
Din presă, la primărie. Elena Lasconi, fostă jurnalistă Pro TV, a câștigat Primăria din orașul Câmpulung Muscel, scrie HotNews.
Ea a afirmat, duminică seară, că potrivit numărătorii paralele s-a impus în cel puţin 17 dintre cele 19 secţii de votare din municipiu, în multe dintre ele cu peste 50% dintre opţiunile alegătorilor, menționează sursa citată.
Reamintim că Lasconi a lucrat 25 de ani la Pro TV, iar la finalul anului trecut a anunțat că va candida la Primăria din Câmpulung Muscel. În martie, ea și-a dat demisia de la Pro TV și s-a înscris în USR.
A vorbit, în detaliu, despre candidatura sa și într-un Interviu acordat Paginademedia.ro în luna decembrie 2019.
„Ține de fiecare din noi să schimbăm lucruri. M-am săturat să stau în canapea și să mă plâng de cine ne conduce.
Am hotărât să ies din bula mea și să încerc să fac ceva concret. Dorința mea este să fac treabă acolo, nu vânez fotoliul de primar”, spunea ea în interviul acordat Paginademedia.ro, într-un dialog cu Petrișor Obae - Editorul Paginademedia.ro.
25 de ani la Pro TV
Elena Lasconi este unul dintre cei mai vechi oamenii ai trustului Pro TV. A început la Deva, unde ziua făcea teren, mai ales în Valea Jiului, iar seara deschidea jurnalul de la 19:00, prezentat de Andreea Esca, cu știri locale.
A venit la București după Mineriada din 1999, unde s-a ocupat de jurnalele Pro TV, dar a fost și corespondent în zone de război.
VIDEO. Elena Lasconi, povești fascinante de la începuturile Pro TV
VIDEO. Povești fascinante din Pro TV cu Elena Lasconi. I s-a spus „Esca noastră” la Deva. Cum a "botezat-o" Mîndruță
VIDEO. Elena Lasconi și povestea unui moment emoționant: fetița salvată dintr-un puț acum 20 de ani
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Si pe toata ziua lider la comercial ole