Skip to main content

AMENZI. După patru ore de discuţii aprinse, CNA a dat doar o amendă

 

Publicitate

Un singur post de televiziune a luat, astăzi, amendă, după mai bine de patru ore în care au fost discutate abaterile televiziunilor centrale privind două săptămâni din campania pentru referendum.

Postul Antena 3 a fost sancţionat cu 15.000 de lei pentru "dezechilibrele costante din emisiunile informative şi de dezbatere", înregistrate în perioada 16-22 iulie - de departamentul de monitorizare al CNA.

Potrivit monitorizării CNA, emisiunile de dezbatere de la Antena 3 au avut invitaţi 24 de politicieni care s-au declarat împotriva demiterii şi 55 pentru demiterea preşedintelui suspendat, Traian Băsescu (din intervalul monitorizat ).

În momentul stabilirii sancţiunilor, CNA a luat în discuţie şi abaterile din prima săptămână de campanie pentru referendumul din această duminică (12-15 iulie), despre care a relatat şi paginademedia.ro.

La stabilirea amenzii pentru Antena3, Consiliul a avut în vedere şi faptul că moderatoarea Dana Grecu i-a permis lui Gheorghe Zamfir să "folosească un limbaj injurios" la adresa lui Traian Băsescu, în emisiunea La ordinea zilei (din 13 iulie, de la Antena3 ). Mai multe detalii despre sancţiunea primită de postul de ştiri, în articol. 

Potrivit codului CNA (art. 40, alin.3), "moderatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă".

Forul a mai dat şi alte sancţiuni, însă nicio amendă în bani.

Posturile OTVB1 TVRealitatea TV şi România TV au fost sancţionate cu câte o somaţie publică, în timp ce Antena 1, Pro TV şi Prima TV au primit scrisori de atenţionare pentru jurnalele de ştiri.

Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat cele şapte posturi enumerate mai sus tot pentru "dezechilibre constante în emisiunile de dezbatere".

Cum se explică diferenţa de amendă dintre Antena 3 şi celelalte posturi TV?

ANTENA 3 A RECIDIVAT. Potrivit membrilor CNA, postul Antena 3 nu a reuşit să se echilibreze deloc după prima săptămână de campanie, când a fost sancţionat cu somaţie.

În plus, postul de ştiri al Intact a avut mai multe voci care au fost pentru demiterea Preşedintelui (182, dintre care 55 politicieni ), decât împotrivă (48, dintre care 24 politicieni), faţă de celelalte posturi care au primit somaţie sau scrisoare de atenţioare. (potrivit sursei citate).

O prevedere din decizia Consiliului referitoare la modul de reflectare a campaniei pentru referendumu spune că "în cadrul emisiunilor de dezbatere numărul participanţilor care exprimă puncte de vedere pentru şi împotriva demiterii preşedintelui României trebuie să fie egal; în cazul în care unul dintre cei invitaţi nu participă, acest fapt trebuie menţionat pe post; absenţa punctului de vedere al uneia dintre părţi nu exonerează realizatorul/moderatorul de asigurarea imparţialităţii".

Cum s-a apărat Antena3 în faţa Consiliului?

Reprezentanta trustului Intact, Mirela Bomboe, la CNA: "Dezechilibrul vine din faptul că unii dintre politicieni nu onorează invitaţia postului. Uneori ne anunţă cu 10 minute înainte de emisiune că nu vin."

Ioan Onisei, vicepreşedinte CNA: "Dar la emisiunea Sinteza zilei invitaţiile sunt nominale..."

Mirela Bomboe: Da, invitaţiile sunt nominale, dar este opţiunea lor. Este decizia lor dacă vor să onoreze sau nu invitaţia. (...) Invitaţiile sunt nominale şi sunt făcute pentru toţi politicienii, la începutul săptămânii. Noi nu îi cenzurăm pe invitaţi. Invitaţiile pentru restul emisiunilor nu sunt nominale."

Ioan Onisei: "Bine spus pentru restul emisiunilor. (...)
Dar către staful de campanie aţi adresat vreo invitaţie?

