Skip to main content

Scandalul soţilor Şoşoacă a ajuns şi la CNA. O jurnalistă Naşul TV s-a plâns de ameninţări cu moartea după ce televiziunile au dat imagini cu ea dansând cu Silvestru Şoşoacă

 
Scandalul soţilor Şoşoacă a ajuns şi la CNA. O jurnalistă Naşul TV s-a plâns de ameninţări cu moartea după ce televiziunile au dat imagini cu ea dansând cu Silvestru Şoşoacă

Gabriela Caliţescu, jurnalistă a postului Naşul TV, a reclamat mai multe televiziuni la CNA. Motivul? Posturile au difuzat în buclă imagini preluate de pe contul ei de Facebook în care Caliţescu apare dansând cu Silvestru Şoşoacă, soţul senatoarei Diana Şoşoacă.

Publicitate

Vizate de plângerile jurnalistei au fost posturile Romania TV, Realitatea Plus, Antena 3 CNN, B1 TV şi Antena 1

Imaginile video, preluate de pe contul de Facebook al Gabrielei Caliţescu (unde sunt încă publice) au fost publicate la începutul lunii februarie, dar preluate de televiziuni două săptămâni mai târziu, când a început scandalul dintre soţii Şoşoacă.

Conform posturilor, scandalul dintre soţii Şoşoacă ar fi pornit de la aceste imagini

Potrivit reclamaţiei depuse la CNA de Gabriela Caliţescu, „Maniera în care am fost prezentată îmi aduce un grav prejudiciu de imagine în condiţiile în care subsemnata sunt persoană publică, fiind realizatoare de emisiuni tv, afectându-mi reputaţia şi demnitatea prin punerea într-o lumină nefavorabilă, de femeie cu o moralitate îndoielnică.

Ori, în condiţiile în care postul de televiziune Naşul TV promovează idei şi principii solide din punct de vedere moral, acest prejudiciu de imagine se răsfrânge şi asupra postului Naşul TV, dar şi asupra familiei mele, a celor doi copii care au devenit ţinta atacurilor şi glumelor celor din jurul lor.”

Reprezentanţii televiziunilor le-au spus membrilor CNA că imaginile au fost publice, pe pagina de Facebook a Gabrielei Caliţescu şi că nu s-a menţionat numele acesteia pe post şi nu s-a menţionat nimic de vreo relaţie extraconjugală.

S-a spus doar că doamna Şoşoacă a fost deranjată de acest dans”, a explicat directorul de programe al B1 TV, Rareş Aniţa

Roxana Niculescu, director de programe Romania TV: „Din ceea ce aţi urmărit, niciuna dintre televiziuni nu a vorbit despre doamna Caliţescu. Au fost imagini preluate de pe contul domniei sale.” 

După vizionarea imaginilor, membrii CNA au considerat, în unanimitate, că nu au fost încălcări în modul în care televiziunile au abordat subiectul. 

Mircea Toma, membru CNA: 

„Din perspectiva publicului, nu cred că doamna Claiţescu are daune de imagine din această poveste. E adevărat, atunci când e vorba despre tine şi eşti expus la televizor te simţi afectat şi da, într-adevăr, s-ar putea ca în rostogolirea informaţiei să fie ecoul că acasă copiii pot să fie ţinta unor glume, ceea ce într-adevăr expunerea în spaţiul public poate să o provoace. 

De cealaltă parte, Gabriela Caliţescu a intervenit spunând că a primit mii de mesaje de ameninţare ca urmare a imaginilor difuzate de posturile TV cu cei doi dansând. 

În aceeaşi şedinţă a intervenit şi Gabriela Caliţescu, care le-a spus că nu a fost contactată de niciuna dintre televiziuni:

„Dacă de dimineaţa până seara, cel puţin la Romania TV, în fiecare emisiune imaginile mele au fost arătate „blonda misterioasă”. Totul a început de la Antena 1, după aceea au preluat toate televiziunile de ştiri, aceleaşi imagini. Care a fost subiectul? Blonda misterioasă, mărul disscordiei. Extrem de mult lucruri.

Toată lumea a fost aceste lucruri tocmai pentru a-şi face rating. Niciunul nu mi-a solicitat vreun punct de vedere pentru că dacă ar fi făcut-o nu mai exista această ştire pe canale”, a spus Caliţescu.  

Monica Gubernat, preşedintele CNA, i-a explicat la rândul ei: 

„Nu dumneavoastră aţi fost subiectul principal, ci ceea ce se întâmplă în familia Şoşoacă.”

Gabriala Caliţescu le-a spus membrilor CNA că a primit, pe Facebook, peste 8.000 de comentarii injurioase şi ameninţări. 

„Am primit 8.000 de comentarii injurioase la adresa mea. Am primit inclusiv ameninţări cu moartea. Există un memoriu public depus la Ministerul Afacerilor Interne.

Am spus foarte clar că singurul vinovat, dacă mie mi se întâmplă ceva având în vedere ameninţările directe că dacă mă prind pe stradă îmi rup gâtul, credeţi-mă toata asta au făcut-o televiziunile. Eu nu am arătat aceste lucruri în presă, televiziunile le-au arătat.”

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus