Skip to main content

For journalism ...PressOne. Povestea PressOne.ro. Mihnea Măruţă: Poveştile sunt cele care ne salvează de violenţă

 
Mihnea Măruţă - Foto: Dan Bodea
Mihnea Măruţă - Foto: Dan Bodea

FACEM ROMÂNIA BINE. Chiar şi în redacţiile aflate sub o mare presiune sunt majoritari jurnaliştii care se luptă să nu-şi trădeze conştiinţele. E una dintre cele mai dispreţuite profesii din România, dar pe care o ţin în viaţă, anonimi, mii de oameni care „dansează” continuu pe un fir foarte subţire, de dragul unei exclusivităţi, al unei ştiri corecte sau al unui mesaj de mulţumire". Mihnea Măruţă, fondator PressOne.

Publicitate

Nu are nici trei ani de când a apărut în onlineul românesc, iar PressOne e deja cunoscut ca publicaţia care a avut anchetele răsunătoare despre doctoratele plagiate, semnate de Emilia Şercan.

Dar este şi publicaţia în care apar interviuri quality. Sau poveşti "din locuri unde televiziunile nu ajung niciodată". Pentru că poveştile "sunt cele care ne salvează de violenţă. Poveştile ne zdruncină convingerea că doar viziunea noastră asupra lumii e cea „corectă”."

O discuţie despre jurnalism, despre ziarişti "pasionaţi şi oneşti", despre valori şi calitate, cu Mihnea Măruţă. Povestea PressOne.ro. O publicaţie online care are deja multe texte premiate la Superscrieri, un eveniment ce premiază presa de calitate. PressOne. Povestea

"Dintr-un unghi personal, e forma de încăpăţânare a câtorva oameni care mai cred că se poate face jurnalism cu suflet, fără a alege o tabără ideologică", spune jurnalistul Mihnea Măruţă, fondator al proiectului PressOne.

În plus, PressOne publică, pe lângă ceea ce generic numim poveşti, investigaţii la care colegii mei muncesc uneori timp de mai multe săptămâni, reportaje din locuri unde televiziunile nu ajung niciodată sau portretele unor oameni pe care îi contrapunem falselor modele din tabloide.

Cine este "în spatele PressOne"?

O mână de jurnalişti, coordonată de la Cluj de Mihnea Măruţă, la rândul său jurnalist cu o lungă experienţă. "Old-school", cum s-ar spune, deşi jurnalismul, ca valori şi principii, nu are vârstă. A condus redacţii de ziare când printul însemna ceva: Cotidianul şi Adevărul sunt printre ele.

Măruţă, un jurnalist care nu se sfieşte să vorbească şi de momentele mai grele din meseria sa şi care îşi păstrează optimismul în ce priveşte soarta jurnalismului în prezent: „Cred că ultimii ani ne-au adus veşti bune: a crescut numărul redacţiilor unde se face presă de bună-credinţă şi cu gândul la interesul public.”

Sunt valori după care fondatorul PressOne se ghida şi în perioada în care ziarul la care lucra era deţinut de Sorin Ovidiu Vîntu. Făcea (şi coordona) o presă quality, chiar dacă erau şi oameni care încercau să se folosească ne numele "mogulului". O poveste reală, "de pe vremuri":

Mihnea Măruţă:

Domnul Vîntu nu m-a sunat niciodată şi, de altfel, ne-am întâlnit doar de două ori. (Prima dată a făcut cu mine testul ăla în care te uiţi fix în ochii celuilalt să vezi după câte secunde cedează. Şi n-am vrut să-i dau satisfacţie.)

A existat însă un episod în care o persoană din conducerea ziarului „Cotidianul”, care spunea că vorbeşte în numele domnului Vîntu, mi-a cerut să nu public nimic despre un procuror care dăduse NUP într-un dosar de-al patronului. Ştia din redacţie că primisem un asemenea articol, şi că nu era de bine.

În asemenea momente, mi se activează un soi de „dâc”, cum zic oltenii. Îmi zic că maximum ce se poate întâmpla e să fiu dat afară, şi-atunci mă relaxez şi mă pun de-a curmezişul. Pentru că nu vreau să-i spun reporterului alături de care trag zi de zi - „ştii, nu-ţi public materialul, că am primit un telefon”.

Aşa că am publicat acel articol, iar la câteva zile după aceea, încă unul, despre acelaşi personaj. Şi trebuie să spun că în acel moment delicat m-au susţinut şi omul care conducea trustul, Sergiu Toader, şi managerul diviziei de publicaţii, Dragoş Stanca, şi directorul editorial al trustului, Doru Buşcu.

