Skip to main content

Cătălin Măruță: "Nu regret nimic din ce am făcut". Despre fazele emisiunii: „a început ca divertisment, a trecut în tabloid, apoi prin social. Acum ne-am intors la un divertisment 100%”

 
Cătălin Măruță: "Nu regret nimic din ce am făcut". Despre fazele emisiunii: „a început ca divertisment, a trecut în tabloid, apoi prin social. Acum ne-am intors la un divertisment 100%”

10AnidePaginademedia.ro. "Nu regret nimic din ce am făcut", spune Cătălin Măruță. Vorbește deschis despre toate fazele emisiunii pe care o realizează la Pro TV de 11 ani. Iar unele etape nu au fost deloc confortabile.

Publicitate

La interviurile Paginademedia.ro din seria 10 ani în 10 săptămâni, prezentatorul emisiunii La Măruță de la Pro TV a vorbit despre evoluția televiziunii în ultimii 10 ani, cum s-a schimbat divertismentul și tendințele care au apărut de-a lungul timpului.

"Acum peste 10 ani, când ajungeam la Pro TV, îmi îndeplineam un vis pe care îl aveam. Eu porneam și opream televizorul pe Pro TV", spune Măruță.

Cătălin Măruță:

"Perioada de inceput, de divertisment, din 22 octombrie 2007, când a fost prima emisiune... Cred ca un an, un an și jumătate a fost un format de 100% divertisment, în care iți vine vedeta, se așează pe canapea, iți povestește, apoi vedeta cântă… un divertisment așezat, cu mici curiozităț. Emisiunea a început ca un program de divertisment așezat. A trecut apoi în tabloid, care a durat câțiva ani.

Dupa perioada tabloida a urmat povestea de cazuri sociale. Daca te uitai la televizor, toate emisiunile aveau cazuri sociale. Cred ca oamenii incepuseră să se sature de subiectele tabloide și erau interesați de genul acesta de subiecte. Cred ca mulți se uitau pentru ca ei, la rândul lor voiau sa ajute și era o perioadă în care lumea a inceput să se implice.

Cred ca si perioada aceasta a durat vreo doi ani, doi ani și jumătate. Acum ne-am intors pe linia noastra, la divertisment."

Cum arata peisajul media acum 10 ani?

Cătălin Măruță: Mult mai liniștit. Totul era la relanti, lumea era mai așezată. Dacă te uiți la emisiunile din televiziune din ziua de astăzi și la cele de acum 5 ani și suprapui televizoarele, având același invitat, o să-ți dai seama că ai o altfel de discuție, o altă dinamică.

Ce ți-a rămas în minte ca producție din acel an?

Cătălin Măruță: Mi-au placut multe producții. De exemplu mi-au placut foarte mult emisiunile Eugeniei Vodă de la TVR. Dansez pentru tine, pentru că era un show nou la Pro Tv. Întâmplarea face ca la prima ediție Dansez pentru tine să concureze și Andra, așa că atenția era mărita. Mă uitam la tot ce se întampla în televiziune.

Era mai ușor atunci să faci audiență?

Cătălin Măruță: Piața era puțin mai așezată, era o paletă de subiecte pe care o abordăm toți. Emisiunea Happy hour a început ca o emisiune de divertisment. Cred că telespectatorii au accelerat anumite lucruri care s-au intamplat la televizor. De-a lungul timpului am avut pe canapea mulți invitați de 10. Îmi amintesc că în primele ediții am avut-o invitată pe Simona Halep, care încă nu era o campioană. 

Multi oameni spun „Faceți asta pentru audiență”. Da. Televiziunea este despre audiență. Doar că lumea s-a schimbat din cauza ziarelor si site-urilor tabloid. Atunci a fost o perioadă în care emisiunea noastră, care este una de divertisment, a trecut într-o zonă tabloid, apoi a trecut printr-o zonă de social. Acum ne-am intors la un divertisment 100%, care ne prinde foarte bine.

Perioadele emisiunii Happy Hour – La Măruță

Perioada de inceput, de divertisment, din 22 octombrie 2007, când a fost prima emisiune... Cred ca un an, un an și jumătate a fost un format de 100% divertisment, în care iți vine vedeta, se așează pe canapea, iți povestește, apoi vedeta cântă… un divertisment așezat, cu mici curiozități, dar domestic.

