Skip to main content

VIDEO. Măruţă, zece ani la Pro TV. Nu mi-e ruşine cu absolut nimic din ce am făcut în zece ani. Schimbare de siglă pentru show

 

VIDEO. "Din toţi cei zece ani de emisiune, nu mi-e ruşine cu absolut nimic. Sunt foarte mândru de ce tot am făcut în aceşti zece ani", spune Cătălin Măruţă, într-un interviu acordat Paginademedia.ro.

Publicitate

Vreun reproş din cei zece ani? Legat de amenzi?

"Dacă iei o amendă nu înseamnă că nu eşti de acord cu lucrurile pe care le-ai făcut. Poate le-aş face altfel, poate le-aş dezbate altfel. Dar nu mi-e ruşine cu absolut nimic de acolo".

Emisiunea La Măruţă îşi schimbă sigla şi va avea modificări şi în decor. Se va întâmpla de luni, 23 octombrie, când Cătălin Măruţă împlineşte zece ani la Pro TV. Iulia Vântur va fi invitată în ediţia de luni.

Noul logo este pus pe un decor cu un aer de epocă (clădirea CEC de pe Calea Victoriei, Muzeul Naţional de Artă)

La Măruţă, spune prezentatorul, "s-a întors oarecum la prima etapă a mea în Pro TV, când eram 100% divertisment. Asta nu înseamnă că nu vom mai face cazuri sociale. Dar preponderent e divertismentul".

Despre perioada tabloidă?

"Nu este una pe care să o punem sub preş, de care să nu ne mai aducem aminte", spune Cătălin Măruţă:

Cătălin Măruţă, în interviul acordat Paginademedia.ro:

- "noul logo are un aer de loc în care lumea e binevenită să stea la poveşti, să bea o cafa, o limonadă, să mănânce un cozonac"

- "în structura emisiunii au început să se schimbe lucrurile de un an şi ceva, de când s-a schimbat tronsonul emisiunii şi a intrat de la 3 la 5"

- "ne-am întors oarecum la prima etapă a mea în Pro TV, când eram 100% divertisment. Asta nu înseamnă că nu vom mai face cazuri sociale. Dar preponderent e divertismentul"

- "au fost oameni cu probleme personale care datorită emisiunii noastra şi le-au rezolvat, oameni care nu aveau unde sta şi şi-au luat casă, am avut multe satisfacţii. Au fost copii plecaţi care şi-au văzut pentru prima dată mama în emisiune. Dacă vom mai avea ocazia, cu siguranţă vom mai face astfel de lucruri"

- Despre perioada tabloidă: "nu este una pe care să o punem sub preş, de care să nu ne mai aducem aminte. Suntem de zece ani într-o emisiune unde sunt foarte multe subiecte, unde sunt foarte mulţi invitaţi. Concurenţa e diversificată, nu poţi să stai fără să încerci să te adaptezi, fără să încerci să schimbi. Nu ai cum să rezişti. Iar televiziunea este despre audienţe."

- "în emisiune se vor regăsi personaje din toate zonele de interes. Mult mai axate pe zona de divertisment. De exemplu, zilele trecute am avut-o invitată pe Margherita de la Clejani. Ea a fost subiect pentru tabloide de foarte multe ori. Am avut un subiect de tabloid?

- Apetenţa pentru tabloid azi: "câtă vreme ziarele care au înclinare spre tabloid sunt cele mai citite, conform traficului - cancan, libertatea, ciao, click şamd" - cred că există un public care îşi doreşte să afle lucruri despre persoanele respective"

- "Luni sărbătorim 10 ani în platou şi o vom avea în platou pe Iulia Vântur. Vine din India şi va avea un moment special pentru emisiune. Tot luni va veni şi Voltaj."

- "Încercăm să le arătăm telespectatorilor şi lucruri din spatele platoului. De aceea unul dintre oamenii care au devenit vedetă în emisiunea noastră este Plantă, sunetistul nostru, un om care e cu noi de zece ani. Apărea prin cadru câteva secunde, acum are rubrica lui, e SuperPlantastic. E omul obişnuit care se întâlneşte cu campioni şi le povesteşte prin ochii omului simplu - Doroftei, cu echipa de baschet a Stelei"

- Din toţi cei zece ani de emisiune, nu mi-e ruşine cu absolut nimic. Sunt foarte mândru de ce tot am făcut în aceşti zece ani. Nu e ca şi cum aş spune că nu mi-aş fi dorit să fie un anumit moment în emisiune. Nu.

- "dacă iei o amendă nu înseamnă că nu eşti de acord cu lucrurile pe care le-ai făcut. Poate le-aş face altfel, poate le-aş dezbate altfel. Dar nu mi-e ruşine cu absolut nimic de acolo"

VIDEO. Cătălin Măruţă, zece ani la Pro TV

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • ss ss
    Ce penibil *** asta,
  • Blondina Blondina
    Vai,s au terzit antenistii de serviciu.Voi chiar nu aveti ce face decat sa criticati ? Oricum mai multe mizerii au fost la ''ACCES DIRECT'' decat ''LA MARUTA'' in ultimii ani,asa ca *** pe unii ca nu aveti dreptate.
  • mile mile
    ce de ipocriti , parca protevistii zic ca au doar programe de calitate la pro tv
  • iuli iuli
    Nu mai pleaca de la ProTV? Zicea ca mai ramane 3 ani.. se pare ca foamea de bani e mare

Trimite un comentariu

sus