Skip to main content

Mircea Toma: „Se face comerţ cu emoţii la un mod care depăşeşte limitele acceptabilităţii”. Ce spune despre „tabloidizarea” divertismentului de la TV şi care sunt soluţiile

 
Sursă foto: Mihai Nica, RFE/RL
Sursă foto: Mihai Nica, RFE/RL

„Comerţul cu emoţii”, care „depăşeşte limitele acceptabilităţii” şi la care recurg anumite televiziuni, pot fi rezolvate atât prin educarea publicului, cât şi prin eliminarea posibilităţii finanţării televiziunilor de către partidele politice, care reprezintă un „blat” între mediul politic şi televiziuni, afirmă Mircea Toma, membru CNA.

Publicitate

„În ceea ce priveşte divertismentul, trebuie să merg şi să educ publicul, pentru că cea mai eficientă cenzură este policele cetăţeanului.

Dacă el este deştept, atunci apasă pe butoanele bune şi duce către emisiunile care sunt ok, şi televiziunile vor merge după public. Nu e invers”, explică Mircea Toma într-un interviu pentru Europa Liberă.

Pe cealaltă parte, dacă „dispar” şi banii de la partide, „cu siguranţă jocul politic pe care îl vom vedea noi pe televizoare nu va mai fi atât de suspectabil de aranjamente. Cum se spune în fotbal când e un meci aranjat? (E.Liberă: Blat?) Blat. Deci, blaturile nu vor mai fi atât de frecvente.

Vor fi, poate, pe alte motive, pe interesele directe ale unui patron, dar, ce se întâmplă acum este foarte grav, pentru că sumele sunt uriaşe, iar foamea televiziunilor este pe măsură”, mai precizează Mircea Toma.

„Din fericire, publicul devine tot mai exigent”

Potrivit membrului CNA, publicul „încă consumă masiv” lucruri de calitate „îndoielnică”, însă numărul în creştere al sesizările primite de CNA, cât şi reacţia în unanimitate a membrilor consiliului, reprezintă nişte evoluţii pozitive:

„Din fericire, publicul devine tot mai exigent. Sesizările pe subiectul acesta al dezmăţului, al încălcării demnităţii umane, sunt tot mai frecvente şi CNA-ul a penalizat foarte ferm derapajele.

Mai mult decât atât, CNA-ul funcţionează, spre bucuria mea, solidar, deci sunt decizii luate în unanimitate, au fost date penalizări”, a detaliat acesta.

„Acesta este nivelul. Mult mai rău nu se poate”

Cât despre nivelul „tabloidizării”, Mircea Toma consideră că acesta nu se poate duce „mult mai rău” în jos, având în vedere sancţiunea oferită emisiunii Acces Direct de anul trecut.

Reamintim că în cadrul unei ediţii din 2021, invitaţii emisiunii moderate de Mirela Vaida au luau în derâdere ameninţările cu moartea ale unui bărbat asupra fostei sale partenere. Acestea ajungeau să se concretizeze, însă, la puţin timp distanţă.

„Cele mai mari sancţiuni anul trecut au fost date pentru o emisiune, <<Acces direct>>, în care un fost cuplu era în studio şi bărbatul a ameninţat-o pe femeie cu moartea, s-a râs în studio, <<aşa e iubirea la români>>, şi, după câteva săptămâni, bărbatul a asasinat-o pe femeie.

Acesta este nivelul. Mult mai rău de atât nu se poate. Nu aş generaliza pentru toţi radiodifuzorii modelul acesta editorial, dar el există şi este prea mult”, a conchis membrul CNA.

Citeşte interviul complet pe Europa Liberă

Autor: Alexandru Aruşilor alexandru.arusilorpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • B.A.M B.A.M
    Omul habar n-are cum funcționează o televiziune și ce trebuie să furnizeze pentru ca ea să fie placută de public (NU doar să existe pe post de bibelou ANOST, cum e percepția in rândul babalâcilor din CNA)
    Cine și de ce l-a propus, nu știu. Dar a greșit profund și (poate) iremediabil.
  • R R
    Dati audientele din weejend ale emisiunilor Te cunosc de undeva si iumor.

Trimite un comentariu

sus