Skip to main content

Trei membri CNA, scrisoare către către CE: „Dorim să semnalăm falsul preşedintelui CNA”

 

CNA

Publicitate

Valentin Jucan, Narcisa Iorga şi Florin Gabrea sunt semnatarii unei scrisori trimise chiar astăzi către Viviane Reding, vicepreşedinte al Comisiei Europene, Neelie Kroes, vicepreşedinte al Comisei Europene, Catherine Day, secretar general al Comisiei Europene, şi Androulla Vassiliou, Comisar european pentru Educaţie, cultură, multilingvism, tineret şi sport.

Subiectul scrisorii este modul în care trei articole, votate de membrii CNA în cadrul unei decizii, nu au mai ajuns să fie publicate în Monitorul Oficial (subiect despre care paginademedia.ro a scris AICI).

În plus, scrisoarea a reluat o situaţie semnalată public de către Narcisa Iorga la începutul lunii martie, potrivit căreia Christian Mititelu ar fi incompatibil cu funcţia de membru CNA deoarece este, în paralel, vicepreşedinte al Alianţei Civice, după cum paginademedia.ro a scris AICI.

Scrisoarea a fost trimisă cu o zi înainte ca Laura Georgescu, preşedintele CNA, să facă o vizită la Bruxelles pentru o întâlnire cu Neelie Kroes, vicepreşedinte al Comisei Europene.

Pe scurt din scrisoarea celor trei membri CNA:

  • Noi credem în statul de drept şi în independenţa presei audiovizuale şi de aceea dorim să vă semnalăm falsul comis de dna Laura Georgescu, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA)
  • Contrar realităţii şi a comunicării publice din 28 martie 2013, preşedintele CNA a trimis la Monitorul Oficial pe 1 aprilie 2013, sub propria semnătură şi fără consultarea membrilor CNA, un text diferit de cel adoptat unanim de CNA pe 28 martie 2013.
  • Noi, membrii CNA semnatari, am sesizat Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului României, întrucât CNA se supune controlului parlamentar. Am reclamat aceste falsuri şi Primului Ministru al României în subordinea căruia se află Monitorul Oficial al României. Cu toate acestea, nu am am primit niciun răspuns de la niciuna din instituţiile la care am reclamat aceste falsuri.
  • În final, dorim să adăugăm ca unul dintre membrii CNA, demnitar, dl Christian Mititelu, este incompatibil cu această poziţie încă din 2008. Am cerut oficial preşedintelui CNA, la 4 februarie 2013, să înceapă demersurile pentru vacantarea postului ocupat de demnitarul incompatibil, aşa cum prevede Legea nr. 504/2002, art 12. Menţionăm că dl Mititelu este în acelaşi timp vicepreşedinte al Alianţei Civice, poziţie dobândită anterior devenirii membru CNA. Incompatibilitatea dlui Mititelu este clar interzisă de Legea nr. 504/2002 şi de Legea nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnitatilor publice. Sancţiunea pentru această incompatibilitate este demiterea de drept. Cererile noastre au rămas însă fără niciun răspuns, iar dl Mititelu este în continuare în stare de incompatibilitate, ocupând ambele funcţii.

Scrisoarea integrală, în continuare: 

Bucureşti, 15 aprilie 2013

- Doamnei VIVIANE REDING
Vicepreşedinte al Comisiei Europene, Comisar european pentru Justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie
- Doamnei Neelie Kroes,
Vicepreşedinte al Comisiei Europene, Comisar european pentru Agenda Digitală

- Doamnei CATHERINE DAY,

Secretar general al Comisiei Europene

- Doamnei ANDROULLA VASSILIOU,
Comisar european pentru Educaţie, cultură, multilingvism, tineret şi sport

Noi credem în statul de drept şi în independenţa presei audiovizuale şi de aceea dorim să vă semnalăm falsul comis de dna Laura Georgescu, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA). Dna Georgescu a trimis la Monitorul Oficial, pentru publicare, un text parţial diferit - şi fals - de cel adoptat în unanimitate de CNA în şedinţa publică din 28 martie 2013 cu privire la Decizia de modificare a Codului de Reglementare în domeniul audiovizual. Prin aceasta, preşedintele CNA a falsificat parţial textul acestei Decizii, fals preluat în textul publicat de Monitorul Oficial, care a intrat în vigoare cu falsurile respective.

Ultimul raport privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare se referă la activitatea şi eficienţa CNA. Contrar recomandărilor Comisiei Europene, preşedintele CNA încalcă legea, respectiv statul de drept în România.

În fapt, la 28 martie 2013, CNA a adoptat în unanimitate Decizia pentru modificarea şi completarea Deciziei 220/2011 privind Codul de Reglementare în domeniul audiovizual, cu respectarea Legii audiovizualului 504/2002 şi a Legii 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.

Tot la 28 martie 2013, preşedintele CNA, dna Laura Georgescu a comunicat printr-o declaraţie de presă adoptarea Deciziei de modificare a Codului de Reglementare Audiovizual, ataşând şi textul real adoptat în unanimitate de CNA (Anexa 2).

