Skip to main content

Organizaţia IAA România are un nou preşedinte. Cine este?

 
Organizaţia IAA România are un nou preşedinte. Cine este?

International Advertising Association (IAA România), organizaţie ce reprezintă companiile din zona de comunicare, precum şi clienţii de publicitate, va avea de anul viitor un nou preşedinte. 

Publicitate

Este vorba despre Laura Mihăilă, director de marketing şi comunicare la Raiffeisen Bank, care a fost aleasă pe această funcţie în cadrul alegerilor care au avut loc în cadrul Adunării Generale al IAA, desfăşurată pe 14 decembrie. 

Laura Mihăilă a fost aleasă pentru un mandat de doi ani, care va începe în 2024, şi vine pe funcţia ocupată în ultimii ani de Valer Hancaş, şeful comunicării kaufland. 

Laura Mihăilă, preşedintele IAA România

„Mulţumesc foarte mult pentru votul de încredere de astăzi. Este un vot care mă onorează şi mă obligă. A fost o efervescenţă extraordinară în cadrul asociaţiei, iar asta nu poate să fie decât bine pentru noi, pentru prezent şi pentru viitor. Am planuri mari în IAA, sunt proiecte importante pe care le putem construi împreună şi sunt convinsă că avem echipa potrivită pentru a face asta" 

IAA România reprezintă interesele a peste 120 de entităţi active din industrie: clienţi de publicitate, agenţii şi instituţii media.

Obiectivul principal al IAA este de a poziţiona România ca un centru creativ global, stabilind direcţia industriei.

Fiind afiliată la IAA Global, cu sediul la New York şi extinsă în peste 56 de ţări, excelenţa operaţiunilor IAA România i-a adus de trei ori premiul IAA Global Inspire Award - pentru că este cea mai dinamică şi inovatoare filială la nivel global.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus