cu alti greuceni) a revenit la suete denumite pompos "management meeting". Între siniștrii ăia Sassu era chiar haios, fuma psihedelic și emitea tâmpenii pe bandă rulantă. Marele sau pariu era jurnalistul universal. Adica sclavii mergeau pe teren, filmau cu telefonul pt Adevarul TV, montau cum puteau si scriau prin masini pentru site si pt ziarele trustului. O alta idee minunata, care a intrigat total redactiile, era aceea ca trustul sa faca banul gros trimitand, pe contract, reporteri si fotografi la nunti. Cine marca banul avea parte de povestea zaiafetului in tiraj dedicat. Ginerica si miresica aveau pt ei si pt prieteni, ziarul lor, nenica! Păcat că genialitatea nu i-a patruns si pe sclavi, care n-ar fi fost platiti suplimentar pt munca in plus.
  • Agonie si extaz Agonie si extaz
    Terminati cu demisiile ca nu stiti ce pierdeti. Gradea ramane in TVR si dupa ce e inlocuita, angajatii vor avea ocazia sa ii aprecieze mandatul in plin deseori. Poate face si TVR audienta cu un reality "De la PDG la nimic" sau "In lift cu colegii" sau "In parcare cu dusmanii" gen
  • Livia Pila Livia Pila
    Ura, am mai scapat de un slujitor! Sasu nu are cum sa tina lectii de morala, e si el bagat pana la gat in noroi! Bine ca a plecat. Comenteaza acum de oftica ca nu a reusit sa redevina director!
  • Manga Lița Manga Lița
    Pai duamna (***) pretindea acum cateva zile intr un interviu platit ca toti inaintasii ei ati luat decizii dupa ureche. Doar ea le ia dupa nas ...

Trimite un comentariu

sus