Skip to main content

E oficial. Răzvan Dumitrescu va fi zilnic la un post local, în weekend la Antena 3

 
E oficial. Răzvan Dumitrescu va fi zilnic la un post local, în weekend la Antena 3

Răzvan Dumitrescu trece oficial la un post local de televiziune. Realizatorul de la Antena 3 va prezenta din 3 aprilie Clujul în direct, la televiziunea NCN din Cluj-Napoca, după cum paginademedia.ro a anunţat în premieră AICI. Răzvan Dumitrescu va face emisiune la NCN zilnic de luni până vineri, timp de două ore.

Publicitate

Anunţul a fost făcut pe site-ul Ziar de Cluj, AICI.

Postul este deţinut de jurnalistul clujean Liviu Alexa, care a declarat: „Sunt foarte mândru că am încheiat această înţelegere contractuală cu Răzvan Dumitrescu, de departe unul dintre cei mai serioşi profesionişti din media TV. Contractul este pe 5 ani şi asta demonstrează seriozitatea ambelor părţi, dorinţa de a ne implica foarte serios în acest proiect inedit care este NCN.”

Liviu Alexa a mai menţionat că Răzvan Dumitrescu va sta la Cluj în timpul săptămânii, iar în weekend va veni la Bucureşti, pentru a prezenta emisiunea Subiectiv, la Antena 3.

Răzvan Dumitrescu, carte de vizită:
Răzvan Dumitrescu s-a alăturat în 2010 Antenei 3, cu emisiunea Subiectiv. Anterior a fost timp de şapte ani la Realitatea TV, el fiind jurnalistul care a difuzat caseta cu preşedintele de atunci, Traian Băsescu, în timp ce lovea un copil. Dezvăluirea a avut loc chiar în momentul în care Traian Băsescu era invitat în studioul său.
Dumitrescu a intrat în presă în 1991, la SOTI. A urmat TVR 1.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Habarnist caut provincia Habarnist caut provincia
    Ce prostie : Clujul in direct cu un prezentator care n-a vazut Clujul decat prin poze .

    Ma bag si eu sa fac o emisiune in Zimnicea : n-am fost niciodata acolo , va fi interesant sa vorbesti fara a avea habar de nimic din actualitatea reala locala .

    Il va seta Liviu Alexa , evazionistul , pe Dumitrescu sa fie anti-Bic seara de seara si asta va fi totul .

    Minciuna de la Bucuresti se muta din pacate la Cluj .

Trimite un comentariu

sus