Skip to main content

BCR, reacţie în scandalul Buhnici: „Ne disociem ferm de sexism şi discriminare“

 
BCR, reacţie în scandalul Buhnici: „Ne disociem ferm de sexism şi discriminare“

BCR reacţionează după ce declaraţia lui Buhnici "am o nevastă care arată ca o minoră“ a luat amploare în online.

Publicitate

„Ne disociem ferm de sexism şi discriminare. (...) Este adevărat că oricine poate greşi, dar la fel de adevărat este că, în orice greşeală, cu toţii putem realiza impactul, exprima scuze şi remuşcări sincere”, au scris reprezentanţii BCR într-o postare în social media. 

Poziţia BCR vine după ce Libertatea a publicat un articol despre firmele care se asociază cu George Buhnici, printre care este şi banca.

„Sexism cu „Ţâţe şi buci”. Care sunt firmele care se promovează cu influencerul George Buhnici. Pe hârtie, ele sunt împotriva sexismului, ce spun după episodul de pe plajă“, a titrat Libertatea astăzi, 19 iulie.

Context. George Buhnici a dat un interviu pe plajă pentru Antena Stars, de la festivalul Neversea. În discuţiile cu reporterul, influencerul a criticat fetele care au vergeturi.

„Venim la mare ca să vedem piele, aş vrea ca pielea aia să n-aibă vergeturi. Deci, dacă aţi investi în săliţă cât investiţi în tatuaje, cred că am fi toţi mai bine”, a spus Buhnici pentru Antena Stars.

Mai mult decât atât, vloggerul a dat-o drept exemplu pe soţia sa, despre care a spus că arată ca o minoră: „Eu am noroc că am o nevastă care arată ca o minoră. Asta e şansa vieţii mele”.

După ce a izbucnit acest scandal, George Buhnici a publicat o poziţie pe blogul său, în care a spus: "Pedofilia este inacceptabilă, e o crimă şi trebuie pedepsită!“.

Poziţia integrală a lui Buhnici: aici.

Şi Gillette a publicat astăzi o postare în social media care face trimitere la scandalul declanşat de declaraţiile lui George Buhnici.

Poziţia BCR, în continuare

La BCR lucrăm cu mulţi influenceri. Plecăm de la premisa că putem fi parteneri de proiecte şi de valori. Dar am vrea să fim foarte clari: ne disociem ferm de sexism şi discriminare, indiferent de formă - nuanţe, aluzii sau interpretări. Avem, de asemenea, aşteptări ferme de limbaj, de atitudine şi de conştientizare a greşelii când există derapaje:

- Credem că, deşi sănătatea primează, nimeni nu trebuie judecat, cu atât mai puţin făcut de ruşine pentru cum arată. Dimpotrivă, educaţia în acest sens este necesară cu blândeţe, înţelegere, incluziv;

Credem că limbajul public, cu atât mai mult al unor lideri de opinie, trebuie să evite orice nuanţă despre sexism şi obiectificare sexuală la adresa oricărei persoane;

- Şi credem că, în ceea ce priveşte tinerele şi tinerii din România, este necesar să evităm sexualizarea la vârste fragede, cu atât mai mult cu cât România ocupă un neonorant loc în ceea ce priveşte sarcinile şi avorturile în rândul tinerelor minore.

Credem că cel mai util şi corect demers în acest moment este ca subiectul prevenţiei discriminării şi cel al drepturilor femeilor să fie adresat în mod direct şi responsabil printr-o dezbatere la nivel public cu potenţial educaţional relevant. Ne dorim ca acest dialog deschis să fie susţinut de acţiuni concrete, cu impact real, în misiunea organizaţiilor pentru apărarea drepturilor femeilor. Noi vom susţine aceste acţiuni, vom facilita discuţiile cu părţile relevante (influenceri, jurnalişti, societate civilă etc) şi vom continua / construi parteneriate doar cu cei care împărtăşesc aceleaşi valori.

Este adevărat că oricine poate greşi, dar la fel de adevărat este că, în orice greşeală, cu toţii putem realiza impactul, exprima scuze şi remuşcări sincere, dar mai ales găsi o cale de a repara şi a construi mai bine: înţelegere, valori, dialog.

În cele din urmă, credem că soluţia stă în educaţie, pentru care toţi trebuie să punem umărul, inclusiv cei care greşesc. Altfel, vom rămâne în tranşeele noastre, mai dezbinaţi, mai lipsiţi de înţelegere şi de acel împreună de care este nevoie ca să construim o “ţară ca afară”.

VIDEO. Declaraţiile lui George Buhnici de la Capatos:

Citeşte şi: George Buhnici, după scandalul zilei: "Pedofilia e o crimă şi trebuie pedepsită". Cum a ajuns subiectul zilei şi ce spune despre declaraţia "am o nevastă care arată ca o minoră"? "Era o metaforă"

Citeşte şi: Campanie Gillette cu trimitere la scandalul Buhnici: "E OK să ai vergeturi şi să mergi la plajă"

Autor: Alexandra Irimiea alexandra.irimieapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Draga Andrei
    Da asa e cum zici tu! Si extratereștrii ne studiază, baba yaga ne spune ce o sa fie în viitor,halatul ala era mai ieftin dincolo etc etc.
    Mai ieși în lume,nu sta doar în casa! Nu ajuta!
  • @Bluemoon, LGBT e doar un grup de care politicienii profita promitandu-le protectie si ii scot cand au nevoie sa distraga atentia/ sa creeze haos social :)))
  • Draga Andrei
    Vorbești bălării. Lgbt nu e ramura nimănui, doar încearcă sa arate ca printre noi,sunt și aia gay,alea lesby etc. Ca ție nu îți convine și vrei sa vezi doar heterosexuali,probabil, albi la televizor și presa asta e altceva. Mai mult ca sigur ca ai colegi sau în familie lgtb. Asa ca : hai întra sub piatra!
  • Revin pentru ca am fost cenzurat total aiurea.
    Cand cineva spune o gogomanie, nu-l iau in seama, il ocolesc.
  • @Bluemoon, LGBT e o ramură a extremei stângi progresiste, la fel cum sunt mișcările de acceptare corporală, *** Nu poți să urli că diversitate și să jignești persoanele care nu arată după un ideal stabilit.
  • Draga " un cetățean "
    Ce glume de santierist ai! Hai du te salivează la " pieliță "
  • Draga Bluemoon, cand vad o ***!
    Ia o piatra si ascunde-te sub ea!
  • Este o vorbă: cu banii cheltuiți un an la sală îți petreci o săptămână sau două la mare ! Georgică, nu mai consuma, mă !
  • Draga " un cetatean"
    Nu e nici o inflamare,e o reacție normala la o prostie colosala,spusa tare. Femeile nu ar trebui sa apară pe plaja doar sa ii facă personajului asta pe plac. Sau ălora ca și tine,care mergeți la mare sa salvați la " pielita".
    Capisci?
    I a o piatra,și ascundete sub ea.
  • Draga Andrei
    Ce are lgbtq cu ce a zis *** asta? Iar ai primit *** si trebuie sa iti expui ideile expirate? Mai fa un comentariu ***
  • Doamne, mare Îți e grădina! Ditamai BCR a căzut în plasa frustraților de pe net și reușește să dea acest comunicat în cea mai desăvârșită limbă de lemn a zilelor noastre! Dacă BCR și-a dorit să cadă în ridicol, ei bine, a reușit!
  • Scuzmi, au cerut reacție la Disney Plus? Adică ăia care prezintă same-sex kiss în animații pentru copii? hahahahahaha :))))))))))))))))))))))))) era și trist de răspundeau să se delimiteze de el. e ciudățică povestea pentru că ideologia progresită pe care buhnici o promovează e super-body positive și tot ei sunt ăia cu neepliatul, să nu spălam hainele ca să nu poluăm planeta și alte idioțenii. ceva nu se pupă. Lorena minora aia promova lgbt prin 2017...acum gata cu diversitatea? vrem un singur tip de corp? ce poveste jalnică

Trimite un comentariu

sus