Skip to main content

AUDIENŢE. Adela a terminat sezonul aşa cum l-a început: pe trei. Cifrele ultimelor episoade ale serialului de pe Antena 1

 
Foto: Antena 1
Foto: Antena 1

AUDIENŢE. Primul sezon al serialului Adela s-a încheiat joi, 24 iunie. Ultimele episoade au avut audienţe asemănătoare cu cele de debut, din ianuarie. Antena 1 a fost pe trei şi doi cu finalul producţiei realizată de Ruxandra Ion.

Publicitate

Peste 1,1 milioane de români s-au uitat la ultimele două episoade ale primului sezon. Antena 1 se clasa pe locul trei în ţară şi la oraşe, dar a reuşit să depăşească Survivor de pe Kanal D pe publicul comercial.

Pe intervalul primul sezon al serialului Adela, Antena 1 a reuşit să fie doar o dată pe primul loc, pe segmentul comercial. S-a întâmplat săptămâna trecută, după cum Paginademedia.ro a scris AICI

De asemenea, reprezentanţii postului Intact anunţă că Antena 1 a fost lider pe targetul „18-49 de ani Femei Urban”, cu 141.000 de telespectatori.

De altfel, seara de joi a avut doi lideri: Kanal D pe naţional şi urban şi Pro TV pe comercial. Postul din Pache Protopopescu avea în grilă o redifuzare a Las Fierbinţi şi filmul „Eliminatorii”, de la 21:30.

CITEŞTE ŞI: AUDIENŢE. Adela, debut pe locul trei. Serialul Ruxandrei Ion, cifre modeste cu primele episoade

CITEŞTE ŞI: AUDIENŢE. Adela a pus Antena 1 pe primul loc la tineri. Prima dată în acest sezon. Mai jos în ţară şi la oraşe

Paginademedia.ro vă prezintă audienţele de aseară, pe intervalul serialului Adela (20:30-22:35):

Naţional. Adela nu a fost aşa de urmărită în ţară. Finalul primului sezon al producţiei semnate de Ruxandra Ion a pus Antena 1 pe locul trei, cu 1.153.000 de telespectatori.

Cel mai urmărit program al serii a fost Survivor de pe Kanal D - 1.324.000 de privitori. Pe locul doi se clasa Pro TV - 1.195.000 de urmăritori.

Urban. Nici la oraşe nu a performat mai bine serialul Ruxandrei Ion. Adela punea Antena 1 tot pe locul trei, cu 568.000 de telespectatori.

Luptă ceva mai strânsă între Kanal D şi Pro TV pentru primul loc. Postul Dogan a fost şi pe acest target pe primul loc, cu 651.000 de privitori, în timp ce Pro TV era pe doi - 634.000 de urmăritori.

Comercial. Cifre mai bune pentru Adela pe segmentul tinerior. Serialul Antenei era urmărit de 218.000 de telespectatori pe minut.

Primul loc era ocupat Pro TV - 230.000 de privitori. Pentru Survivor, în schimb, cifrele au fost mai mici şi Kanal D termina seara doar locul trei - 203.000 de urmăritori.

Audienta posturilor TV joi, 24 iunie, pe intervalul serialului Adela (20:30-22:35), la nivel NATIONAL:

  NATIONAL Persoane Rtg % Share
1 Kanal D 1.324.000 7,5 19,8
2 Pro TV 1.195.000 6,8 17,9
3 Antena 1 1.153.000 6,5 17,2
4 Antena 3 403.000 2,3 6,0
5 Romania TV 279.000 1,6 4,2
6 TVR 1 204.000 1,2 3,0
7 National TV 143.000 0,8 2,1
8 Happy Channel 117.000 0,7 1,7
9 Prima TV 94.000 0,5 1,4
10 TVR 2 88.000 0,5 1,3

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV joi, 24 iunie, pe intervalul serialului Adela (20:30-22:35), în mediul URBAN:

  URBAN Persoane Rtg % Share
1 Kanal D 651.000 6,8 18,2
2 Pro TV 634.000 6,6 17,8
3 Antena 1 568.000 5,9 15,9
4 Antena 3 281.000 2,9 7,9
5 Romania TV 169.000 1,8 4,7
6 Happy Channel 83.000 0,9 2,3
7 TVR 1 74.000 0,8 2,1
8 Digi 24 66.000 0,7 1,8
9 TVR 2 55.000 0,6 1,5
10 DigiSport 1 50.000 0,5 1,4

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV joi, 24 iunie, pe intervalul serialului Adela (20:30-22:35), la nivel COMERCIAL:

  COMERCIAL Persoane Rtg % Share
1 Pro TV 230.000 5,4 22,7
2 Antena 1 218.000 5,1 21,6
3 Kanal D 203.000 4,8 20,1
4 Digi 24 24.000 0,6 2,4
5 DigiSport 1 20.000 0,5 2,0
6 Antena 3 19.000 0,4 1,8
7 Prima TV 18.000 0,4 1,8
8 TVR 1 15.000 0,4 1,5
9 AMC 14.000 0,3 1,4
10 Romania TV 13.000 0,3 1,3

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Sabina Sabina
    Marian,cred că săptămâna asta aflăm toți jurații.
  • Lulaku Lulaku
    ce preocupari la postaci ca sa evite subiectul mecuri slabe ha

    Meciurile sterg pe jos cu Antenuta ta. Ha

    A să nu fie nimica ha ha ha

    Da. Nu e nimica la Antenuta vara asta. 7 zile din 7 locul 3 comercial.

    dormiti linistit ca nu o sa fie cine stie ce identic aproape ca anul trecut postaci

    Anul trecut Pro TV a sters pe jos cu Antenuta ta. Ca si anul acesta.
  • Marian Marian
    Sabina , am vazut inseamna ca nu este juriul dat de Andreas ,
  • Milosier Milosier
    ce preocupari la postaci ca sa evite subiectul mecuri slabe ha

    Pai ca tine postacule. Eviti subiectul cu Adelinara audienta slabe. Cu NextStaratii sambata audiente slabe. Hai curaj ! Nu ne zici ce audienta dezastruoase are Antenuta ?
  • Milosel Milosel
    dormiti linistit ca nu o sa fie cine stie ce identic aproape ca anul trecut postaci

    Pai anul trecut Pro TV a sters pe jos cu Antenuta ta. Cum face si anul asta. Ha ha ha !
  • Milosel Milosel
    A să nu fie nimica ha ha ha

    Cum nu e nimica la Antenuta vara asta. 7 zile din 7 locul 3 comercial. Ha ha ha !
  • Andreas Andreas
    Nu e vorba de Wilmark, e vorba de Alex Bogdan, la Masked Singer.
  • Sabina Sabina
    Alex Bogdan va fi jurat la Masked Singer !
  • Sabina Sabina
    Horia Brenciu a confirmat participarea in postura de jurat la Masked Singer .
  • Sabina Sabina
    Mihaela Rădulescu a confirmat printr -o poză că va fi în juriul Masked Singer.Se pare că Iulian Moga va fi regizorul show -ului .Narcis Iustin Nanau ar putea fi unul dintre concurenți. Noul juriu cât și noul sezon se anunță destul de interesant. Am înțeles că vor fi și concurenți străini sub mască.
  • Marian Marian
    Andreas, Sabina ,poate pune Casatoriti pe nevazute martea si joia dupa Las Fierbinti si sambata Superstar
  • Sabina Sabina
    Andreas, și eu cred ca emisiunea Căsătoriți pe nevăzute va fi joia de la 21 .30 .
  • Marian Marian
    Sabina ,hai sa ne bucuram de vara , vedem la toamna ce va fi daca grila de programe este buna sau nu , o sa vedem in curand mai vorbim sa vedem ce ne mai anunta Allex si Andreas , in legatura cu Tanar si nelinistit mai bine nu , nu cred ca va mai face audienta ,
  • Andreas Andreas
    Marian, am uitat de aia, probabil joia, si atunci va fi doar un episod lf pe saptamana? Nu prea cred, probabil marti va fi al doilea, si superstar va fi de la 21:30?!
  • mile mile
    ce preocupari la postaci ca sa evite subiectul mecuri slabe ha

Trimite un comentariu

sus