Skip to main content

COMUNICAT. 6 avantaje ale accesării unui credit de refinanţare

 
COMUNICAT. 6 avantaje ale accesării unui credit de refinanţare

COMUNICAT. Accesul la produsele bancare este din ce în ce mai larg atât la nivel naţional, cât şi global. Creditele pot fi folosite fie pentru nevoile personale urgente, fie pentru achiziţionarea unor bunuri mobile sau imobile.

Publicitate

Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament plătit.

Luând în considerare faptul că le poţi accesa fără prea mari eforturi, este important să fii foarte bine informat cu privire la această gamă de produse. Există situaţii în care poţi ajunge să ai prea multe credite, iar stresul ratelor să te copleşească. Acesta este unul dintre momentele în care oamenii apelează la refinanţarea împrumuturilor.

Aceasta presupune accesarea unei noi sume de bani necesară pentru a acoperi creditele iniţiale, dar şi posibilitatea obţinerii unor resurse suplimentare.

Refinanţarea vine cu o serie de avantaje care merită luate în considerare:

Dobânzi mai bune

Accesarea unui credit de refinanţare pentru persoane fizice te poate ajuta să plăteşti o rată mai bună la final de lună. Astfel, este posibil să obţii o dobândă mai avantajoasă decât cea pe care ai primit-o la primul împrumut pe care vrei acum să îl refinanţezi.

Rate mai mici

Accesarea unei refinanţări de credit poate să îţi aducă o rată lunară mai mică decât valoarea totală a tuturor ratelor curente, aferente creditelor pe care le-ai obţinut. Diferenţa se va resimţi, deoarece rata poate fi mai scăzută cu cât alegi o perioadă de rambursare mai mare. De asemenea, poţi beneficia şi de o rată lunară fixă, dacă optezi pentru un credit cu dobândă fixă.

Posibilitatea de a avea un singur credit

Atunci când accesezi o refinanţare de credit, ai posibilitatea de a cumula toate împrumuturile într-unul singur. Având o rată lunară la o singură bancă, situaţia poate fi mult mai uşor de gestionat. Mai exact, în loc de două-trei rate lunare, vei plăti doar una.

În majoritatea cazurilor, fără garanţie, valoarea maximă acordată este de aproximativ 30.000 de euro (ori echivalentul în lei). Poţi afla aceste lucruri de la agentul de credite din sucursala în care eşti client.

Posibilitatea de a accesa resurse noi

Refinanţările de credite sunt disponibile la mare parte dintre bănci cu oferte care presupun şi acordarea unei sume suplimentare. Poţi beneficia de aceşti bani în plus faţă de cei necesari acoperirii împrumuturilor existente.

O nouă perioadă de creditare

De regulă, perioada de creditare poate ajunge până la 5 ani, în funcţie de tipul de împrumut şi banca pe care le-ai ales. Concret, dacă optezi pentru o refinanţare de credit, vei avea posibilitatea de a-ţi mări timpul de rambursare, care poate fi de până la 5, 7 sau 25 ani.

Posibilitatea de a schimba moneda

Refinanţarea poate veni şi cu avantaje în ceea ce priveşte valuta în care ţi-a fost acordat creditul. Poţi opta pentru schimbarea monedei de împrumut. Concret, dacă ai un credit în lei, poţi face refinanţarea în euro şi ratele lunare se vor converti. La rândul lor, alte instituţii oferă discount-uri sau asigurare gratuită.

Refinanţarea creditelor poate reprezenta o plasă de salvare atunci când ai prea multe datorii pe care îţi este greu să le gestionezi. Informează-te cu privire la opţiunile şi ofertele existente înainte să iei o decizie!

Ce este secţiunea COMUNICATE:

În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.

Detalii, la [email protected]

Autor: Comunicat publicitatepaginademedia.ro
viewscnt

sus