Skip to main content

AUDIENŢE. Cu emisia suspendată, Realitatea a bătut la oraşe şi Antena 3, şi România TV. Pe comercial, a fost şi peste Kanal D

 
AUDIENŢE. Cu emisia suspendată, Realitatea a bătut la oraşe şi Antena 3, şi România TV. Pe comercial, a fost şi peste Kanal D

AUDIENŢE. Vârf de audienţă pentru Realitatea TV pe intervalul 19.00-19.10, pe care a fost suspendată emisia postului. Doar cu textul deciziei de suspendare citi pe post, Realitatea TV a depăşit toate celelalte staţii de ştiri.

Publicitate

Pe naţional, a fost imediat după Antena 3. La oraşe, a fost cea mai urmărită staţie de ştiri. Pe publicul comercial, Realitatea TV a avut audienţe mai mari şi decât staţii generaliste, precum Naţional TV şi Kanal D.

Cifrele Realitatea TV au fost de aproape patru ori mai mari decât audienţa normală a staţiei!

Ce s-a întâmplat în cele zece minute?

În şapte din cele zece minute de suspendare, comunicatul CNA cu sancţiunea (pe care aveau obligaţia să îl prezinte, conform legii), un comunicat foarte lung, a fost citit, pe voci, ca şi cum emisia nu ar fi fost oprită. În următoarele trei, textul a fost doar afişat, fără sunet.

Conform Legii audiovizualului, postul are obligaţia ca, timp de zece minute "să difuzeze numai textul deciziei de sancţionare". Legea nu prevede dacă textul poate sau nu să fie şi citit.

VEZI filmul cu momentul suspendării, AICI

Reamintim că, în şedinţa de marţi, Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis întreruperea emisiei Realitatea TV pentru 10 minute, pentru modul în care a reflectat evenimentele din jurul protestelor din 10 august. Romania TV, tot pentru perioada protestelor, a fost sancţionată cu 15.000 de lei. Antena 3 nu a primit nicio sancţiune. Ce au spus membrii CNA şi cum a decurs şedinţa, aici

Paginademedia.ro vă prezintă cifrele suspendării:

NAŢIONAL. La nivelul întregii ţări, peste 370.000 de români s-au uitat la Realitatea TV în cele zece minute. Cifra este de aproape patru ori mai mare decât are Realitatea în mod normal.

În intervalul 19.00-19.10, Realitatea TV a fost imediat după Antena 3, dar peste celelalte staţii de ştiri. În clasamentul general, a fost pe locul 6.

URBAN. O medie de 260.000 de telespectatori în intervalul 19.00-19.10 pentru Realitatea TV. Adică tot cam de patru ori decât media normală.

Locul 5 în clasamentul general şi prima poziţie între staţiile de ştiri.

COMERCIAL. Suspendarea emisiei i-a adus Realităţii locul trei pe publicul comercial, cel între 18 şi 49 de ani. Cu 86.000 media (şi aici, de câteva ori peste medie) a fost după Pro TV şi Antena 1, dar peste National TV şi Kanal D.

Audienţa posturilor TV joi, 17 ianuarie, pe intervalul 19.00-19.10, la nivel NAŢIONAL:

NATIONAL Nr. Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 2.229.000 12.6 25.8
2 Antena 1 1.567.000 8.8 18.1
3 Kanal D 623.000 3.5 7.2
4 National TV 543.000 3.1 6.3
5 Antena 3 392.000 2.2 4.5
6 Realitatea TV 372.000 2.1 4.3
7 Happy Channel 266.000 1.5 3.1
8 Romania TV 223.000 1.3 2.6
9 Prima TV 186.000 1.1 2.2
10 Antena Stars 176.000 1 2
11 Pro Cinema 160.000 0.9 1.8
12 Pro 2 142.000 0.8 1.6
13 Minimax 130.000 0.7 1.5
14 Cartoon Network 108.000 0.6 1.3
15 ETNO 96.000 0.5 1.1
16 Digi 24 86.000 0.5 1
17 Disney Junior 80.000 0.5 0.9
18 TVR 1 78.000 0.4 0.9
19 AXN 75.000 0.4 0.9
20 Disney 62.000 0.4 0.7
21 B1TV 62.000 0.4 0.7
22 TVR 2 59.000 0.3 0.7
23 Nickelodeon 53.000 0.3 0.6
24 Nick JR 46.000 0.3 0.5
25 DigiSport 1 39.000 0.2 0.4

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV joi, 17 ianuarie, pe intervalul 19.00-19.10, în mediul URBAN:

URBAN Nr. Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 964.000 10.1 23.1
2 Antena 1 680.000 7.1 16.3
3 National TV 311.000 3.2 7.5
4 Kanal D 270.000 2.8 6.5
5 Realitatea TV 260.000 2.7 6.2
6 Antena 3 224.000 2.3 5.4
7 Happy Channel 129.000 1.3 3.1
8 Romania TV 102.000 1.1 2.4
9 Antena Stars 76.000 0.8 1.8
10 Digi 24 74.000 0.8 1.8
11 Prima TV 72.000 0.8 1.7
12 Cartoon Network 63.000 0.7 1.5
13 Disney Junior 56.000 0.6 1.4
14 Minimax 52.000 0.5 1.3
15 B1TV 52.000 0.5 1.2
16 AXN 51.000 0.5 1.2
17 Pro Cinema 47.000 0.5 1.1
18 DigiSport 2 36.000 0.4 0.9
19 Pro 2 35.000 0.4 0.8
20 Nick JR 35.000 0.4 0.8
21 Disney 33.000 0.3 0.8
22 Discovery 33.000 0.3 0.8
23 TVR 2 30.000 0.3 0.7
24 TVR 1 28.000 0.3 0.7
25 History 27.000 0.3 0.6

