Skip to main content

Mihai Petre, după plecarea de la Românii au talent: „Sunt liber de contract și analizez opțiunile pe care le am”

 
Mihai Petre, după plecarea de la Românii au talent: „Sunt liber de contract și analizez opțiunile pe care le am”

„Am fost anunțat oficial de luni, iar vineri (9 octombrie) s-a comunicat. O așa veste te ia întotdeauna pe nepregătite”, a spus Mihai Petre despre plecare de la Românii au talent, de la Pro TV, într-un interviu acordat ziarului Click

Totodată, Petre a mai spus că este și „liber de contract”, după cea de-a doua plecare din juriul emisiunii de talente. Dansatorul a declarat că schimbarea a fost decisă de Pro TV, iar prin aceasta s-a dorit „stabilirea unui echilibru în juriu”, după cum a declarat el. 

Publicitate

Declarațiile sale, despre plecare, pentru Click:

- Am fost anunțat oficial de luni, iar vineri (9 octombrie) s-a comunicat. O așa veste te ia întotdeauna pe nepregătite. Știam cu câteva zile înainte că exista intenția de a se schimba sensul dinamicii la masa juriului, prin aducerea unei doamne sau domnișoare. Dar n-a fost sigur... Nu ține de mine să judec asta, știu doar că asta s-a dorit. Aceasta a fost ideea principală, aceea de a obține o altă dinamică și de a stabili echilibrul acolo, în juriu.

- Eu în momentul acesta sunt liber de contract și analizez opțiunile pe care le am pentru a continua drumul în tv, pentru că vreau să fac în continuare televiziune, cred că am de spus câte ceva.

- Am avut mai multe discuții. Deocamdată nu pot să vorbesc despre asta, sunt discuții și planuri.

- Sunt convins că voi reveni la un moment dat, însă e o perioadă în care pur și simplu analizez oportunități pe care le pot duce cu succes și care să mi se potrivească, pentru că nu e atât de simplu.

A vorbit și despre rolul de jurat:

- Nu știu ce au gândit alții, dar pot să spun ce cred eu și ce simt eu. Simt, și asta mi-am propus întotdeauna, să fiu cât se poate de onest. Să exprim liber ceea ce gândesc și să dau un feedback cât se poate de corect în contextul în care mă aflam, într-o competiție de talente și al unui show televizat.

- Întotdeauna, cu respect pentru concurent, și întotdeauna având de-a face numai și numai cu actul artistic prezentat și nicidecum cu persoana pe care am avut o în față.

- Asta a fost filozofia mea, consider că nu am greșit cu nimic, nu am ce să-mi reproșez, sunt 100% împăcat, pentru că întotdeauna am încercat să dau un feedbak cât se poate de adevărat și să ajut concurentul să reflecteze. În rest, speculații sunt. Îți pot spune ce simt eu și ce mi-am dorit în calitatea asta de jurat.


Citește tot interviul acordat ziarului Click, AICI


Reamintim că plecarea lui Mihai Petre, din juriul Românii au talent, a fost anunțată în urmă cu aproximativ două săptămâni. Locul său a fost luat de actrița Alexandra Dinu. 

Petre a jurizat în ultimele două sezoane alături de Andi Moisescu, Florin Călinescu și Andra. A revenit, din nou la masa juriului, după patru ani de la prima plecare, din 2014. În 2018, se întorcea pe locul lăsat liber de Mihaela Rădulescu.

Citește și: 

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro

Comentarii

  • Dezastru in capul tau sec de postac antenist Deliane.
    Tot Pro e lider zi de zi , saptamana de saptamana , luna de luna
  • Din ce in ce mai slabe emisiunile cu public la Pro TV.... de emisiunea cu Maska... ce sa zic ..dezastru.. Crește audienta la Ant 1 si TVR 1
  • Parerea mea e ca Mihai Petre ar fi trebuit pastrat in juriu, cu el s-a inceput aceasta emisiune, a fost readus si acum iar gonit. Din declaratiile sale nu pare ca va continua tot la PRO, adica cu siguranta il anuntau ca nu mai face parte din productia RAT si merge la alta productie de-a lor din start.
    Acum la cum stau lucrurile l-as vedea pe la PrimaTV daca se va face vreo emisiune pe stilul sau.
  • Și cred că Andreea Raicu negociază cu Pro pentru că a tot fost invitată în emisiunea La Maruta și ar fi bine pentru că este o persoană cu foarte multă experiență în televiziune iar cariera si-a început-o chiar la Pro TV
  • Sabina am inteles pe surse ,nu stiu daca este adevarat ca ar face unul si s-ar numi 100 de zile in care va fi si Firicel din Las Fierbinti poate stie Allex mai multe ,repet nu stiu daca este adevarat .
  • Mihai Petre nu a mai avut farmecul intepator si usor arogant care l-a consacrat in primele sezoane, probabil s-a maturizat sau nu i-au cerut producatorii in mod expres sa se comporte ca atunci. In ultimele doua sezoane a fost o prezenta usor fada.

    Nu stiu ce dinamica ar putea aduce nici Alexandra Dinu, care probabil va fi zana buna a juriului, cea care aduce dragalasenie si o vorba buna, cu toate ca si Andra are cam acelasi rol. Dar daca America's Got Talent are o tanti blonda si frumoasa in juriu, Heidi Klum, hai si in Romania cu o tanti blonda si frumoasa! :)))

    Au inlocuit un jurat plictisitor cu unul posibil la fel sau chiar mai plictisitor, in cadrul celui mai random si anost juriu din Romania. Poate Mihai Petre o fi fost mai scump si performantele sale nu au justificat costul?
  • Mihai Petre a plecat din Pro Tv în 2014, odată cu cea care l-a adus în lumina reflectoarelor(nr. Mona Segall). Apoi a revenit în 2017, la emisiunea Uite cine dansează, însă a revenit în Pro într-o situație nouă la vremea aceea, cu echipă de producție relativ diferită (în sensul în care cei care dirijau producțiile erau acum alți oameni decât odinioară). Emisiunea avut un singur sezon, astfel că a ajuns din nou liber de contract, până în 2019, cănd Mihaela Rădulescu se retrăgea din motive personale din juriul RGT, iar Mihai a primit o nouă șansă(fiind probabil, la momentul respectiv "cartea cea mai avantajoasă". Sezonul acesta se pare că s-a dorit o schimbare de juriu, astfel Mihai a fost înlăturat fiind probabil, cel mai puțin valoros dintre jurții de sex masculin, nemaiavând,probabil, în spate oamenii care l-au creat.
  • nu o sa inteleg niciodata pe ce criterii a fost creat acest juriu de la aceasta emisiune... calinescu nu are nicio treaba cu niciun talent in general, andi mosescu e sotul lui aia care nu vrea vaccinuri, andra e o cantareata - ok, asta e utila in juriu, corect - iar petre e dansator - ok, si asta e cat de cat util societatii si juriului, sa zic asa, dar e foarte nesuferit. nu inteleg de ce i-au exclus pe aia dinainte, chirila, moldoveanca si brenciu? aia pareau mai buni.

Trimite un comentariu