Skip to main content

Kanal D, un nou serial turcesc. Intră în loc de Aripi Frânte

 
Kanal D, un nou serial turcesc. Intră în loc de Aripi Frânte

Kanal D aduce alt serial turcesc. Este vorba despre producţia Totul despre familia mea (titlu original:Kardeşlerim). Serialul va fi difuzat din 14 noiembrie, de la ora 20.00.

Publicitate

Serialul Aripi frânte ajunge la final joi, 10 noiembrie, urmând ca producţia Totul despre familia mea să înceapă la Kanal D.

Despre ce este vorba în noul serial?

Patru fraţi ramân orfani după o serie de evenimente tragice. În spatele acestor întâmplări se află maleficul Afik Atakul (interpretat de Celil Nalçakan), un om care îşi va pune amprenta asupra vieţii celor patru.

Kadir (interpretat de Halit Özgür Sari), fratele mai mare, în vârstă de 19 ani, devine protectorul celor trei copii al caror viitor pare unul incert şi întunecat. Kadir este dispus să îşi dea viaţa pentru fraţii lui, iar singurul lui scop este să le susţină acestora educaţia şi să le facă existenţa mai frumoasă.

Piedicile în viaţa celor patru nu contenesc, ajung să trăiască în condiţii improprii, rudele nu doresc custodia acestora, şi totul devine o cursă extrem de dură pentru supravieţuire. Iubirea pe care şi-o poartă şi amintirea vie a părinţilor îi vor ajuta pe cei patru fraţi să treacă prin toate încercările.

 

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • MucCelMic MucCelMic
    Pai doar luni si marti ce mai face Antena rating, ca-n restul saptamanii sterge Pro-ul cu ei pe jos....si nici macar luni diferenta nu e mare, ba de cele mai multe ori pe publicul comercial NATIONAL (singurul care conteaza) castiga Clanul, deci dezastru e la tine, postac. Chefii doar de vreo 2 ori a reusit sa bata Clanul, deci ce visezi postac R sau Mile (ca esti unul si acelasi)?
  • Mile Mile
    Cum sa le dea dacă e dezastru la postaci
  • R R
    Dati audientele de luni si marti ale emisiunii Chefi la cuțite lider de audienta .

Trimite un comentariu

sus