Skip to main content

Covid, fotbal şi televiziuni. Mai prindem finalul de campionat la TV? Deţinătorul drepturilor TV: Mă văd nevoit să reafirm că nu vom accepta oprirea campionatului fără să cerem penalizări semnificative

 
Covid, fotbal şi televiziuni. Mai prindem finalul de campionat la TV? Deţinătorul drepturilor TV: Mă văd nevoit să reafirm că nu vom accepta oprirea campionatului fără să cerem penalizări semnificative

Coronavirusul dă peste cap şi fotbalul. Sunt infectări la Dinamo sau CFR Cluj, din Liga 1, iar în spaţiul public a apărut ideea suspendării campionatului.

Publicitate

Liga Profesionistă de fotbal nu ia în calcul suspendarea campionatului, iar deţinătorul drepturilor de televizare pentru competiţie spune că vor fi cerute penalizări la o eventuală suspendare.

Contractul pentru drepturile de televizare EAD - LPF se ridică la 28 de milioane de euro (fără TVA) pe fiecare sezon.

Orlando Nicoară, director general EAD.ro, deţinătorul drepturilor TV pentru Liga 1:

„Mă văd nevoit să reafirm că nu vom accepta oprirea campionatului fără să cerem penalizări semnificative şi fără a rediscuta condiţiile financiare pentru sezoanele următoare”, a declarat Nicoară, citat de News.ro.

Acesta a mai spus, printre altele:

„Având în vedere informaţiile vehiculate în ultimele zile şi luările de poziţie, punctul de vedere al EAD.ro, azi, este că orice discuţie despre un sistem cu 18 echipe, în sistem tur retur, fără playoff/playout, nu avantajează competiţia, iubitorii fotbalului şi televiziunile.

Poziţia noastră este că orice discuţie privind schimbarea sistemului competiţional trebuie să fie făcută după o analiză care să evidenţieze avantajele/dezavantajele fiecărui sistem.

Suntem siguri că atât LPF cât şi FRF vor face această analiză şi vor propune cea mai bună variantă pentru Liga 1, argumentat”, afirmă directorul general al EAD.ro.

Punctează şi câteva lucruri legate de înfectări:

„Până azi nu există nicio dovadă ştiinţifică/medicală care să arate că un jucător de fotbal s-ar fi infectat pe teren, în timpul jocului. Mai mult, un studiu din Danemarca arată că riscul infectării jucătorilor la un meci de fotbal este foarte mic, aproape inexistent.

Vrem ca acest lucru să fie bine înţeles de toţi suporterii şi să se înţeleagă faptul că toate cazurile de până acum s-au întâmplat în afara terenului de joc. Nu comentăm comportamentul jucătorilor şi ceea ce fac ei în timpul liber, dar nici nu ne dorim şi nu acceptăm ca această competiţie să fie afectată”, mai punctează Orlando Nicoară.

Oficialii LPF exclud varianta suspendării campionatului:

„România trebuie să meargă mai departe şi aşa trebuie să se întâmple şi cu fotbalul. Sub nicio formă nu luăm în calcul suspendarea campionatului. Aşa cum a recomandat şi UEFA din luna aprilie, competiţiile trebuie terminate pe teren”, a declarat Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ştefan, citat de spotmedia.ro.

Drepturile TV, la firma lui Nicoară pentru cinci ani

Reamintim că drepturile de televizare pentru meciurile din Liga 1 sunt la firma EAD Interactive din aprilie 2019. Atunci, Liga Profesionistă de Fotbal a semnat astăzi contractul de cesiune cu EAD Interactive pentru cinci ani.

Contractul EAD - LPF se ridică la 28 de milioane de euro (fără TVA) pe fiecare sezon. Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a încasat de la EAD.ro prima tranşă pentru drepturile TV ale meciurilor din Liga I, pentru difuzarea sezonului 2019/2020, în iulie 2019.

În următoarele 5 sezoane, meciurile din Casa Liga 1 se vor vedea pe televiziunile DigiSport, LookPlus/LookSport şi TelekomSport.

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Barbu Barbu
    Călcăm pe cadavre? Nu contează, banu' să iasă.
  • Valentin Valentin
    Este și normal responsabilitatea se plătește ! Echipele ce au probleme serioase cu COVID -19 cum sunt Dinamo și CFR trebuie să suporte consecințele adică Dinamo retrogradată iar CFR să piardă titilul !
  • jk jk
    Noooo,ca cu 18 echipe, unele din L2 cu nume si renume nu ar ajuta spectatorii.A stai,ar trebui mai multi bani

Trimite un comentariu

sus