După care toată lumea era înnebunită după tabloid. Am observat că oamenii au început să caute și altfel de subiecte, genul de subiecte tabloid. Cred că apetența pentru tabloid a venit din ziarele de atunci. Perioada aceea a durat vreo 3 ani de zile.

Daca nu mă înșel, în perioada aceea frații Dolănescu se certau. A venit și divorțul lui Pepe. Tot în perioada aceea se împărțeau invitații. Daca Pepe venea la Pro Tv, Oana se ducea la Antena 1.

Si ti se pare normal o astfel de impartire?

Cătălin Măruță: Mi se pare că este o competiție între televiziuni și fiecare invitat poate să își managerieze felul lui de a fi privit de oameni.

Pentru mine, Pepe reprezinta la ora actuală unul dintre cei mai corecți, onești, serioși artiști care există în România. Și pot să-ți dau și un exemplu. La un moment dat Pepe a zis: “Eu vreau să vin la tine la emisiune și nu ma interesează ce mă întrebi”. Lui i s-a parut că am fost onest, în acea perioadă, colegii mei cautau sa o aducă și pe Oana, căci asa este normal. (…)

La un moment dat, Pepe semnează un contract cu Antena 1 și trebuia să se pronunțe divorțul. Și îi spun: “Pepe, am făcut 8 luni de zile o emisiune în care am povestit viața ta. Eu acum ce fac?” Și mi-a zis: “Ți-am promis că atunci când o să divorțez o să dau declarațiile la tine în emisiune”.

Era divorțul, el era semnat cu Antena 1 și erau doua televiziuni, Pro TV și Antena 1, în Parcul Herăstrău, unde îl așteptau pe Pepe să dea un interviu. Noi atunci începeam de la 17:30 la 19:00, Antena 1 începea de la 17:00 la 19:00. Cei de la Acces au intrat cu Pepe care le-a spus, de la 5 jumatate nu mai pot sa vorbesc. Ca sa nu intre cu noi în emisiune, l-au bagat pe la 17:25. Și tin minte că Pepe a răspuns la o întrebare, s-a uitat la ceas și a zis: “este 5 și jumatate, vă mulțumesc”. Le-a dat microfonul, a făcut un pas în stânga și a luat microfonul de la Pro TV unde a vorbit despre divorț.

Regreți vreo emisiune?

Cătălin Măruță: Nu regret niciun lucru pe care l-am facut. De multe ori auzeam “cu siguranță le-au spus să facă asta” Nu, nu ne-a spus nimeni să facem asta. Făceam asta pentru că noi credeam în subiectul respectiv. 

Despre subiectul violul de la Vaslui

Cătălin Măruță: Am zis să o ajutăm pe fata aceea. Îmi amintesc că era luni seara și eram erou național. Apărând competiția, invitați care se duceau la alte televiziuni au început să facă presiuni la avocatul fetei, la diferite persoane și s-a transformat totul, de parcă familia nu a vrut să ne dea un interviu, parcă nu ne bagaseră ei în casă. A doua zi s-a spus “ce faceți voi pentru audiență”, dar lumea nu știa că fata aceea și-a dorit să apară la televizor sa zica “știi, vreau să vă mulțumesc că v-ați gândit la mine”.


Dupa perioada tabloida a urmat povestea de cazuri sociale. Daca te uitai la televizor, toate emisiunile aveau cazuri sociale. Cred ca oamenii incepuseră să se sature de subiectele tabloide și erau interesați de genul acesta de subiecte. Cred ca mulți se uitau pentru ca ei, la rândul lor voiau sa ajute și era o perioadă în care lumea a inceput să se implice.

Am făcut emisiuni în care am avut niște rezultate, dar n-am avut audiență. Este vorba despre cazul copilului de la Petroșani, care din păcate s-a născut fără mâini, fără picioare, avea nevoie de proteze. Am facut in asa fel incat sa strangem bani sa-I facem rost de proteze pana la 18 ani. Într-o oră am strâns 160.000 de euro. Cred ca si perioada aceasta a durat vreo doi ani, doi ani și jumătate. Acum ne-am intors pe linia noastra, la divertisment.