Ulterior, la o întâlnire desfăşurată în Deltă - o şedinţă în care toată şefimea din trust fusese adunată în aer liber, pe nişte scaune improvizate din buturugi acoperite cu pânză albă -, l-am întrebat pe domnul Vîntu cum să reacţionez dacă primesc un telefon în numele lui, în care mi se cere să protejez pe cineva.

S-a prins imediat şi m-a întrebat dacă existase un asemenea telefon. Am zis „da” şi a ieşit iureş mare. El insista că n-a făcut aşa ceva şi să spun acolo, pe loc, cine mă sunase.

N-am făcut-o. Şi nu ştiu nici astăzi dacă el, patronul, ceruse să fiu sunat sau dacă telefonul fusese iniţiativa celui care susţinea că vorbeşte în numele lui.

După o perioadă în care Mihnea Măruţă a stat departe de presă, a intrat din nou "în joc", în proiectul PressOne.ro. Cum?

Eu aveam un prieten, Doru, care avea un prieten, Voicu, care avea un prieten, pe Don (n.r. - Don Lothrop).

Don e un om de afaceri american care vine în România de circa 15 ani, dacă nu lunar, măcar o dată la două luni. El spune că a trăit aici un soi de epifanie: şi-a dat seama că viaţa lui, în ciuda faptului că fusese implicat în proiecte de succes din Silicon Valley, era una searbădă. Se minţea pe sine că e fericit şi că îşi trăieşte visul.

De 15 ani încoace, şi-a investit circa 80% din bani în România şi a ajuns să vorbească în aceşti termeni: „ţara noastră”.

În 2015, Don şi Voicu se gândeau la o aplicaţie media pentru mobil, bazată pe user generated content. Căutau un editor şi, din prieten în prieten, au ajuns la mine. Ne-am întâlnit să discutăm şi le-am spus că, dacă e să mă întorc în presă, nu mă interesează decât un produs cu relevanţă naţională. Mi-au cerut să scriu un plan şi aşa s-a născut PressOne.

Ideea:

„Ne-am dorit ca PressOne să fie o oază de normalitate, iar oamenii să simtă că aici „ai ce citi şi ce vedea”: articole documentate serios, scrise bine, ilustrate atent şi lipsite de vehemenţă”, povesteşte Mihnea Măruţă, atunci când este întrebat despre începuturile publicaţiei.

Mihnea Măruţă vorbeşte deschis, dar cu real respect, despre breasla jurnaliştilor. Despre cei "pasionaţi şi oneşti":

"Jurnaliştii pasionaţi şi oneşti, cei datorită cărora vă puteţi raporta în cunoştinţă de cauză la realitate, sunt oameni care trăiesc de pe o lună pe alta, care nu reuşesc să pună nimic deoparte, care nu-şi pot face planuri nici măcar pe un an înainte, care locuiesc în chirie sau cel mult în apartamente pentru care tremură la gândul deceniilor de rate.

Sunt oameni vulnerabili din punct de vedere social şi material, dar care, paradoxal, reuşesc cumva să fie puternici în fiecare zi.

Chiar şi în redacţiile aflate sub o mare presiune sunt majoritari jurnaliştii care se luptă să nu-şi trădeze conştiinţele. E una dintre cele mai dispreţuite profesii din România, dar pe care o ţin în viaţă, anonimi, mii de oameni care „dansează” continuu pe un fir foarte subţire, de dragul unei exclusivităţi, al unei ştiri corecte sau al unui mesaj de mulţumire."

Paginademedia.ro prezintă povestea PressOne în proiectul editorial FACEM ROMÂNIA BINE. Într-o perioadă în care aproape “se cântă prohodul” presei, ne propunem să căutăm - şi să prezentăm, în acest proiect, nu “presa care a fost”, ci presa aşa cum trebuie să fie făcută. Şi cum (încă) se mai face. Poveştile unor proiecte media şi ale unor oameni care îşi fac treaba cu respect pentru public şi pentru meserie. Curat.

Un proiect editorial Paginademedia.ro susţinut de MedLife.

Citeşte şi:

Interviul integral cu Mihnea Măruţă, în continuare:

Cât timp ai stat departe de presă, până când să intri în proiectul PressOne?

