Skip to main content

Mai mult ciclism pe Eurosport în 2021. Ce competiții va transmite?

 
Mai mult ciclism pe Eurosport în 2021. Ce competiții va transmite?
Foto: Getty Images

Eurosport își mărește portofoliul curselor de ciclism, odată cu începerea sezonului 2021. Postul deținut de Discovery aduce noi competiții în acest an, printre care Campionatul Mondial pe șosea din Flandra, dar și Campionatul Mondial pe velodrom.

Noul acord cu Uniunea Ciclistă Internațională (UCI) va aduce Campionatul Mondial de Ciclism pe Șosea, Campionatul Mondial pe Velodrom, Campionatul Mondial de Mountain Biking, Cupa Mondială BMX, Campionatul Mondial de Ciclism Urban, Campionatul Mondial de Ciclocross și finalul Cupei Mondiale de Ciclocross, în peste 35 de teritorii din Europa (inclusiv România).

Publicitate

Eurosport va transmite în 2021 peste 290 de zile de curse de ciclism transmise în direct atât din competiții masculine, cât și feminine. Vor fi Marile Tururi (Giro d'Italia, Turul Franței, Turul Spaniei), cele cinci Monumente (Milano-Sanremo, Turul Flandrei, Paris-Roubaix, Liege-Bastogne-Liege, Turul Lombardiei) și peste 35 de curse din UCI World Tour.

Competițiile recent menționate se pot urmări și pe Global Cycling Network și discovery+ (în țările unde s-a lansat). De asemenea, și probele de ciclism din cadrul Jocurilor Olimpice din Tokyo se vor putea urmări pe Eurosport.

Andrew Georgiou, Președinte Eurosport și Global Sports Rights & Sports Marketing Solutions, despre parteneriatul cu UCI:

„Noul parteneriat cu UCI, asigurat prin European Broadcast Union (EBU), este o confirmare a angajamentului nostru față de cea mai mare comunitate de fani ai ciclismului, prin Eurosport și GCN, și consolidează legătura dintre Discovery și UCI.

Discovery lucrează deja alături de UCI la mai multe inițiative, iar Eurosport Events este pe cale să devină un partener cheie în difuzarea noii Ligi a Campionilor UCI pe Velodrom, care va fi lansată în acest an.

2021 va fi un an memorabil pentru fanii ciclismului și suntem încântați să putem să urmărim poveștile celor mai buni cicliști din lume de-a lungul anului, în diverse discipline, înaintea Jocurilor Olimpice.

Tradiția noastră în ciclism este unică și Discovery se va asigura că fanii vor avea parte de o experiență completă, cu sute de evenimente transmise. Toate poveștile vor fi acoperite de-a lungul anului, fie că vorbim despre Eurosport, discovery+ sau GCN pentru cei mai pasionați fani de ciclism.”

Date cheie ale calendarului:

  • Se încheie în ianuarie–Cupa Mondială UCI Ciclocross
  • 30-31 ianuarie–Campionatul Mondial UCI Ciclocross, Oostende, Belgia
  • 17-22august –Campionatul Mondial UCI BMX, Arnhem, Olanda
  • 25-28 august – Campionatul Mondial UCI Mountain Bike, Val di Sole, Italia
  • 18-26 septembrie–Campionatul Mondial pe Șosea UCI, Flandra, Belgia
  • 13-17 octombrie–Campionatul Mondial pe Velodrom UCI, Ashgabat, Turkmenistan
  • Dată confirmată ulterior–Campionatul Mondial UCI Ciclism Urban 

 

CITEȘTE ȘI: Premier League și la Orange. Eurosport România, în grila operatorului din ianuarie

CITEȘTE ȘI: Platforma de streaming Discovery va ajunge și în România. Parteneriat cu Vodafone

 

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro

Trimite un comentariu