Skip to main content

AUDIENŢE. O seară împărţită. Turcii au cucerit iUmor şi Imperiul Leilor. Nu au prins însă pe publicul tânăr

 
Foto | Pro TV
Foto | Pro TV

AUDIENŢE. Miercuri seara a fost mai mult despre seriale turceşti şi umor şi mai puţin despre afaceri. Asta pentru că serialul turcesc de pe Kanal D - Hercai, a dominat seara la nivelul întregii ţări şi la oraşe.

Publicitate

Turcii n-au prins pe publicul tânăr, acolo unde a câştigat iUmor.

Unde s-a văzut Imperiul leilor?

La nivel naţional şi la oraşe, Pro TV a fost al treilea post clasat. Pro TV a stat cel mai bine pe segmentul tânăr (cel al telespectatorilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 49 de ani), unde a ocupat locul doi cu Imperiul Leilor.

Pe noul comercial, Pro TV e pe primul loc

De notat şi câteva aspecte legate schimbarea importantă care s-a produs pe piaţa de publicitate. În analiza de astăzi, Paginademedia.ro prezintă şi cifrele pe noul segment comercial (cel al telespectatorilor cu vârsta cuprinsă între 21 şi 54 de ani). Reamintim că clasicul" public comercial de acum, adică tinerii între 18 şi 49 de ani, de la oraşe, va fi extins.

Pro TV lucrează deja, de mai mult timp, cu o parte din clienţi pe un segment de public extins, urmând ca trecerea la noul public comercial să fie completă în următorul an.

Noul public este unul extins, de la 18-49 de ani din oraşe (aşa cum l-a folosit Pro TV de aproape 20 de ani), la un public naţional, între 21 şi 54 de ani.

Conform datelor de audienţă de miercuri seara, cu emisiunea Imperiul Leilor a atras aproape 700.000 de persoane, în medie, cu vârsta cuprinsă între 21 şi 54 de ani.


Mai multe detalii despre NOUL COMERCIAL


Paginademedia.ro vă prezintă în continuare audienţele de aseară, pe intervalul Imperiul Leilor (20:30-22:30):

Naţional. Pro TV a ocupat locul trei, aseară, în topul audienţelor, cu emisiunea Imperiul Leilor. Show-ul a adunat o medie de 1,2 milioane de telespectatori pe minut.

Primul loc, pe interval, a fost ocupat de Kanal D, cu o medie de aproape 1,5 milioane de persoane în fiecare minut.

Locul doi, pe intervalul Imperiul Leilor, a aparţinut Antena 1. Postul Intact a atras o medie de aproximativ 1,3 milioane de telespectatori pe minut.

Urban. În mediul urban s-a menţiunut clasamentul. Pro TV s-a clasat pe trei, cu o medie de aproape 600.000 de persoane în fiecare minut.

Kanal D a fost lider. A atras aproximativ 660.000 de urmăritori pe minut, pe intervalul Imperiul Leilor.

Antena s-a clasat între Kanal D şi Pro TV, pe doi, loc de unde a înregistrat o medie de aproximativ 645.000 de privitori pe minut.

Comercial 18-49. Pro TV a stat mai bine pe segmentul comercial „clasic”, între 18 şi 49 de ani. A ocupat locul doi, sub Antena 1 care a trecut pe primul loc.

Imperiul leilor a atras o audienţă medie de aproximativ 303.000 de telespectatori pe minut. Pe de altă parte, liderul Antena 1 înregistrat, pe interval, 316.000 de telespectatori în medie pe minut.

Kanal D a atras mai puţini tineri decât Pro TV şi Antena 1: 172.000 de persoane în medie, pe interval.

Audienta posturilor TV miercuri, 24 martie, pe intervalul Imperiul Leilor (20:30-22:30), la nivel NATIONAL:

NATIONAL Persoane Rtg% Share
1 Kanal D 1.481.000 8.4 17.1
2 Antena 1 1.307.000 7.4 15.1
3 Pro TV 1.268.000 7.2 14.6
4 Romania TV 545.000 3.1 6.3
5 Antena 3 396.000 2.2 4.6
6 TVR 1 348.000 2.0 4.0
7 National TV 267.000 1.5 3.1
8 Happy Channel 256.000 1.4 2.9
9 Pro Cinema 171.000 1.0 2.0
10 Antena Stars 157.000 0.9 1.8

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV miercuri, 24 martie, pe intervalul Imperiul Leilor (20:30-22:30), în mediul urban URBAN:

URBAN Persoane Rtg% Share
1 Kanal D 660.000 6.9 14.9
2 Antena 1 645.000 6.7 14.6
3 Pro TV 587.000 6.1 13.3
4 Romania TV 285.000 3.0 6.5
5 Antena 3 266.000 2.8 6.0
6 TVR 1 197.000 2.1 4.4
7 Happy Channel 162.000 1.7 3.7
8 National TV 134.000 1.4 3.0
9 Prima TV 90.000 0.9 2.0
10 Pro Cinema 74.000 0.8 1.7

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV miercuri, 24 martie, pe intervalul Imperiul Leilor (20:30-22:30), pe segmentul COMERCIAL (18-49):

COMERCIAL Persoane Rtg% Share
1 Antena 1 316.000 7.5 20.9
2 Pro TV 303.000 7.2 20.0
3 Kanal D 172.000 4.1 11.3
4 TVR 1 79.000 1.9 5.2
5 Antena 3 48.000 1.2 3.2
6 National TV 44.000 1.1 2.9
7 Romania TV 34.000 0.8 2.3
8 Digi 24 33.000 0.8 2.2
9 DigiSport 1 31.000 0.7 2.1
10 AXN 28.000 0.7 1.9

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV miercuri, 24 martie, pe intervalul Imperiul Leilor (20:30-22:30), pe segmentul COMERCIAL (21-54):

COMERCIAL 21-54 ABCD Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 685.000 9.9 22.1
2 Antena 1 570.000 8.2 18.4
3 Kanal D 395.000 5.7 12.8
4 TVR 1 140.000 2.0 4.5
5 Romania TV 114.000 1.6 3.7
6 National TV 100.000 1.4 3.2
7 Antena 3 84.000 1.2 2.7
8 Pro Cinema 75.000 1.1 2.4
9 DigiSport 1 59.000 0.9 1.9
10 Digi 24 54.000 0.8 1.7

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Folbal Folbal
    Scăderi la postaci , fără pensionari nu le merge , panica , când nu ești lider te superi ca ciobanul pe sat ha bravo iumor

    Pai Antenuta a fost salvata de meciul de fotbal de la TVR1. De aia a scazut Pro TV.
    Sa vedem ce o sa zici saptamana care vine, cand nu mai avem meci de fotbal miercuri.
  • Marmaralo Marmaralo
    Sa nu uitam sa mentionam ca ieri, pe toata ziua pe comercial, Pro TV lider cu 21.1% share, Antenuta locul 2 cu doar 20.3% share.
  • Mariana Mariana
    Creșteri la antena

    Si saptamana trecuta unde ai fost postacule ? Cand Umorul Sec a scazut fata de acum 2 saptamanai ? Ai fost bagat in barlog, nu postacule ?
  • Mariana Mariana
    mareane, aseara nu erai la meci era interzis postac

    Si tu in seara asta nu o sa fi la meci ? Nu postacule ? E interzis la tine...
  • Mariana Mariana
    Esti prost ce e gresit

    Ca Antenuta e plina la pensionari la Cunoscuti si Accesati, dar te faci ca nu vezi, chiorule !
  • marianescu marianescu
    Postaci si kanal d două pensionare , azil de bătrâni, gata nu le mai merge nici macar la tigri , toate bătrâne emisiuni

    toate bătrâne emisiuni la antenuta la marinic factorati revelioane accesati cunoscuti nextstarati
    ce visezi ? vezi ca leii foarte bine pe comercial fata de national si urban, vrei ochelari chiorule ?
  • Girafescu Girafescu
    Scăderi la postaci , fără pensionari nu le merge , panica , când nu ești lider te superi ca ciobanul pe sat ha bravo iumor

    Si saptamana trecuta cand a scazut Umorul Sec unde ai fost postacule ? Te-ai facut ca nu vezi, nu ?
    Pro TV a sters pe jos cu Antenuta ta pe comercial. Ha ha ha !
  • Mile Mile
    Creșteri la antena
  • Specialistu Specialistu
    Paginademedia de acum încolo veți prezenta si voi pe publicul comercial 21-54 ABCD? Ar fi perfect, oare Antena 1 si Kanal D când trec şi ele?
  • mile mile
    mareane, aseara nu erai la meci era interzis postac
  • Ovidiu Ovidiu
    Imperiul Leilor e si emisiunea mea favorita din tot ce se da acum la TV. Sunt prezent de la primul minut. In rest, Garantat 100% ma mai incanta inca, mai ales ca l-au adus recent pe Cartarescu acolo. Bravo lor! Nu ma intereseaza porcariile regizate cu pseudo-vedete care se "confrunta" pentru nimicuri si alte povesti. E anul 2021, oameni buni.
  • Marian Marian
    Ciprian s-ar putea sa prinda deoarece vine dupa Las Fierbinti , sper ca mascarada de la canalul sa se duca in jos cu manelisti ,
  • Ciprian Ciprian
    TVR cu națională mica nu prinde primele loc de audienta sper sa nu se întâmple și cu Pro tv diseară sa nu prindă loc unu cu națională mare ca e Survivor sino sa fie un meci greu locul întâi.
  • geo geo
    Alin, meciul a avut audiente bune.

    Pe intervalul desfășurării partidei, TVR 1 a fost a doua la nivel național şi urban, o medie de 768.000 de telespectatori, cu un rating mediu de 4,3%. Minutul de aur a fost la 22:21, când Andrei Ciobanu a marcat supergolul din lovitură liberă. Atunci TVR a avut un rating 5,6%, 986.000 telespectatori fiind în acel moment cu ochii pe mijlocașul român.

    175.000 de telespectatori din publicul comercial (19-48 de ani, din mediul urban) au urmărit în medie meciul România U21 – Olanda U21, scrie GSP.ro
  • Mile Mile
    Esti prost ce e gresit

Trimite un comentariu

sus