Mihnea Măruţă: După prima experienţă bucureşteană, cea de la „Cotidianul”, au fost vreo 7 ani, până în 2015, ca un montagne russe pentru mine şi familia mea.

În primii trei ani din acea perioadă n-am fost angajat nicăieri: am fost şomer sau colaborator al unui site care s-a închis între timp. Au existat două situaţii, cred că prin 2010, în care ne rămăseseră mai puţin de 10 lei. Şi de fiecare dată s-a ivit o şansă, un ajutor, ceva.

De fiecare dată ne-au intrat, mie sau soţiei mele, nişte bani care întârziaseră şi care ne permiteau să mai rezistăm o lună. Îngeraşul are grijă de noi, asta cred.

Din toamna lui 2011 până în vara lui 2012 am lucrat pentru site-ul Ora de Cluj. Asta e altă poveste care ar merita spusă: eram cinci oameni într-un apartament închiriat, aveam libertate deplină, dar nişte salarii mici, aşa că mâncam covrigi la prânz sau, din când în când, unul dintre noi aducea un borcan de zacuscă şi mai luam o pâine pentru toţi. În iarna aia am muncit cu hainele groase pe noi: patronul ne cumpărase două aeroterme, ca să nu plătească gazul. Din acea echipă, Bianca şi Codruţa sunt şi astăzi cu mine la PressOne.

Atunci a venit oferta de a fi redactor-şef la „Adevărul”, unde situaţia era următoarea: salariile se plăteau cu aproape trei luni de întârziere, redacţia risca să se destrame din cauza asta, iar Dinu Patriciu era foarte bolnav şi nu mai putea lua decizii.

În contextul ăsta, în toamna lui 2012 s-a produs vânzarea trustului, iar noul patron şi-a adus propria echipă. N-am rezistat decât 6 luni la „Adevărul” - oricum, făceam naveta săptămânal la Cluj, ceea ce complica situaţia -, a fost un eşec din multe puncte de vedere, dar mi s-a confirmat că nu are rost să lucrez decât în condiţiile alese de mine.

Şi iar au venit nişte luni de stat pe tuşă, îndoieli şi frustrări, peste care am trecut făcând muncă fizică, la ţară. Cred că munca fizică e una dintre metodele eficiente de a te lupta cu propriii demoni.

Când, în primăvara lui 2015, s-a pus problema de a porni cu PressOne, tocmai participasem, ca editor, la echipa care a pregătit dosarul de candidatură al Clujului pentru Capitală Culturală Europeană.

Cum s-a născut proiectul PressOne?

Mihnea Măruţă: Eu aveam un prieten, Doru, care avea un prieten, Voicu, care avea un prieten, pe Don (n.r. - Don Lothrop).

Don e un om de afaceri american care vine în România de circa 15 ani, dacă nu lunar, măcar o dată la două luni. El spune că a trăit aici un soi de epifanie: şi-a dat seama că viaţa lui, în ciuda faptului că fusese implicat în proiecte de succes din Silicon Valley, era una searbădă. Se minţea pe sine că e fericit şi că îşi trăieşte visul.

De 15 ani încoace, şi-a investit circa 80% din bani în România şi a ajuns să vorbească în aceşti termeni: „ţara noastră”.

În 2015, Don şi Voicu se gândeau la o aplicaţie media pentru mobil, bazată pe user generated content. Căutau un editor şi, din prieten în prieten, au ajuns la mine. Ne-am întâlnit să discutăm şi le-am spus că, dacă e să mă întorc în presă, nu mă interesează decât un produs cu relevanţă naţională. Mi-au cerut să scriu un plan şi aşa s-a născut PressOne.

Ce vă propuneaţi atunci să fie PressOne?

Mihnea Măruţă: Am fost cu toţii de acord că nu vrem să intrăm în zona de ştiri. Asta cu atât mai mult cu cât suntem o redacţie relativ mică şi care nu e condusă din Bucureşti, ci de la Cluj.

Ne-am dorit ca PressOne să fie o oază de normalitate, iar oamenii să simtă că aici „ai ce citi şi ce vedea”: articole documentate serios, scrise bine, ilustrate atent şi lipsite de vehemenţă.

Reversul medaliei este, vorba unui amic de-al nostru, că am ajuns să practicăm „jurnalismul tantric”: textul nu se termină niciodată :) .

PressOne abordează subiecte de actualitate, dar nu este un site de ştiri. Cum aţi caracteriza platforma?