Am remarcat acest lucru atunci cand emisiunea „Ce spun românii?” a început să prindă pe un interval de tabloid. Ce crezi ca i-a facut sa se schimbe?

Cătălin Măruță: Lumea s-a saturat de tabloid. Restul emisiunilor și televiziunilor care au ramas pe tabloid au început să piardă audiență. 

Îmi place ce se întâmpla în ultima perioadă la noi în emisiune. Ieri am făcut audiență, am avut 10 puncte peste locul doi sau ceva de genul acesta și emisiunea a arătat așa. O familie care stătea în bloc și s-a hotărât să-și cumpere o rulotă să se plimbe prin toată lumea. Apoi, o fată care este extrem de puternică pe Instagram și este ambasador turistic la New York, aduce turiști din America în România.

Sunt oameni care te inspiră. Acum căutăm polițiști talentați. Eu mă bucur că celor de acasă le place să se uite. Sunt persoane noi din online, de pe Facebook, oameni pe care nu i-ați mai văzut până acum la televizor. Îmi place mai mult divertismentul de acum, e mai dinamic. Acum sunt emisiuni care te țin în fața televizorului, pe care vrei să le vezi. Sunt show-uri care nasc discuții acasă.


Discutam despre online și tv. Se spune că sunt două publicuri care nu prea se intersectează.

Cătălin Măruță: Eu cred că la un moment dat se intersectează. Sunt mulți oameni din online care se uită la televizor și sunt mulți oameni din tv care se duc să comenteze în online, pentru că sunt mulți oameni care se uită la televizor și care știu că pot să ajungă la tine online, îți scriu. E foarte ușor să-ți caute adresa de Facebook și să-ți trimită mesaje.

Ai avut momente de blocaj?

Cătălin Măruță: Am avut momente dureroase în cei 11 ani. Am pierdut doi bunici la care țineam foarte tare și îmi aduc aminte că în ambele cazuri totul s-a întâmplat în cursul săptămânii și a trebuit să mă duc la Târgu Jiu, să ajung la țară de acolo de unde erau ei și să nu pot să-I duc la cimitir pentru că aveam o emisiune. Când a murit bunica mea, am ajuns fix când a început emisiunea și am luat o decizie împreună cu colegii, o să stam mai mult de povești, nu o să se cânte…

Te-ar tenta să fii și jurat la o emisiune?

Cătălin Măruță: Jurat la un show de cântat nu aș putea să fiu pentru că nu am voce și nu am nicio calitate să fiu acolo. Nici la un show de dans nu aș putea să fiu în vreun juriu. Cred că dacă ar fi un proiect care mi s-ar potrivi și unde m-aș simți confortabil și cred că la 40 de ani am suficientă minte în cap încât să-mi dau seama dacă mi se potrivește ceva sau nu. N-aș zice nu, dar acel lucru trebuie să fie făcut pentru tine. 

Îți aduci aminte anumite materiale de pe paginademedia.ro?

Cătălin Măruță: Îmi aduc aminte foarte multe materiale. Îmi aduc aminte de interviul cu Andreea Esca și de replica ei genială despre cum ar picta Antena 1 (cineva care aleargă pe o plajă șu nu reușește să ajungă în apă, este Mereu Aproape n. red). Au fost niște momente memorabile. Îmi aduc aminte și când ai avut procese…

Un mesaj pe paginademedia.ro la 10 ani?

Cătălin Măruță: Le spun oamenilor să umărească în continuare, să fie la fel de activi în comentarii pentru că în ultima perioadă s-a creat o comunitatea foarte puternică în comentarii. Nu am văzut să treci audiențe care nu sunt reale sau informații altfel, și atunci, chiar dacă noi suntem supărați sau alții sunt supărați, acesta este succesul unui site. Îi superi pe toți și în același timp toți vor să colaboreze cu tine.

VIDEO. Cătălin Măruță, la Interviurile Paginademedia LIVE 10 ani în 10 săptămâni 

Citește și:

 

Autor: Andreea Iordache andreea.iordachepaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu