Skip to main content

VIDEO. Dan Negru, Revelion în pandemie: miezul nopţii a picat pentru că a ieşit pozitiv invitatul

 
VIDEO. Dan Negru, Revelion în pandemie: miezul nopţii a picat pentru că a ieşit pozitiv invitatul

VIDEO. Interviurile Paginademedia. Cum s-a filmat Revelionul 2021, în plină pandemie? Ne povesteşte Dan Negru, care este la Revelionul cu numărul 21. Au fost invitaţi care au refuzat invitaţia, de teamă, dar sunt şi invitaţi care au picat în ultimul moment, pentru că au fost depistaţi pozitiv la test. Pentru că toţi cei care au fost la filmări, vedete sau nu, au fost testaţi cu doar o zi înainte de filmări.

Publicitate

Chiar Dan Negru s-a întors din drum spre Selly Show, în perioada în care filma Revelionul. Cu toate acestea, Negru promite că "avem un program de Revelion normal, firesc". Cu măşti, cum altfel, şi "mascaţi" despre care să te întrebi "cum i-or fi convins să vină?"

Dan Negru, la Interviurile Paginademedia.ro:

  • Victor Ciutacu m-a întors de la Selly. Trebuia să mă duc la prima emisiune a lui Selly. Trebuia să fiu primul lui invitat. Eram pe drum, şi cu copiii în maşină. Şi îl sun pe Ciutacu, el tocmai intrase în carantină. Să-l întreb "Ce faci, eşti bine, eşti ok?" Zice: Ce faci? Eu: Mă duc la show-ullui Selly.

Stă câteva secunde şi-mi zice: Ai încurcat-o. Dacă unul este pozitiv acolo, nu mai faci Revelionul. M-a pus pe gânduri. În clipa aia, am întors maşina şi l-am sunat pe Selly: nu te supăra, Andrei, dar mi-e teamă să vin. Mă expun şi am pierdut Revelionul.

  • Îţi spun acum un lucru în premieră. Miezul Nopţii am hotărât anul acesta să îl facem cu Damian Drăghici şi cu orchestra lui. Stabilisem şi melodiile. Şi mi-a trimis înainte de filmări raportul medical cu "pozitiv". A căzut momentul. Fireşte că Damian şi-a revenit, a fost bine apoi. Ne-am trezit fără miezul nopţii ş ne-am repliat, o să vedeţi că e un Miezul Nopţii total inedit.
  • Au fost oameni care au refuzat, de teamă? Au fost, da. Au fost oameni cu care fac Revelioane nu de un an-doi, ci de 20 de ani. Maestrul Ion Dichiseanu e unul dintre ei. "Dan, mi-e teamă", mi-a zis maestru Dichiseanu şi l-am înţeles perfect. Domnia sa are o vârstă. Au fost oameni la care nici noi nu am vrut să călcăm pe acceleraţie. Florin Piersic, îndrăznesc să spun "bunul meu prieten", nu a venit anul acesta. Am preferat anul acesta să nu vină. Pandemia ne-a tăiat nişte invitaţi.

  • Am avut emoţii când am început să discutăm despre Revelion, în vară.
  • Dacă vrei să faci un program în care oamenii să uite de Breaking News, atunci trebuie să îl faci în condiţii normale, respectând, fireşte toate regulile de siguranţă sanitară
  • Orice om care a intrat în studio a fost testat, vedetă sau nu. Toţi oamenii care au fost acolo au fost testaţi. Fiind toţi testaţi, am încercat să avem un program de Revelion normal, firesc. Vom încerca să îi facem pe cei care se uită la televizor să nu simtă nimic din ce s-a întâmplat. E un promo care îmi place, echipa de la marketing la făcut, în care eu spun "Eu v-am băgat în anul ăsta, eu vă scot din el!". Orice s-ar întâmpla în noatea asta, la Revelionul meu nu va exista niciun Breaking News.
  • Mergem în continuare pe varianta de măşti. Avem oameni din toate zonele. E de ajuns să te uitţi în trecut. Au fost oameni din zone diferite, pe care nu te aşteptai să-i vezi. Sorin Oprescu, atunci când era Primar, de exemplu. Ca să ieşi din pluton, trebuie să aduci altfel de oameni. Cum i-o fi convins să vină? O să fie întrebarea asta.
  • Eu nu cred că Revelionul va dispărea vreodată din ADN-ul românilor. O să fie foarte greu să scoţi mititeii de 1 mai, mielul de Paşte, porcul de Crăciun sau Revelionul. Televiziunea din România a început, în 1956-1957 cu Revelion.
  • Îmi doresc ca şi cel de-al 21-lea Revelion al meu să fie cel mai bun şi cel mai urmărit. Noi, la ora 22.00, "ieşim pe piaţă". Dar în egală măsură iese pe piaţă şi Pro TV, şi Kanal, şi Naţional TV, şi Digi, şi B1. Cine va fi primul?

