Skip to main content

COMUNICAT. „MAMMA MIA!”, cel mai popular musical din România, revine cu o nouă reprezentaţie la Bucureşti

 
COMUNICAT. „MAMMA MIA!”, cel mai popular musical din România, revine cu o nouă reprezentaţie la Bucureşti

COMUNICAT. Cel mai iubit musical din România, desemnat „Spectacolul anului 2018”, va avea o nouă reprezentaţie memorabilă la Bucureşti, pe 6 mai, la Sala Palatului. Acesta este al treilea spectacol, după doi ani de pauză, în contextul pandemiei.

Publicitate

Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament plătit.

Cu o distribuţie spectaculoasă, musicalul „MAMMA MIA!”, adaptat după filmul cu acelaşi nume lansat în 2008, aduce în faţa publicului artişti complecşi care cântă, dansează şi interpretează rolurile cheie dintr-o poveste despre dragoste, prietenie şi regăsire.

Într-un decor grandios veţi descoperi, alături de mari nume ale scenei, povestea emoţionantă a Sophiei, o tânără care, în pragul nunţii, îşi doreşte cu ardoare să îşi cunoască tatăl natural şi să fie condusă la altar de el.

Îşi pune în minte să afle cine este tatăl ei biologic, aşa că îi invită pe o insulă elenă pe cei mai importanţi trei bărbaţi din trecutul mamei sale, fără a le dezvălui motivul.  Lucrurile iau o întorsătură complet neaşteptată, care va crea multe momente amuzante, spre deliciul publicului.

GALERIE FOTO. Mamma Mia în imagini

70 de artişti, 200 de costume

Loredana, Horia Brenciu, Cornel Ilie, Adrian Nour, Anca Ţurcaşiu, Ecaterina Ladin, Silviu Mircescu şi Bianca Purcărea, alături de zeci de dansatori, vor dansa şi vor cânta împreună cu spectatorii pe muzica inspirată de celebra formaţie ABBA, inclusiv hituri ca „Mamma Mia”, „Voulez-vous”, „Dancing Queen” sau „The winner takes it all”

Pusă în scenă de regizorul Răzvan Ioan Dincă, grandioasa producţie aduce în faţa publicului numere de dans dinamice, o coregrafie spectaculoasă, nu mai puţin de 200 de costume pentru cele 17 numere scenografice şi 23 de piese ale trupei ABBA, traduse şi adaptate în limba română de Ernest Fazekas.

Artişti în ipostaze inedite

Loredana va putea fi admirată în interpretarea magistrală a Donnei Sheridan, o femeie puternică şi independentă care îşi creşte singură fiica, iar reunirea cu personajele din trecutul ei îi va schimba radical viaţa.

Horia Brenciu îl interpretează pe exuberantul Harry Bright, artistul împărţind aceleaşi iniţiale şi o extraordinară poftă de viaţă cu personajul din musical.

Cornel Ilie, solistul trupei Vunk, va juca rolul lui Sam, unul dintre „taţii” lui Sophie, care revine pe insula grecească pentru a lămuri misterul tinereţii sale.

Ernest Fazekas interpretează rolul celui mai boem personaj dintre cei trei taţi, excentricul Bill.

Anca Ţurcaşiu a impresionat în numeroase piese de teatru, filme, în musicalurile „Chicago” şi „My Fair Lady”, iar în „Mamma Mia!“ interpretează savurosul rol

Tanya, o adevărată pată de culoare a spectacolului.

Ecaterina Ladin joacă rolul încântătoarei Rosie, o scriitoare nemăritată, tocilară şi puţin supraponderală, care cucereşte publicul prin firea sa amuzantă şi sinceră.

Notorietate internaţională

Iniţial, musicalul a fost lansat în 1999 la Londra, în West End şi apoi în Statele Unite ale Americii, pe Broadway.
Dramaturga Catherine Johnson şi producătoarea Judy Craymer au creat acest spectacol inspirându-se din cântecele compuse de Benny Anderson şi Bjorn Ulvaeus, foşti membri ai formaţiei ABBA. Titlul musicalului este hitul grupului din anul 1975, melodia "Mamma Mia".

Musicalul a întrecut producţii originale de pe Broadway, precum „The Sound of Music", „The King and I" şi „Damn yankees".

„MAMMA MIA!” este al optulea cel mai longeviv musical de pe Broadway şi al nouălea cel mai longeviv show din toate timpurile, cu peste 5.000 de reprezentaţii.

Datorită succesului internaţional înregistrat, povestea a fost adaptată pentru marele ecran în 2008, cu actorii Meryl Streep, Amanda Seyfried, Pierce Brosnan, Colin Firth şi Stellan Skarsgard în rolurile principale, iar în 2018 a fost lansat filmul „Mamma Mia 2“.

Ce nu ştiaţi despre „MAMMA MIA!”

• „MAMMA MIA!” a fost urmărit de peste 65 milioane de persoane în întreaga lume, în 50 de producţii şi în 16 limbi diferite.

• „MAMMA MIA!” a avut premiera în mai mult de 440 oraşe mari ale lumii, mai multe decât orice alt musical din istorie.

• Spectacolul „MAMMA MIA!” a primit premiul de platină în Marea Britanie şi Irlanda, iar în Australia, Austria, Irlanda, Noua Zeelandă, Norvegia şi Suedia a primit aurul. A fost nr. 1 în topurile de albume iTunes în peste 40 de pieţe şi a fost pe primul loc în topurile Official Album Charts în 7 pieţe globale.

• Rolul Tanya a fost oferit iniţial lui Cher. Cu toate acestea, a fost nevoită să refuze rolul din cauza turneului pe care îl avea atunci. Din fericire, ea a semnat mai târziu pentru a juca în continuarea filmului „Here We Go Again”, interpretând personajul Ruby.

• În filmul Mamma Mia sunt folosite fotografii personale cu actorii. În scenele “Dancing Queen” şi “Our Last Summer,” găsim fotografii cu Amanda Seyfried în copilărie şi adolescenţă.

Despre Musicals

Musicals  este alcătuită dintr-o echipă de profesionişti care de-a lungul ultimilor 15 ani au demarat şi au fost implicaţi în realizarea şi prezentarea unor spectacole cu un înalt standard artistic pe piaţa muzicalurilor din România, cum ar fi Phantom of the Opera, Romeo şi Julieta, Rebecca, Crai Nou sau producţiile de success naţional precum My Fair Lady şi Mamma Mia.

Echipa intruneste regizori, dirijori, scenografi si producatori - profesionişti care au debutat teatrul muzical în România şi au lucrat cu unele dintre cele mai mari nume din West End, Broadway şi industria de elită internaţională a muzicalurilor, precum CBE Graham Vick, Stephen Barlow, Paul Curran.

Ca trendsetters în teatrul muzical românesc, obiectivul acestora fiind producţiile inovative, de impact comercial, în care calitatea producţiei atinge cele mai înalte cote.

Ce este secţiunea COMUNICATE:

În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.

Detalii, la [email protected]

 

Autor: Comunicat publicitatepaginademedia.ro
viewscnt

sus