Skip to main content

Răzvan şi Dani revin la cârma X-Factor. Juriul complet al emisiunii

 
Răzvan şi Dani revin la cârma X-Factor. Juriul complet al emisiunii

REVENIRE. Răzvan şi Dani se întorc în rolul de prezentatori la X-Factor, după un sezon cu Mihai Bendeac şi Vlad Drăgulin.

Publicitate

S-a stabilit şi juriul emisiunii: Loredana (jurat Next Star) şi Florin Ristei vor sta lângă Delia şi Ştefan Bănică, în locul lui Carla's Dreams şi Horia Brenciu.

Anunţul a fost făcut chiar de Răzvan şi Dani, astăzi, în emisiunea Neatza. Au fost anunţate şi audiţiile, care încep astăzi şi se ţin doar în Bucureşti, ca măsură de prevenţie în contextul pandemiei.

Ristei a fost anunţat în rolul de jurat, tot astăzi, în matinalul Dimineaţa Blană, de la Pro FM, după cum Paginademedia.ro a scris aici.

Reamintim că Antena 1 a făcut o mişcare surpriză pe zona de talent show-uri. Postul TV resuscitează formatul X-Factor, după un sezon de pauză. A fost anunţat castingul, în urmă cu o lună.

Show-ul Antenei 1 nu s-a mai făcut în toamna lui 2019, când postul a renunţat la emisiune. Reprezentanţii postului au spus la vremea respectivă că deţin în continuare contractul de licenţă pentru show, dar că au decis să ia „o pauză".

Istoria talent show-ului este una tumultoasă: Şapte ani, opt sezoane şi nouă juraţi.

Ultimul juriu a fost format din Horia Brenciu, Delia, Ştefan Bănică şi Carla's Dreams. Brenciu s-a întors însă, în iunie 2019, la Pro TV, la Vocea României (unde fusese înainte de X-Factor).

Loredana a intrat în trustul Intact în acesta an, ca jurat în emisiunea Next Star. Ea era antrenor la Vocea României de la Pro TV.

De asemenea, Ştefan Bănică a rămas în trust, dar ca jurat la Next Star (emisiunea lui Dan Negru).


Zbuciumata poveste a tuturor schimbărilor de la X Factor


Citeşte şi:

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Parca vad cum Antenuta muta emisiunea pe la orele 21-22, ca are audienta slaba fata de Pro...
  • Nu ma intereseaza nu urmaresc asa ceva!!!Trustul intact l am blocat!Si nu regret ...
  • @Marian: pana sa “i-a bătaie” XFactor, iei tu bătaie de la profu de gramatica;)
  • Adică nu au reușit până acum să îngroape această emisiune? Chiar nu au facut-o praf definitiv? Mai e ceva de distrus?
  • Am văzut că e implicat și Varză, pe el l-ați uitat?
  • Doi prezentatori slabi , cei mai buni sunt Bartos si Smiley , pacat ca pro nu face anul asta Vocea sa vad cum i-a bataie chix factor , cred ca-l vor pune la bataie cu mastile de la pro sau fuge in alta zi .

Trimite un comentariu

sus