Mirela Bomboe: "Nu stiu. Vă puteţi adresa în scris postului şi vă va răspunde."

Narcisa Iorga: "Dumneavoastră sunteţi reprezentantul postului la CNA... Asta este atitudinea unei televiziuni faţă de o instituţie publică."

Ioan Onisei: "Pe post se spune că Preşedintele este invitat şi dumneavoastră îmi spuneţi că nu ştiţi".

Ca urmare a acestei discuţii şi la solicitarea Narcisei Iorga, preşedintele CNA a cerut departamentului de comunicare să afle, printr-un document scris, dacă Antena 3 a cerut echipei de campanie a lui Băsescu ca preşedintele să vină la emisiunea Sinteza zilei (moderată de Mihai Gâdea).

"Măcar să ştim dacă există aceasta invitaţie", a spus Narcisa Iorga, în şedinţa de astăzi.

Deşi România TV a luat doar o somaţie publică, situaţia de la postul lui Sebastian Ghiţă a fost îndelung discutată astăzi la CNA.

Motivul? În monitorizarea făcută de Consiliu apărea că România TV a avut 107 invitaţi care s-au exprimat pentru demitere (dintre care 47 politicieni) şi 64 împotriva demiterii Preşedintelui (dintre care 29 politicieni).

În cazul postului deţinut de Ghiţă s-a considerat că derapajul este mai mic şi mai au timp să se echilibreze. În plus, Roxana Niculescu a vorbit despre "o listă de comunicatori care i-a fost pusă la dispoziţie de către PDL".

Roxana Niculescu, directorul de programe al postului România TV:

"Încă de săptămâna trecută v-am spus că va exista această diferenţă, pentru că de multe ori PDL-ul nu are posibilitatea să trimită doi reprezentanţi, ţinând cont de numărul mare de televiziuni şi emisiuni la care sunt solicitaţi. (...)

Am o listă de comunicatori şi de fiecare dată când nu ne pot trimite un reprezentant de la PDL, pentru a păstra echilibrul, invit pe cineva de pe această listă. Pe această listă nu se regăsesc membri ai PDL, sunt reprezentanţi ai societăţii civile sau jurnalişti care sunt împotriva demiterii. Eu nu vă pot spune cine sunt aceşti oameni pentru că ea face parte din comunicare pe care o are o televiziune cu un partid politic. La fel se procedează şi în alte situaţii."

Răsvan Popescu, preşedinte CNA: "Dacă lucrurile stau aşa, doamna are o oarecare dreptate".

Roxana Niculescu a făcut aceste precizări pentru a explica de ce sunt aceste diferenţe între reprezentanţii pro-demitere şi cei care sunt pentru menţinerea lui Traian Băsescu la Cotroceni.

Preşedintele CNA i-a întrebat apoi pe ceilalţi reprezentanţi ai televiziunilor dacă au astfel de liste de comunicatori, care ar explica cifrele din tabelele de monitorizare de la CNA.

Întrebarea lui Răsvan Popescu nu şi-a găsit, însă, niciun răspuns în sală.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • super-tare doamna Niculescu!!! Haideti, va rog, si inapoi la radio ca tare mi-e dor de vocea dumneavoastra :)
  • Florin, eu zic sa mai citesti o data textul. nu doar o televiziune are probleme. si care e logica in fraza "de ce ar trebui să fie 50 % 50% când procentul pentru demiterea lui Traian Băsescu este mai mare în sondaje?"? sondajele fac legea?
  • eu nu înțeleg. dacă politicienii nu vor să vină la emisiune, e vina televiziunii. și apoi, de ce ar trebui să fie 50 % 50% când procentul pentru demiterea lui Traian Băsescu este mai mare în sondaje? apoi, de ce doar cei care sunt pentru demitere au probleme? m-am uitat nițel pe B1tv și am rămas uimit de limbajul realizatorilor, nu de cel al invitaților.
  • CNA-ul este basist, doar ca trebuie facut ceva ca sa inceteze cu abuzurile...

Trimite un comentariu

sus