Skip to main content

Euronews şi-a luat şef la vânzări cu experienţă la Pro TV

 
Foto: Profimedia Images
Foto: Profimedia Images

Noul post de ştiri Euronews România se pregăteşte de lansare. Una dintre cele mai recente mutări ale staţiei este numirea unui şef la vânzări, cu experienţă în Pro TV. 

Publicitate

Oficialii viitorului post TV l-au anunţat pe Stelian Banoti. El are peste 20 de ani de experienţă în industrie şi va conduce vânzările Euronews. 

A fost Head of TV Sales pentru toate staţiile din România deţinute de grupul CME, inclusiv Pro TV. 


Citeşte şi: Euronews a luat licenţă de la CNA


Euronews a luat licenţă de la CNA

Un alt pas important făcut de Euronews este licenţa obţinută de la CNA astăzi, 9 noiembrie. Noul post de ştiri va fi HD, iar din primăvară s-ar putea vedea pe micile ecrane.

Andra Miron, redactorul şef, a spus în faţa CNA că există discuţii cu RCS-RDS, Orange şi Vodafone pentru preluare. De notat că licenţa va fi operată de Universitatea Politehnică. 

Investiţia în proiect este de 3,6 milioane de euro. 


Cine sunt şefii? Cristi Coman, Bebe Nicola şi Mari Jeanne Ion, printre ei


Euronews România şi-a anunţat şi şefii, în luna septembrie. Printre aceştia se numără şi jurnalistul Cristian Coman, care va fi şeful News Desk-ului şi redactor-şef adjunct. Coman are peste 29 de ani de experienţă la Pro TV, Realitatea TV, Antena 1 şi TVR. 

Bebe Nicola, fost Prima TV, Digi 24 şi Gândul, e şi el implicat în proiect. E unul dintre cei trei producători executivi. 

De asemenea, Mari Jeanne Ion este directorul de programe. 

Echipa de management a postului este formată din opt oameni, la care se adaugă şi redactorul-şef Andra Miron Diaconescu. Aceasta din urmă a fost anunţată la începutul acestui an, după cum Paginademedia.ro scria în exclusivitate atunci


Euronews şi în România


În luna ianuarie, Euronews a anunţat că va lansa şi o staţie de ştiri în România. Noul canal de ştiri va fi lansat în parteneriat cu Universitatea Politehnica, pornind de la staţia deja existentă UPB Sigma TV.

Directorul de proiect al Euronews România este Gabriel Petrea. Redactorul-şef al Euronews România va fi Andra Miron, jurnalistă cu experienţă de 14 ani la Realitatea TV, dar şi la B1 şi Naţional TV

Noul canal de ştiri va avea propria echipă de jurnalişti şi corespondenţi din toată România, dar şi de la Bruxelles.

Până la lansare, echipa va ajunge la peste 100 de angajaţi la nivel local, spun reprezentanţii postului.


Citeşte şi: Michael Peters, şeful Euronews: „Postul din România va avea independenţă totală”. Ce aşteptări are de la viitorul post TV?


Citeşte şi: Euronews România are redactor-şef: a lucrat 14 ani la Realitatea şi a fost şeful comunicării la Consiliul Judeţean Ilfov


Citeşte şi: Andra Miron, de azi redactor-şef Euronews. Ce spune despre revenirea în TV şi despre funcţia de la cabinetul Ralucăi Turcan şi de la Consiliul Judeţean Ilfov


Citeşte şi: Euronews vine şi în România. Noul canal de ştiri, lansat în parteneriat cu Universitatea Politehnica

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Old Sales Old Sales
    Sunt curios cum l-au angajat ca postul nu a fost publicat ca fiind scos la concurs. Se poate si far concurs ?
  • Răzvan Răzvan
    Dați și audientele Asia Express de aseară

Trimite un comentariu

sus