Skip to main content

România TV, amendată cu 10.000 de lei

 


Postul de televiziune al lui Sebastian Ghiţă, România TV, a fost sancţionată cu 10.000

de lei pentru emisiunea Secrete de stat, difuzată pe 20 aprilie la postul de ştiri, în care au fost aduse prejudicii de imagine primarului Mircea Hava din Alba Iulia.

În cadrul emisiunii moderate de Marilena Nedelcu, unul dintre subiecte dezbătute a fost cel al contractelor ilegale ale primarului din Alba iulia, Mircea Hava, care au intrat în vizorul DNA (...) ”Noi am inceput un serial, "baroniada" cu zonele de influenţă din care provin oameni puternici din partid care au tot felul de legături şi numesc oameni la Bucureşti şi au influenţă în zona respectivă”, se arată în raportul de monitorizare.

Pe ecran, au rulat următoarele titluri - "De 4 ori primar"; "Mircea Hava de neclinitit"; "Mircea Hava, controlat de fiu"; "Contracte cu dedicaţie la Alba"; "Contracte în vizorul DNA"; "Familia Hava, angajată la sta"t.

Alexandru Jucan, membru CNA:

"Este o emisiune construită pentru a-i aduce un prejudiciu de imagine primarului Hava. Moderatorul a propus arestarea pentru conflict de interese. Astfel s-a încălcat dreptul la demnitate umană a lui Mircea Hava."

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • razvan razvan
    da.
  • nimeni nimeni
    Dragi "limbincu" de mai sus, spre deosebire de voi, Rtv chiar isi pretuieste angajatii, sau sa nu exagerez, macar ii respecta. In cloaca aia pe care o numiti voi televiziune nu exista asa ceva. Musiu Enache bun la toate face pipi pe voi din biroul lui de sus, caci nu jet sa faca de jos in sus.
  • Lucian Lucian
    Eu prind Rtv dar m-am uitat o singură dată şi este un bâlci copiază Realitatea tv dar nu vă fi Realitatea nici peste un mileniu.
  • Catalin Catalin
    Romania tv chiar exista?!

Trimite un comentariu

sus