VIDEO. Totul despre Revelionul în Pandemie, cu Dan Negru

Citeşte şi: VIDEO. Secrete din culise. Am fost la Revelionul lui Negru. Ce nu s-a văzut la televizor

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Miresean Miresean
    Si de Craciun Pro TV in top , Antenuta expirata. Hhahahaha
  • mile mile
    garcea nimic expirati , toate 3 antene in top
  • Copanel Copanel
    Cum am zis restul să se închidă de revelion , e inutil să faci ieftine , dacă nu se uita nimeni , doar antena există ha

    Cum am zis restul sa se inchida de craciun , e inutil sa faci ieftine , dacă nu se uita nimeni , doar pro tv exista ha
    De Craciun umilinta maxima pe Antenuta Pensionara. Dublu , chiar si triplu comercial zi de zi , o saptamana intreaga.
  • Copanel Copanel
    A fost difuzată o singură ediție care ATENȚIE a avut cifre foarte bune dar sa oprit deoarece a început starea de urgență

    Lasa vrajeala ca nu tine postac. A avut audiente dezastruoase. Foarte bune la tine inseamna 5 rating comercial ? Pro TV a avut 8. Umilinta maxima !
    https://www.paginademedia.ro/2020/03/audiente-tv-debut-next-star-dan-negru-sezon-10/

    Starea de urgenta ? Pai pentru Factorati nu a fost stare de urgenta ? Pentru Accesati, pentru Bucatari, pentru Cunoscuti ? Cum de ai continuat emisiunile alea, dar aia cu Negrutu nu ?
    E foarte clar. Audiente dezastruoase !
  • Mile Mile
    Cum am zis restul să se închidă de revelion , e inutil să faci ieftine , dacă nu se uita nimeni , doar antena există ha
  • Mario cel adevărat Mario cel adevărat
    @Filmoteca dacă ești penibil ca sa nu zic mai urât stai jos
    A fost difuzată o singură ediție care ATENȚIE a avut cifre foarte bune dar sa oprit deoarece a început starea de urgență
  • ONe ONe
    LA MULTI ANI TUTUROR!SA AVEM UN 2021 MINUNAT SI SA UITAM,MACAR IN WEEKEND,DE CONFLICTELE CLASICE DE AICI
    Pentru ca da,spre amiaza avem sanse mari la audientele de acum
  • Filmoteca Filmoteca
    Mariane, pai acum ii face si lui putina reclama. Dupa Revelion, iar dispare Negru un an intreg. O sa auzim de in decembrie 2021.
    Parca anul asta a fost Next Star. Ce s-a intamplat cu emisiunea ? Au fost date 2-3 editii, audiente minuscule. Emisiunea scoasa din grila de rusine ?
  • Untaldar Untaldar
    Postacii obligați să stea acasă ha

    Si postacii obligați să se uite la Pro TV de Craciun. Pro TV dublu chiar triplu saptamana trecuta zi de zi...
  • Untaldar Untaldar
    Bravo dane la alții e jalnic

    Bravo Pro TV de Craciun. La Antenuta a fost jalnic. Audiente dezastruoase...
  • Untaldar Untaldar
    Din ce biblioteca transmite

    Dar Antenuta ce a transmis de Craciun ? Nimic ! Zero Barat ! Audiente minuscule ! Pro TV a sters pe jos cu Antenuta ta !
  • Untaldar Untaldar
    Cam plictiseala la restul bravo

    Exact. Cam plictiseala MARE la Antenuta batrana de Craciun. Pro TV program excelent, bravo.
    Dar saptamana trecuta ai fost ascuns. Doar 2-3 comentarii. Ai fost bagat in barlog de rusine ?
  • Dragos Dragos
    Decât să mă uit cum urlă ăsta, mai bine mă uit pe Disney Jr, e mult mai interesant.
  • Mile Mile
    Postacii obligați să stea acasă ha
  • Mile Mile
    Bravo dane la alții e jalnic

Trimite un comentariu

sus