Skip to main content

EXCLUSIV. După Metropola TV, primăria lui Pandele își face și un radio. Cumpără un post de pe piață

 
EXCLUSIV. După Metropola TV, primăria lui Pandele își face și un radio. Cumpără un post de pe piață

EXCLUSIV Paginademedia. Primăria din Voluntari, condusă de Florentin Pandele, va prelua un post de radio. Consiliul local, care are deja postul TV Metropola, va deține și o rețea de radio.

Publicitate

Potrivit informațiilor Paginademedia.ro, Consiliul Local Voluntari a ajuns la o înțelegere pentru a cumpăra Sport Total FM.

Achiziția urmează să fie făcută prin Publivol Creativ, compania de publicitate a Primăriei din Voluntari, după cum au declarat pentru Paginademedia.ro surse apropiate tranzacției.

Conform acelorași surse, contractul urmează să fie semnat perioada următoare. Practic, Publivol Creativ urmează să preia în totalitate compania Global Media Expert, care operează licența Sport Total.

Trei oferte în discuție

Primăria lui Florentin Pandele nu a fost singurul ofertant pentru Sport Total. De postul de radio ar fi fost interesat și Maricel Păcuraru (pentru a completa viitorul post TV Realitatea Sportivă și cu un post FM) și DC News (care a avut discuții, în trecut, și cu Gold FM, post preluat, până la urmă, de fiul lui Cozmin Gușă).

Decizia de a alege oferta lui Pandele a fost a Consiliul de Administrație al Centrului pentru Servicii de Radiocomunicații (CSR), companie care deține Sport Total.

Vânzarea Sport Total vine într-un moment dificil pentru postul de radio. Potrivit informațiilor Paginademedia.ro, de luni de zile, salariile echipei nu au fost plătite și sunt probleme financiare. Oricum, echipa funcionează într-o formulă restrânsă.

Printre realizatori au rămas Narcis Drejan, Daniel Nazare, Hora'iu Sima, Ionel Luțan, Dragoș Borchină și Gabriel Maricescu. Mihai Pahonțu a părăsit echipa în urmă cu o lună.

Postul a mai avut probleme cu salariile și în trecut, când au și protestat. (pe atunci era și Radu Banciu la postul de radio).

Sport Total emite pe frecvența 105,8 FM la București, dar are licențe și în alte orașe din țară (Botoșani, Brașov, Drăgășani, Făgăraș, Focșani, Galați, Predeal, Rupea, Severin, Slatina, Victoria și Zărnești).

Radioul este operat pe firma Global Media Expert, în care acționar este Centrul pentru Servicii de Radiocomunicații. CSR este controlată de Radu Călin.

O istorie complicată

SportTotal FM a fost lansat în 2007 de Nicolae Bara om de afaceri – deținea platforma Frigotehnica (pe atunci și membru PDL).

În 2011, Robert Turcescu preia conducerea postului încearcă să îl relanseze. Va renunța câteva luni mai târziu.

Ulterior, postul ajunge de la Nicolae Bara de Centrul pentru Servicii de Radiocomunicații.

Citește și: EXCLUSIV: Robert Turcescu va cumpăra Sport Total

Citește și: Sport Total se relansează după abandonul lui Robert Turcescu

Citește și: AUDIO. Protest la Sport Total FM după ce s-a ajuns la întârzieri salariale. Radu Banciu, printre protestatari

Citește și: Modificare de acționar la Sport Total FM. Iese fiica, intră tatăl

Citește și: CNA. Primăria lui Pandele are licență pentru o televiziune de Ilfov. Cum se numește și ce programe va avea?

Citește și: VIDEO. În familie. Gabriela Firea, invitată „surpriză” la prima emisiune de la postul primăriei Voluntari, condusă de soțul Pandele

Citește și: VIDEO. Cosmin Andrei Gușă, noul patron de la Gold FM: Aș vrea să avem o emisiune cu Octavian Hoandră. Raluca Moianu, director de programe. Nistorescu rămâne cu emisiune

Citește și: Fiul lui Cozmin Gușă preia Gold FM. Tranzacția postului de radio, pe masa CNA
 

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Un radio de calitate. Sper sa nu-si schimbe politica editoriala. Din cate stiam Mihai Pahontu a stat izolat. Din cauza asta nu a mai facut emisiunea de la 16 la 19, Sport Culture.
  • @Ionut, tind să cred că doar Antena3 este pro-psd, Antena1 de când a despărțit Observator de Antena 3 SA a fost mult mai egală cu partidele.
    Acum la Observator rămâne imaginea de antena3 prin Stoiceasca, după ani de zile pe politică degeaba mai vi să te prezinți corectă și sinceră. Tocmai de-aia mai bine nu te uiți la Observator când apare ea, o persoană enervantă.
  • Pentru ca Dobro sa nu se simta urmarit, aleg sa postez ca Radio Guerrilla are muzica proasta si la o stire despre un cu totul alt radio.
  • antena 1 nu prea e psd ca e preferata de comercial deci pnl

    Iar aberezi postac. Antenuta e plina de psd la acces la sacrificiul la te cunosc la factor la neata
  • PSD pune monopol pe toată presa a pus pe antena 1 și 3, România tv, TVR urmează și la radio... păcat de acest program de radio!
  • Poate pentru viitorul radio Realitatea Sportiva ar fi mutarea Realitatea FM(chiar si fara schimbarea tipului)de pe firma falimentara pe care inca cred ca e(unde era si defuncta Realitatea TV)pe firma noilor posturi SAU pe firma unde e Realitatea+, plus ca se pot gandi sa ia in primire si alte frecvente la un eventual viitor concurs CNA sau preluarea unui radio care e in pericol de moarte

Trimite un comentariu