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV joi, 17 ianuarie, pe intervalul 19.00-19.10, pe publicul COMERCIAL:

COMERCIAL Nr. Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 386.000 9 28.1
2 Antena 1 231.000 5.4 16.9
3 Realitatea TV 85.000 2 6.2
4 National TV 84.000 2 6.1
5 Kanal D 81.000 1.9 5.9
6 Disney Junior 41.000 1 3
7 Digi 24 38.000 0.9 2.7
8 Antena 3 36.000 0.8 2.6
9 Prima TV 30.000 0.7 2.2
10 Happy Channel 25.000 0.6 1.8
11 Discovery 22.000 0.5 1.6
12 Cartoon Network 21.000 0.5 1.5
13 Minimax 18.000 0.4 1.3
14 Pro 2 17.000 0.4 1.2
15 History 14.000 0.3 1
16 TVR 2 13.000 0.3 0.9
17 Nick JR 12.000 0.3 0.9
18 Romania TV 11.000 0.3 0.8
19 AXN 11.000 0.3 0.8
20 DigiSport 2 11.000 0.3 0.8
21 Antena Stars 10.000 0.2 0.7
22 Comedy Central 10.000 0.2 0.7
23 Disney 8.000 0.2 0.6
24 Nickelodeon 8.000 0.2 0.6
25 Pro Cinema 7.000 0.2 0.5

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

VIDEO. Realitatea TV, momentul suspendării emisiei: "Fiţi alături de noi! Filmaţi-vă în faţa televizoarelor!"

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Oamenii s-au uitat la singura emisiune importanta de la Realitatea: cea cu pureci! Sa transmita cat mai mult asa si isi revin :)
  • asta cu audienta Realitatea Tv e ceva asemanator ca la Referendum....
    cata diferenta intre stirile Protv si Observator ,cata diferenta pe Comercial intre Digi24 si RomaniaTv ...Tvr2 mai urmarit decat TVR1 ....
  • Si pro tv a avut 10 min de pauza. Si n-a tipat nimeni cum fac astia.
  • Fix pe mod ul otv/antena 3 cand era base or românia tv gen otv 2
  • Telespectatorii antena3/rtv au avut o adevarata revelatie ieri: se poate si mai "bine" decat sa te uiti la antena3/rtv! Sa te uiti la un ecran gol!
    Antena3/rtv sunt pe tobogan deja, si-au gasit nasul: TELEVIZORUL STINS.
  • Astia aplica reteta antenei 3. Aia dadeau in basescu si crestea audienta. Astia dau in dragnea si creste audienta. Doar prostimea a ramas constanta. Ca de aia sunt prosti; sa caste gura la teve.
  • Mariane antena a anunțat 5 filme din seria Transformers, deci va fi difuzat și al cincilea pe care pro tv nu l-a dat pe post, așa că faza cu "tocitul" nu-și are rostul. Și de menționat fiind și faptul că luni pe pro tv a fost "întâlnire explozivă" un film redifuzat de antena 1 de n ori sau comedia de duminică seara de pe pro tv care a avut aceeași soartă.
  • Acum e randul Antenei 3 sa prezinte dovezile pentru relatarea repetata toata ziua: "Jandarmii sunt atacati cu *** !".
  • .....si in continuare refuză să isi platească impozitele ,de 7 ani, spre fericirea ălora care cred ca realitatea e cea mai buna si cool televiziune. ei,telespectatorii, merg si isi platesc dările si stau cu gura căscată la ce spune rareș si gușă.
  • [email protected] nu esti prea inteligent, nu ? realitatea a avut zece minute de pauza, deci n a vandut publicitate. deci....hai, incearcă să răspunzi, dacă nu a vandut publicitate pe un moment de pauză, a câstigat cât ?
    lumea nu a arătat ca cna nu are dreptate, doar s-a uitat, pt că nu am văzut vreun buton cu votati cine are dreptate.
    altminteri realitatea revine dupa pauza de zece minute la audiente demne de mimi furnica.
  • TVR1 nu se afla in primele 25 de posturi pe comercial? Noi de ce mai avem o televiziune publica?
  • Adica au castigat bani mai multi din publicitate , lumea aratand ca au dreptate si CNA nu . CNA ar trebui sa isi dea demisia , se aude dle Herjeu , stiu ca citesti pe aici .
    Bai ca esti capabil sa iti gasesti alt serviciu . Sau nu ?
  • Realitatea TV este cea mai urmarita televiziune de stiri cand nu emite. Cand emite programul normal....nu apare in masuratori.

Trimite un comentariu

sus