
Aleph News și în HD, pe RCS. Televiziunea lui Adrian Sârbu a intrat de astăzi, 9 septembrie, în format High Definition
la RCS-RDS.
Schimbarea s-a făcut în cursul zilei, iar versiunea SD a fost înlocuită cu cea HD. Canalul se regăsește în grila digitală RCS-RDS pe poziția 131. În funcție de abonament, este posibil ca Aleph să fie pe pozițiile 172 sau 185.
Aleph News HD se poate urmări la trei cabliști în acest moment: RCS-RDS, Telekom și Orange. La Vodafone se regăsește, deocamdată, doar în SD.
Aleph News s-a lansat oficial pe 1 septembrie
La începutul lunii, chiar pe 1 septembrie, s-a lansat oficial Aleph News. Paginademedia.ro a scris pe larg despre acest subiect și a notat următoarele observații:
- Cea mai importantă inovație adusă de post:imaginea de TV se vede diferit pe online. Pe dispozitivele mobile, imaginea este pe înalt, pe format de Instagram (9:16). Dacă, de exemplu, pe ecranul TV imaginea este împărțită în două pe orizontală, pe mobil e împărțita pe verticală. "Noi nu vedem online-ul ca pe o amenințare", justifică prezentatorii soluția aleasă.
- Cadrele cu prezentatori sunt foarte, foarte apropiate. Practic, nu se văd mâinile și nici umerii.
- Culoarea predominantă din grafică este roșu: scris roșu pe fundal alb.
- Grafica este minimalistă, cea mai mare parte a ecranului este dedicată imaginii, fără alte chenare.
- Postul Aleph News nu are burtiere în partea de jos a ecranului sau de tip crawl (cum au celelalte stații)
- Prezentatorii folosesc și formule de adresare directă, la persoane a doua, singular ("Îți dai seama ce surpriză i-a făcut"). Și rubrica meteo se numește "Vremea ta".
- În discuțiile cu reporteri sau corespondenți, ecranul este împărțit în două (simplu, fără artificii grafice).
GALERIE FOTO. Capturi Paginademedia.ro din emisia Aleph News, care a intrat în HD pe RCS-RDS de astăzi
Citește și: ULTIMA ORĂ. Televiziunea lui Adrian Sârbu a intrat și la RCS-RDS
Citește și: GALERIE FOTO. Cum arată emisiunea cu Felix Drăghici și Costi Mocanu. Program de știri comentate
Citește și: Adrian Sârbu la interviul lui Tucă: "El e finanțatorul!" E același care a finanțat Pro TV la începuturi
Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
Comentarii
Vezi, daca esti disperat sa bagi chefii 3 zile pe saptamana...
Apoi, faptul ca filmeaza pe verticala e ceva care depaseste amuzantul si intra in trist.
sunt părtinitori... urât
Sau pe Nadina sau pe alte fete prezentabile.Pentru doamne il recomandam pe cel venit de la digi
În fine,eu n am treaba,sa l puna si pe 100k din partea mea,însă cum televiziunile sunt si sd si hd,de asta ziceam si aici