Contrar realităţii şi a comunicării publice din 28 martie 2013, preşedintele CNA a trimis la Monitorul Oficial pe 1 aprilie 2013, sub propria semnătură şi fără consultarea membrilor CNA, un text diferit de cel adoptat unanim de CNA pe 28 martie 2013. Astfel, Monitorul Oficial a publicat o formă cu falsuri a Deciziei adoptate de CNA (Decizia nr 141/2013 publicată de Monitorul Oficial). Această variantă nereală a Deciziei CNA a fost publicată şi pe site-ul www.cna.ro.

Încă din 3 aprilie 2013, am făcut toate demersurile interne de soluţionare a acestei situaţii, dar fără succes.

Omisiunile şi adăugirile false la textul votat în unanimitate de membrii CNA au încălcat scopul CNA de a servi interesul public şi au avut scopul avantajării unui anume grup de presă, care exercită de mult timp presiuni asupra instituţiilor statului român şi manipulează opinia publică.

- Prezentăm în continuare articolele adoptate de CNA care nu se mai regăsesc deloc sau au o formă diferită faţă de textul Deciziei adoptate de CNA şi cea publicată în Monitorul Oficial pe baza textului incorect trimis de preşedintele CNA:

I. Articolul 18, în forma modificată şi adoptată de CNA prin decizie unanimă:
„Art. 18 - Nu pot fi difuzate în intervalul orar 06.00 – 23.00 producţii care prezintă:
(a) violenţă fizică, psihică sau de limbaj, în mod repetat;
(b) scene de sex, limbaj sau comportament obscen;
(c) persoane în ipostaze degradante;
(d) lupte libere nereglementate de federaţii sportive naţionale sau internaţionale;
(e) jocuri de noroc, aşa cum sunt definite în legislaţia specifică.”
- Punctul (e) lipseşte total din varianta publicată în Monitorul Oficial.

II. Articolele noi 27/1 şi 27/2 în forma adoptată unanim de CNA:
„Art. 27/1 - Programele audiovizuale clasificate „12” sau „15” pot fi difuzate în reluare în intervalul orar 06.00 – 20.00, numai dacă sunt editate pentru a respecta condiţiile de difuzare a programelor accesibile tuturor categoriilor de public sau condiţiile de difuzare a programelor AP, fiind clasificate ca atare.
Art. 27/2 Emisiunile care exploatează aspecte imorale, indecente din viaţa intimă a unei persoane pot fi difuzate numai in intervalul orar 24.00 - 06.00 cu acordul scris al persoanei.”
- Articolul 27/2 lipseşte total din varianta publicată în Monitorul Oficial.

III. Articolul 24 alineatul (1) în forma falsificată şi publicată în Monitorul Oficial:
„Art.24 (1) Programele 15 se difuzează numai în intervalul orar 23.00 – 06.00 şi vor fi însoţite permanent de un semn de avertizare reprezentând un cerc de culoare albă, iar în interiorul acestuia, pe fond transparent, numărul 15 de culoare albă; fac excepţie de la intervalul orar filmele artistice, serialele şi cele documentare clasificate 15, în cazul cărora intervalul permis de difuzare este 22,00 – 06,00.”
- Cuvântul ”serialele” nu a existat in textul adoptat de CNA, fiind propus, dar respins la vot cu 8 voturi din 11. Acest cuvânt apare însă în mod fals în Decizia publicată în Monitorul Oficial.

Noi, membrii CNA semnatari, am sesizat Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului României, întrucât CNA se supune controlului parlamentar. Am reclamat aceste falsuri şi Primului Ministru al României în subordinea căruia se află Monitorul Oficial al României. Cu toate acestea, nu am am primit niciun răspuns de la niciuna din instituţiile la care am reclamat aceste falsuri.

În final, dorim să adăugăm ca unul dintre membrii CNA, demnitar, dl Christian Mititelu, este incompatibil cu această poziţie încă din 2008. Am cerut oficial preşedintelui CNA, la 4 februarie 2013, să înceapă demersurile pentru vacantarea postului ocupat de demnitarul incompatibil, aşa cum prevede Legea nr. 504/2002, art 12. Menţionăm că dl Mititelu este în acelaşi timp vicepreşedinte al Alianţei Civice, poziţie dobândită anterior devenirii membru CNA. Incompatibilitatea dlui Mititelu este clar interzisă de Legea nr. 504/2002 şi de Legea nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnitatilor publice. Sancţiunea pentru această incompatibilitate este demiterea de drept. Cererile noastre au rămas însă fără niciun răspuns, iar dl Mititelu este în continuare în stare de incompatibilitate, ocupând ambele funcţii.

Vă rugăm să vă alăturaţi cererii noastre către autorităţile naţionale şi să ne sprijiniţi pentru restabilirea legalităţii şi respectarea independenţei CNA şi a presei audiovizuale din România, cât şi pentru aplicarea legii privind incompatibilităţile.
Vă rugăm să primiţi asigurarea deplină a respectului nostru,

LIKE. Fiţi la curent cu ştirile şi pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus