Skip to main content

Antena 1 anunţă un nou sezon Asia Express. În ce locaţii se filmează

 
Antena 1 anunţă un nou sezon Asia Express. În ce locaţii se filmează

Antena 1 se pregăteşte de al patrulea sezon Asia Express. Postul Intact anunţă startul filmărilor în această lună pentru show-ul de care se ocupă Mona Segall.

Publicitate

Concurenţii vor merge pe „Drumul Împăraţilor” în următoarele ţări: Turcia, Georgia, Azerbaidjan. Vor mai fi şi alte destinaţii pe ruta concurenţilor, dar vor fi dezvăluite ulterior de reprezentanţii postului.

Regulile nu se schimbă: concurenţii au la dispoziţie un dolar pe zi, trebuie să îşi găsească singuri mâncare, cazare şi transport, să treacă peste barierele culturale, peste cele lingvistice, să iasă din zona de confort şi să îşi depăşească limitele fizice şi psihice pentru a ajunge la amuleta supremă de 30.000 de Euro, marele premiu de la finalul cursei.

În total vor fi, la fel ca în ultimele două sezoane, 9 perechi de concurenţi (în primul sezon au fost 7 perechi).

De asemenea, România este prima ţară care va parcurge această rută.

Asia Express, un an de pauză din cauza pandemiei

Reamintim că ultimul sezon Asia Express s-a filmat în toamna anului 2019 şi s-a difuzat pe tv în perioada februarie-aprilie 2020. Din cauza pandemiei de Covid-19, anul trecut nu s-a mai filmat sezonul 4.

Sorin Bontea şi Răzvan Fodor au câştigat sezonul 3, care s-a terminat în capitala Taiwanului - Taipei. Finala a avut cifre de audienţă record pentru Antena 1. Detalii, AICI.

În primul sezon au câştigat Ana Baniciu şi Raluka, iar al doilea sezon a fost adjudecat de CRBL şi Oase.

CITEŞTE ŞI: RECORD ISTORIC. Finala Asia Express, cifre de patru ori peste Pro TV şi record pentru Antena 1: aproape 50% cotă de piaţă

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Se pare Se pare
    Din punctul meu de vedere este emisiunea perfectă, si daca este facuta de oameni ca Monna nu ai ce sa comentezi
    Sper sa aiba un casting care sa aiba cel putin 70% din farmecul din sezonul trecut
  • Arabul Arabul
    Degeaba. Audiente mult mai mici fata de ultimul sezon. Bine ca am scapat de pandemie.
  • D D
    SUPEEEEER!!!

    Asia Express continuă!!!! Abia aștept!

Trimite un comentariu

sus