Skip to main content

EXCLUSIV. SURPRIZA toamnei. Mihai Bendeac revine cu În puii mei. Tot la Antena 1

 
Mihai bendeac- Jurnalul unui burlac
Mihai bendeac- Jurnalul unui burlac

EXCLUSIV. Mihai Bendeac a ajuns la o înţelegere cu Antena 1, la aproape doi ani de când a decis unilateral să iasă din emisiunea pe care o realiza la vremea respectivă, iComedy.

Publicitate

Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, Mihai Bendeac va reveni pe post, la Antena 1. El urmează să realizeze în această toamnă un nou sezon al emisiunii În puii mei.

Cel mai probabil, primele episoade ale noului sezon cu Mihai Bendeac la Antena 1 vor fi difuzate spre sfârşitul toamnei

Discuţiile cu Mihai Bendeac s-au purtat în ultimele luni, o perioadă în care Antena 1  a difuzat pe post, de la ora 20.30, reluări ale emisiunii În puii mei.

Potrivit datelor de audienţă, reluările din luna iulie au avut, în mediul urban, o medie de aproape 300.000 de telespectatori pe minut. În august, audienţa reluărilor cu Mihai Bendeac a fost de 310.000 de persoane din mediul urban, adică 3,1 rating (topul emisiunilor de divertisment, aici).

Mihai Bendeac nu a putut fi contactat până la ora redactării acestui material. Contactaţi de Paginademedia.ro, oficialii Antena 1 nu au comentat informaţia

Conflict deschis cu Antena 1. Istorial procesului Bendeac - Antena Group

În luna mai, instanţa venea cu un verdict: ostul realizator al emisiunii În puii mei trebuie să plătească Antena Group despăgubiri de 3.000 de euro, după cum Paginademedia.ro a scris AICI. “Sentinţa pare surprinzătoare”, nota Mihai Bendeac despre decizia instanţei. “În loc de câteva sute de mii de euro daune, au rămas 3.000. De vreo sută de ori mai puţin”, scria Bendeac pe contul său de Facebook.

De unde a pornit procesul?

Bendeac a fost acţionat în judecată în octombrie 2014 pentru „încălcarea în mod repetat a clauzelor contractuale”. Reamintim că Mihai Bendeac a decis, în octombrie 2013, să iasă din emisiunea iComedy.

Antena 1 a considerat atunci că a încălcat astfel contractul pe care îl avea cu postul de televiziune. La vremea respectivă, Bendeac a acuzat faptul că i s-a interzis să îl aducă în emisiune, ca invitat, pe Radu Banciu, dar şi o parodie în care Mircea Badea se duela cu Radu Banciu.

Bendeac a spus că nu avea voie să critice programele postului Antena 3 şi că avea şi o listă de nume (pe care nu a făcut-o publică) pe care nu o putea aborda în emisiune.

Mihai Bendeac şi Mikey Hash, partenerul său la iComedy, au avut atunci şi un shimb de replici acide pe Facebook. Tonul l-a dat Bendeac, care vorbea de “o formă de ticăloşie” cu aluzii, dar fără nume, la Mikey Hash, fostul lui partener de la iComedy. Hash a reacţionat, acuzându-l pe Bendeac că “a lăsat echipa baltă”.

Bendeac a replicat: “nu uita un singur lucru: ai acceptat ceva ce eu am refuzat, profesional, să fac.” Anul acesta, Bendeac a revenit la Prima TV, post la care a realizat o emisiune de 30 de minute, Jurnalului unui burlac.

Vara trecută, Bendeac a fost în discuţii cu Pro TV pentru un rol de jurat în cadrul show-ului Românii au talent. Discuţiile au picat, potrivit lui Bendeac, după ce Antena 1 ar fi trimis la Pro TV notificări.

“La Prima TV, am primit notificarea chiar în ziua în care eu trebuia să intru pe post. Cu sume, cu despăgubiri de milioane. L-am întrebat şi pe Cristi Burci, s-a consultat cu avocaţii şi a decis să intre. Pro TV, fiind parte a unei companii internaţionale, este mai precaut, mai ales că vorbim de un show internaţional. Nu riscă să ajungă în situaţia să nu difuzeze emisiunea.”, a declarat Mihai Bendeac într-un interviu pentru paginademedia.ro, acordat la începutul lunii august 2014.

Citeşte şi:

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • valentin  ionescu valentin ionescu
    Nu am vazut in viata mea un asa mare DOBITOC cum este BENDAC !
    Cine permite difuzarea acestei emisiuni In puii mei la o ora de mare audienta ,cand si copiii pot vedea strambaturile indecente facute de acest individ !
    Este un paranoic si realizeaza o emisiune STUPIDA . Opitii-l !!!
  • jaja jaja
    Las fierbinti face audiente mai mari in reluare decat orice program al antenei...
  • abdu rehab abdu rehab
    Florine, bendeac asta nu mai are nici un pic de umor de multi ani, si la fel si alti asa zisi "comedianti" de la alte posturi. nu mai exista nici un pic de "comedie" la TV de mult, indiferent de post. numai exista umor mai pe nicaieri.

    si eu tot cred ca bendeac e acum doar o trompeta a lui felix.
  • andrei andrei
    Niciodata nu mi-au placut glumele lui Bendeac. Cu atat mai mult ca acum s-a intors unde a scuipat. Un simplu agarici cu glume de blocurile gri.
  • Cristi Cristi
    Bendeac in reluare face audiente peste badea, in direct. Ghinion!, Lingaule.
  • pArA pArA
    Daca ai coloana vertebrala nu lingi unde scuipi ... Am avut un oarecare respect pentru actorul Mihai Bendeac , dar cum zice si colegul , el si A1 se merita reciproc.
  • Florin Florin
    un comediant nu are umor doar la un anumit post tv, iar calitatile lui nu depind de patronul statiei decat daca vorbim de cenzura. asta nu inseamna ca Bendeac de acum n ani e Bendeac de acum, dar modul tau de a face diferenta dintre doua perioade din activitatea sa profesionala este de tot rasul, pardon plansul.
  • abdu rehab abdu rehab
    antena 1 COPIAZA kanal d (pe care am o ura la fel de mare ca si pentru antene), prin aducerea unui EXPIRAT fara nici un pic de talent inapoi ON AIR (cum este si cu mugur), bendeac era avea umor doar la prima tv cand era la mondenii, (dar asta era inainte sa se afle adevarul despre burci ca a vandut copii) acum e doar o trompeta pentru varan, ca si gadea, badea, capatos, simona, etc etc.
  • Florin Florin
    stiu ca In puii mei facea audiente bune, dar rezultatele reluarilor sunt departe de a fi bune. Reluarile au facut audiente mai mici decat semi-rateuri ca Splash sau diverse emisiuni ale Antenei difuzate in timpul zilei, iar daca incerci sa il compari cu programul de pe Protv de la aceeasi ora, diferentele sunt monstruoase. Daca revine, are sens ca emisiunea sa fie la alte ore.
  • Adrian Adrian
    Asta da tziganie romaneasca! Antena 1 si Bendeac chiar se merita reciproc!

Trimite un comentariu

sus