Mihnea Măruţă: În termeni clasici, de ziar, PressOne este un cotidian care publică articole de tip săptămânal. Din perspectivă geografică, cred că e singurul produs online care e citit în toată ţara cu toate că e condus din provincie.

Dintr-un unghi personal, e forma de încăpăţânare a câtorva oameni care mai cred că se poate face jurnalism cu suflet, fără a alege o tabără ideologică. De aceea, când vine vorba despre marea falie culturală din România, progresiştii radicali ne reproşează că suntem tradiţionalişti, iar conservatorii plini de certitudini spun că ne-am dat cu Soros.

Nu ţi-a fost teamă că într-o perioadă în care presa este dominată de ştiri tabloid şi de clickbaituri, lumea să nu mai aibă răbdare să citească poveşti? Au poveştile viitor?

Mihnea Măruţă: Poveştile sunt cele care ne salvează de violenţă. Poveştile ne zdruncină convingerea că doar viziunea noastră asupra lumii e cea „corectă”.

În plus, PressOne publică, pe lângă ceea ce generic numim poveşti, investigaţii la care colegii mei muncesc uneori timp de mai multe săptămâni, reportaje din locuri unde televiziunile nu ajung niciodată sau portretele unor oameni pe care îi contrapunem falselor modele din tabloide.

Cei mai "pragmatici" spun: nu mai e timp de principii, "aşa face toată lumea", asta e presa de acum, trebuie să ne descurcăm. Cum comentezi?

Mihnea Măruţă: Că mitul lui Faust e definitoriu pentru lumea noastră europeană. Dacă ne vindem sufletul sau nu - alegerea ne aparţine.

Care crezi că sunt şansele jurnalismului "clasic, de modă veche", deşi ar trebui să-i spunem simplu "jurnalism"?

Mihnea Măruţă: Cred că ultimii ani ne-au adus veşti bune: a crescut numărul redacţiilor unde se face presă de bună-credinţă şi cu gândul la interesul public.

Numai că fiecare dintre aceşti jurnalişti se întreabă inevitabil cât va mai rezista şi dacă merită.

Iar aici ţin să le spun un lucru celor care citesc Pagina de Media: jurnaliştii pasionaţi şi oneşti, cei datorită cărora vă puteţi raporta în cunoştinţă de cauză la realitate, sunt oameni care trăiesc de pe o lună pe alta, care nu reuşesc să pună nimic deoparte, care nu-şi pot face planuri nici măcar pe un an înainte, care locuiesc în chirie sau cel mult în apartamente pentru care tremură la gândul deceniilor de rate.

Sunt oameni vulnerabili din punct de vedere social şi material, dar care, paradoxal, reuşesc cumva să fie puternici în fiecare zi.

Chiar şi în redacţiile aflate sub o mare presiune sunt majoritari jurnaliştii care se luptă să nu-şi trădeze conştiinţele. E una dintre cele mai dispreţuite profesii din România, dar pe care o ţin în viaţă, anonimi, mii de oameni care „dansează” continuu pe un fir foarte subţire, de dragul unei exclusivităţi, al unei ştiri corecte sau al unui mesaj de mulţumire.

Cum se finanţează acest proiect? Aţi luat în calcul şi introducerea de publicitate?

Mihnea Măruţă: Până de curând, singura sursă a fost investitorul american. Dar PressOne a intrat într-o altă etapă a dezvoltării sale. Am lansat, la cererea cititorilor, secţiunea de Donaţii şi vom începe să facem parteneriate cu companii interesate să susţină acest tip de jurnalism.

Cat este de mare echipa PressOne? Lucraţi şi cu colaboratori?

Mihnea Măruţă: Suntem aşa: şase oameni care scriu constant (Bianca, Codruţa, Vali şi Voicu la Cluj, Raluca şi Matei la Bucureşti), doi care fotografiază, dar mai şi scriu (Raul şi Lucian), Mircea e editor video, Alex e cel care, noapte de noapte, concepe newsletterul Revista Pressei, Ioana face marketing, Cristi şi Marius sunt IT-işti, Cosmin ne ajută la design, iar Trevor e administratorul firmei.

Şi mai avem patru colaboratori permanenţi: jurnaliştii Emilia Şercan şi Viorel Ilişoi, sociologul Barbu Mateescu şi criticul de film Daniel Iftene.

Cat se lucrează pentru un articol?

Mihnea Măruţă: Pentru majoritatea articolelor, fiecare autor are la dispoziţie câteva zile, dar există situaţii în care trebuie să reacţionăm ca o redacţie de cotidian, pentru că subiectul „arde”. Însă şi atunci ne străduim să venim cu ceva în plus, cu o abordare originală sau măcar cu o sinteză lămuritoare.

Din fericire, dacă subiectul e suficient de puternic, pot să las un reporter să-l documenteze până la două săptămâni.

Care a fost cel mai dificil moment pentru PressOne, în existenţa sa?

Mihnea Măruţă: Am trecut printr-o criză în decembrie 2017, cauzată de oboseală, de stres şi de faptul că, după o vreme, din dorinţa prea mare de a reuşi, uiţi de unde-ai plecat, uiţi să te mai bucuri, uiţi să te mai joci. Vina a fost a mea; uneori am tendinţa de a lua lucrurile prea în serios.

Ce vă lipseşte?

Mihnea Măruţă: Mai mulţi reporteri.

Care au fost subiectele cu cel mai mare impact la public?

Mihnea Măruţă: Povestea înmormântării unui veteran de război, portretul genialului matematician Mihai Pătraşcu (care a murit la numai 39 de ani), descoperirea „femeii în rochie albastră” de la mineriada din iunie 1990, investigaţiile despre doctorate plagiate, dar şi articolele publicate după cele trei victorii ale lui Tibi Uşeriu de la ultramaratonul 6633 Arctic Ultra.

Care a fost subiectul care te-a impresionat pe tine cel mai tare?

Mihnea Măruţă: Serialul „Modele de curaj”, gândit pentru cititorii tineri. Sunt portretele a opt personalităţi ale căror nume vreau să le scriu şi aici, în ordinea în care au apărut pe site: N. Steinhardt, Gertrud Bader, Adriana Georgescu, Corneliu Coposu, Mugurel Călinescu, Dinu Pillat, Paul Goma, Tudor Greceanu.

Cum funcţionează redacţia? Se mai fac şedinţe de sumar?

Mihnea Măruţă: Fiind puţini, vorbesc în fiecare zi, cât e nevoie, cu fiecare dintre colegii mei, să ştiu în ce stadiu sunt subiectele la care lucrează şi dacă au nevoie de ajutor. Dar din când în când mai facem şedinţe de sumar, pentru că aşa ne vin idei bune şi putem contura o programare orientativă pe 2-3 săptămâni.

Cum vezi acum PressOne, după primii ani? Este ce ţi-ai propus?

Mihnea Măruţă: Eu am această obsesie: pentru că rezultatele muncii noastre sunt atât de efemere, mor după câteva minute sau ore, eventual după câteva zile, încerc să alegem subiectele în aşa fel, încât produsul final - articolul, filmuleţul sau fotografia - să iasă cumva din timp, să poată fi citit sau privit şi după un an sau doi, să devină un fragment de istorie, care să înregistreze ce am trăit şi cum am trăit.

Din perspectiva asta, colegii mei de la PressOne au realizat câteva materiale pentru care o să le fiu recunoscător toată viaţa.

Dacă ar trebui să defineşti într-o propoziţie, PressOne este...

Mihnea Măruţă: Ciocolăţica pe care te bucuri s-o găseşti zilnic în ghiozdan.

Unde crezi că a greşit presa, unde au greşit ziariştii, în ultimii ani, când credibilitatea s-a dus în jos puternic?

Mihnea Măruţă: Greşim de fiecare dată când renunţăm la standarde şi la motivul ăla inocent pentru care am ales această profesie. Dar, pe de altă parte, am fi avut nevoie, mai ales după 2010, ca publicul să pună o presiune mai mare pe noi.

Când cumpărăm pâine, o verificăm să fie rumenă, întreagă, consistentă; de ce nu avem aceleaşi pretenţii de la presă, care ne influenţează vieţile într-o măsură comparabilă cu alimentaţia?

Ne mulţumim atât de des cu articole necoapte, încropite, goale pe dinăuntru: acesta e efectul faptului că nu mai plătim pentru informaţie.

Există o "legendă" că, atunci când conduceai Cotidianul, relaţiile tale cu patronul Sorin Ovidiu Vîntu erau destul de reci. Chiar se povesteşte că nu i-ai fi răspuns la telefon. Este aşa? Care erau relaţiile tale cu patronatul?

Mihnea Măruţă: Domnul Vîntu nu m-a sunat niciodată şi, de altfel, ne-am întâlnit doar de două ori. (Prima dată a făcut cu mine testul ăla în care te uiţi fix în ochii celuilalt să vezi după câte secunde cedează. Şi n-am vrut să-i dau satisfacţie.)

A existat însă un episod în care o persoană din conducerea ziarului „Cotidianul”, care spunea că vorbeşte în numele domnului Vîntu, mi-a cerut să nu public nimic despre un procuror care dăduse NUP într-un dosar de-al patronului. Ştia din redacţie că primisem un asemenea articol, şi că nu era de bine.

În asemenea momente, mi se activează un soi de „dâc”, cum zic oltenii. Îmi zic că maximum ce se poate întâmpla e să fiu dat afară, şi-atunci mă relaxez şi mă pun de-a curmezişul. Pentru că nu vreau să-i spun reporterului alături de care trag zi de zi - „ştii, nu-ţi public materialul, că am primit un telefon”.

Aşa că am publicat acel articol, iar la câteva zile după aceea, încă unul, despre acelaşi personaj. Şi trebuie să spun că în acel moment delicat m-au susţinut şi omul care conducea trustul, Sergiu Toader, şi managerul diviziei de publicaţii, Dragoş Stanca, şi directorul editorial al trustului, Doru Buşcu.

Ulterior, la o întâlnire desfăşurată în Deltă - o şedinţă în care toată şefimea din trust fusese adunată în aer liber, pe nişte scaune improvizate din buturugi acoperite cu pânză albă -, l-am întrebat pe domnul Vîntu cum să reacţionez dacă primesc un telefon în numele lui, în care mi se cere să protejez pe cineva.

S-a prins imediat şi m-a întrebat dacă existase un asemenea telefon. Am zis „da” şi a ieşit iureş mare. El insista că n-a făcut aşa ceva şi să spun acolo, pe loc, cine mă sunase.

N-am făcut-o. Şi nu ştiu nici astăzi dacă el, patronul, ceruse să fiu sunat sau dacă telefonul fusese iniţiativa celui care susţinea că vorbeşte în numele lui.

Cât de mult s-au schimbat relaţiile dintre jurnalişti şi patronat, în general, din ce observi acum? A fost vreo perioadă în presă când această relaţie era mai apropiată de ce ar trebui să fie? Cum ar trebui să fie?

- Cred că, în această perioadă, un jurnalist bun nu mai are nici o scuză dacă rămâne într-o redacţie unde îşi calcă pe conştiinţă.

Jurnalismul şi-a pierdut haloul, din urmă vin prea puţini tineri care visează să scrie şi să schimbe lumea, deci un om care ştie meserie şi face conexiunile necesare îşi găseşte unde să lucreze. Sau, la limită, dacă e suficient de curajos, îşi poate înfiinţa propriul site.

Problema cea mare a presei româneşti, inclusiv din perspectiva relaţiei jurnaliştilor cu patronatul, rămân televiziunile de ştiri. Acolo e dezinformarea, acolo e agenda ascunsă, acolo se pervertesc conştiinţele şi se amestecă valorile. Dar asta e, deja, o temă pentru altă discuţie.

Proiectul editorial Paginademedia.ro Facem România bine este susţinut de Medlife


MedLife - am inceput cu un juramant, continuam cu un angajament.

De mai bine de 20 de ani investim in oameni si in tehnologie medicala. Crestem odata cu noile generatii de doctori pentru a atinge cel mai inalt nivel de performanta in actul medical.

Sanatatea este profesia si pasiunea noastra si vrem sa imbunatatim calitatea vietii fiecarui pacient, cu grija, cu atentie si oferind intotdeauna cele mai bune optiuni de tratament.

Am devenit cel mai mare operator privat de servicii medicale* investind constant in oameni si in tehnologie. Si nu ne oprim aici. Pentru ca la MedLife ne-am luat angajamentul sa facem Romania bine.

*conform cifrei de afaceri

Citeşte şi:

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Americanul care detine aceasta publicatie este un neo marxist, sustinator al Partidului Democrat Comunist american si al lui Hillary Clinton
  • Du-te, ba, *** si fa-ti meseria. Ai terminat Fizica, da?
    Du-te si practica ce ai terminat. Sau esti neterminat, ca si Cotidianul si alte locuri pe unde te-ai perindat, diletantule! Om rau acest Maruta, fara nici un respect fata de colegii de munca. Un caracter ***, *** si plin de fumuri care rasufla. Nu stie nimeni de el, decat pupincuristii care mai scriu un articolas ca si cel de mai sus.

Trimite un comentariu

sus