Skip to main content

Lunea lui Davide. Speculă cu Bernie. Cea mai importantă poză de la investirea preşedintelui nu îl arată pe preşedinte!

 
Lunea lui Davide. Speculă cu Bernie. Cea mai importantă poză de la investirea preşedintelui nu îl arată pe preşedinte!

Lunea lui Davide. Unele dintre cele mai eficiente concepte speculează contexte. Contexte sociale, economice, culturale, tehnologice. Ilustrarea unui insight al momentului devine cârlig de interes. Promisiunea rezolvării unei probleme acute devine magnet de atenţie. Expunerea surprinzătoare a unui fenomen actual creează unde virale de şoc.

Publicitate

Acum douăzeci de ani, experţi de afară ne spuneau să citim zilnic ziarele, în căutarea unor evenimente pe care să le speculăm în campaniile noastre. Ne spuneau ”dacă în campania voastră vă folosiţi de cea mai tare ştire din ziarul de ieri, puteţi avea impact mult mai mare în ziarul de azi”.

Azi nu mai avem ziare, dar informaţia e toată sub nasul nostru, pe net. Toate subiectele de la care să plecăm sunt la îndemână. Până şi zona noastră de socializare online a ajuns sală de dezbatere a ultimelor ştiri.

Pentru ca publicitatea, pe care oricum nimeni n-o vrea, să aibă impact în noianul de informaţii, ea ar trebui să speculeze inteligent conţinutul cel mai fierbinte al zilei. Dacă te urci din mers în trenul momentului, pe care stau aţintiţi ochii lumii, vei fi mult mai vizibil decât fluturând de pe margine nişte steguleţe colorate îmbrăcat în clovn. Oricât de bun clovn ai fi.

Care a fost imaginea săptămânii? Senatorul Bernie Sanders zgribulit pe scăunel, cu mâinile cuminţi pe genunchi înfipte în mănuşile croşetate. Cea mai importantă poză de la investirea preşedintelui nu îl arată pe preşedinte!

A urmat o avalanşă de meme-uri. Bernie cu Forrest Gump, cu Deadpool, la lupte libere, în “Weekend cu Bernie”, Mona Lisa cu mănuşile lui Bernie… Am găsit zeci, am încercat să le depistez autorii, dar multe dintre ele au creatori simultani diferiţi, e aproape imposibil să-i găseşti pe toţi. Pun aici doar câteva.

GALERIE FOTO. Meme-uri de la fani

Creatoarea mănuşilor, o profesoară din Vermont, a fost brusc asaltată de comenzi. După ce a refuzat politicos, a decis să le vândă pentru o cauză socială. Publicitatea gratuită s-a transformat în cash.

Evident că nici brandurile (sau fanii lor) nu puteau sta deoparte. Reuşite sau nu, meme-urile lor cu Bernie merită aplauze pentru specularea contextului.

Şi se prea poate ca ultimele campanii IKEA, cu strategii şi bugete de marketing în spate, să nu fi avut impactul unui jpg mic cu Bernie pe scăunel, lansat în plină criză de râs post-investire.

GALERIE FOTO. Ad-urile cu Bernie Sanders

La polul opus se află reclamele care nu numai că nu speculează contextul, ci, mai rău, fac un contrast îngrozitor cu el. Reclame proaste în pauza unor filme bune. Reclame ieftine în pauza unor filme scumpe. Ad-uri fără nicio legătură cu ştirile pe care le citeşti pe net.

"Te interesează maşinile? Nu vrei să cumperi un storcător de fructe?” “A fost un atentat terrorist şi au murit oameni? Ce drăguţ, uite, avem reduceri la rochiţe!” “Mii de infectări COVID pe zi? Perfect! Cumpără acum bitcoin!” ”Te uiţi la cea mai amuzantă emisiune? Bravo, bravo, dar să ştii că avem remediul perfect pentru scurgerile tale!”

E ca discuţiile de genul “Ce mai faci?” “Hm, nu prea bine…” “Mă bucur. Auzi, n-ai să mă împrumuţi şi pe mine cu 1000 de euro?”

Oricât de nereuşite, meme-urile publicitare cu scăunelul lui Bernie, făcute la repezeală uşor amatoriceşte, sunt mult mai bune decât aceste anomalii media, create de ”specialişti în comunicare” bine plătiţi, pe care nu îi interesează deloc ce mai faci.

Cine este Liviu David?

Autor al cărţii „Pauza de publicitate – Cum să gândeşti campanii pentru o lume care nu le iubeşte”

Din carte: cum să rezolvi un brief, cum să fii un copywriter bun, cum să fii un designer bun, cum să gândeşti conceptual şi strategic, cum să-ţi dezvolţi exigenţa personală, cum să speculezi contextele, cum să NU îţi scrii CV-ul pentru creaţie.

Dezbateri: este publicitatea o minciună? Ce e original şi ce e copiat? Să vindem sau să fim creativi? Branduri sau produse? Sunt corecte focus group-urile? Cum gândesc oamenii de creaţie? Cum arată relaţia dintre client şi agenţie care dă naştere la campanii valoroase? Ce înseamnă campanii valoroase?

Gafe ale oamenilor din agenţii. Gafe ale oamenilor de marketing. Cutume. Exemple de idei şi campanii.

Puteţi comanda cartea pe www.PauzaDePublicitate.ro

CITEŞTE ŞI: Lunea lui Davide. Mizeria de sub steag. Când un singur nemernic flutură un steag, milioane de oameni nevinovaţi au de suferit

CITEŞTE ŞI: Lunea lui Davide. Spoturile de Crăciun, luate "la bani mărunţi". Despre reclamele de Crăciun albastru

CITEŞTE ŞI: Lunea lui Davide. De ce mă revolt atât? Cine nu a votat, a votat de fapt cu hoţia. Acum ar trebui să fie 68,16% linişte

CITEŞTE ŞI: Lunea lui Davide. Cutume de marcomm care n-ar trebui să existe în reclame

CITEŞTE ŞI: Lunea lui Davide: Din of-of în show off. Românii şi alegerile din America

CITEŞTE ŞI: Lunea lui Davide. Ingredientele succesului garantat: „Pentru a atrage publicul, publicitarii apelează la animale, bebeluşi, vedete sau sex”

Autor: Liviu David Liviu.Davidnext.advertising.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus