Skip to main content

COMUNICAT. #InStareDeBine. Apel de proiecte. Kaufland finanţează cu peste 600.000 de euro proiecte în sprijinul comunităţilor

 
Apel de proiecte #InStareDeBine. Sursa foto: Kaufland
Apel de proiecte #InStareDeBine. Sursa foto: Kaufland

COMUNICAT. Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC) şi Kaufland lansează al doilea apel de proiecte #InStareDeBine din anul 2022, cu un buget total de peste 600.000 de euro.

Publicitate

Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament plătit.

Suma va fi alocată pentru finanţarea proiectelor ce vor fi depuse de organizaţiile neguvernamentale în perioada 8-10 iunie 2022 şi care vor avea ca obiectiv sprijinirea grupurilor vulnerabile din România şi a comunităţilor din care acestea fac parte prin iniţiative dezvoltate în cele 3 direcţii-cheie ale programului: cultură, sport şi viaţă sănătoasă.

Bugetul unui proiect poate fi de minimum 50.000 lei şi maximum 250.000 lei, iar durata între 4 şi 7 luni.

Toate informaţiile despre tipul proiectelor, despre criteriile de acordare a finanţărilor, Ghidul Solicitantului şi toate documentele necesare sunt disponibile pe site-ul programului www.instaredebine.ro.

Pe 23 mai, începând cu ora 15:00, echipa programului #InStareDeBine va organiza şi o sesiune de informare online pentru toate ONG-urile interesate, pe canalul de Facebook În Stare de Bine.

Ionuţ Sibian, director executiv FDSC:

„Ne întoarcem cu un nou apel de proiecte, iar aşteptările noastre şi ale finanţatorului sunt ca ONG-urile să vadă în program o oportunitate de creştere nu doar pentru comunităţile în care activează, ci şi pentru ele.

Organizaţiile care au aplicat în apelurile anterioare au crescut odată cu programul nostru, s-au dezvoltat şi au găsit noi oportunităţi pentru a ajunge #InStareDeBine pentru obiective noi şi mai îndrăzneţe". 

 Anna Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România:

„Suntem în al 5-lea an de granturi împreună cu partenerii de la FDSC, în cel mai generos program de finanţare al ONG-urilor din România. Sunt 5 ani în care atingem o finanţarea totală de 5 milioane de euro, în granturi nerambursabile, peste 100 de ONG-uri cu peste 130 de proiecte finanţate deja.

Implicarea ONG-urilor la fiecare ediţie ne demonstrează că acest program a ajuns la maturitate şi este azi un exemplu de bune practici în domeniu, un model de colaborare între mediul privat şi societatea civilă”.

Cei 4 ani încheiaţi deja #InStareDeBine înseamnă:

  • 92 organizaţii finanţate
  • 41 judeţe acoperite
  • 3 domenii de acţiune: cultură, sport şi viaţă sănătoasă
  • intervenţie de urgenţă în criza medicală generată de pandemia de COVID-19
  • 126 proiecte finanţate
  • 4.000.000 de euro, finanţări pentru ONG-uri

Anterior, anul acesta în martie, ca răspuns rapid la criza umanitară din Ucraina, FDSC şi Kaufland au lansat un prim apel în cadrul căruia sprijinul a mers către migranţii şi refugiaţii alungaţi de război din ţara vecină.

10 ONG-uri au primit deja finanţare sub forma unor granturi rapide, până în 75.000 de lei fiecare, iar alte 5 ONG-uri sunt propuse spre finanţare pentru granturi medii în valoare maximă de 250.000 de lei fiecare.

 
Despre programul În Stare de Bine

În Stare de Bine este un program anual de finanţare ce oferă granturi nerambursabile în valoare totală de 1 milion de euro pe an organizaţiilor neguvernamentale din România. Programul este implementat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, cu susţinerea financiară a Kaufland România.

Obiectivul programului este creşterea calităţii vieţii locuitorilor din comunităţile rurale şi urbane prin sprijinirea iniţiativelor care au un impact pozitiv în trei domenii esenţiale – cultura, sportul şi viaţa sănătoasă – şi care se adresează grupurilor vulnerabile şi comunităţilor din care acestea fac parte. 
 
Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.200 de magazine în 7 ţări. Asumarea responsabilităţii ecologice şi sociale este un aspect esenţial al politicii corporative a Kaufland. Cea mai mare parte a proiectelor de responsabilitate socială corporativă ale Kaufland sunt desfăşurate în parteneriat cu organizaţii nonguvernamentale regionale sau naţionale şi urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaufland.ro.
 
Despre Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile

Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC) este o organizaţie neguvernamentală, independentă, înfiinţată în anul 1994, care promovează o societate civilă puternică şi sustenabilă, ce contribuie la apărarea valorilor democratice prin sprijinirea actorilor societăţii civile, mobilizarea de resurse, încurajarea unui mediu favorabil şi întărirea cooperării cu celelalte sectoare. Mai multe detalii sunt disponibile la www.fdsc.ro.

Ce este secţiunea COMUNICATE:

În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi freelancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.

Detalii, la [email protected]

Autor: Comunicat publicitatepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus