Skip to main content

1 Februarie. Dispute în CNA pe tema Roşia Montană: Mititelu, acuzat de conflict de interese, respinge acuzaţiile

 

CNA

Publicitate

ACUZE LA CNA PE TEMA ROȘIA MONTANĂ. Subiectul unor sesizări legate de reflectarea la TV a referendumului din decembrie privind exploatarea de la Roşia Montană a blocat discuţiile în CNA, după ce Narcisa Iorga l-a acuzat pe Christian Mititelu de conflict de interese, întrucât s-a pronunţat public împotriva proiectului din Apuseni, scrie Mediafax.

"Având în vedere că domnul Christian Mititelu este membru CNA şi vicepreşedinte al Alianţei Civice, care s-a pronunţat împotriva acestui proiect, solicit ca domnul Mititelu să nu ia parte la acest punct. Consider că este un conflict de interese. Menţionez că am mai făcut solicitarea asta şi în trecut. Nu este prima oară", a spus Narcisa Iorga.
La rândul său, Christian Mititelu a luat din nou cuvântul şi a spus că nu este, după părerea sa, niciun conflict de interese. "Eu nu am niciun interes în acest proiect, nu am investit, nu sunt legat de firme care exploatează şi, în orice caz, noi nu discutăm acum, nu votăm, nu luăm decizii legate de proiect, noi luăm decizii legat de ce s-a întâmplat în audiovizualul românesc, cum a fost reflectat un sondaj legat de un referendum. Nu are absolut nicio legătură", i-a spus Mititelu Narcisei Iorga.
Dispute în CNA pe tema Roşia Montană: Mititelu, acuzat de conflict de interese, respinge acuzaţiile


SECRETARUL DE EMISIE AL TVR A FĂCUT ATAC CEREBRAL. Cristian Mălăescu, secretar de emisie la TVR 1, a suferit un atac cerebral în timp ce se afla la serviciu şi a fost transportat de urgenţă cu salavarea SMURD la Spitalul Militar Central. El a aflat în această dimineaţă (joi - n.r.) că este pe listele de concedieri colective.
PRIMA VICTIMA A REFORMEI TVR: Cristian Mălăescu a făcut atac cerebral în timp ce se afla în emisie


VENITURILE DIN PUBLICITATEA ONLINE ÎN 2012. Site-urile Libertatea, Cancan și Antena3 au atras anul trecut cele mai mari venituri din publicitate la rate card (investiții brute, fără discount), conform studiului de monitorizare a investițiilor în publicitate (MIP) realizat de Biroul Român de Audit Transmedia, citat de Wall-Street.ro.

De altfel, Libertatea și Cancan au fost între primele zece locuri și în privința audienței, Libertatea înregistrând în decembrie anul trecut circa 3,7 milioane de clienți unici, în timp ce Cancan a avut în jur de 2,7 milioane de unici.
Cele peste 2.000 de site-uri de internet monitorizate de BRAT au atras anul trecut la rate card circa 156,3 milioane de euro, adică în jur de un sfert din cele 656 milioane de euro atrase în total în 2012 de presa scrisă, radio, online și OOH (panotaj stradal, reclame in lifturi, toalete, parcări, săli de așteptare).
Site-urile cu cel mai mare consum de publicitate în 2012. Primele 10 au atras aproape 53% din bugete


MECIUL ROMÂNIA- POLONIA PE LOOK TV. Selecţionerul României Victor Pițurcă pregătește meciurile din primăvară, cu Ungaria şi cu Olanda, din preliminariile Campionatului Mondial, în direct şi în exclusivitate pe Look TV! Primul meci amical din 2013 al naționalei României va fi împotriva naționalei Poloniei şi se va disputa în Spania, pe stadionul Olimpic din Malaga. Look TV este singurul post românesc care va transmite în direct partida, pe data de 2 februarie, de la ora 21:45.
Meciul România – Polonia, în exclusivitate pe Look TV


GREVĂ LA AFP. Angajaţii Agenţiei France-Presse au intrat în grevă, ieri, în intervalul orar 17.00 - 24.00 (joi, 18.00 - vineri, 1.00, ora României), anunţă compania pe fluxul său de ştiri, scrie Mediafax.
"Fluxul AFP va fi puternic perturbat joi în intervalul 16.00 - 23.00 GMT, din cauza unei greve. Pentru evenimente majore, vor fi difuzate materiale de tip «alertă» şi «urgent»", a transmis AFP pe fluxul său.
Conform ziarului Le Figaro, sindicatele angajaţilor Agenţiei France-Presse au încetat lucrul la ora 17.00 (18.00, ora României) în semn de protest faţă de planurile de restructurări redacţionale din Franţa şi Africa.
Angajaţii Agenţiei France-Presse au intrat în grevă


PROFITUL FACEBOOK PE 2012Facebook a realizat anul trecut un profit net de 1,31 miliarde de doalri, în urcare cu 13% faţă de nivelul din 2011, scrie Mediafax. În 2011, Facebook a înregistrat un profit de 1,16 miliarde de dolari, la venituri de 3,7 miliarde dolari.

Profitul companiei a urcat cu 18% în trimestrul al patrulea, de la 360 milioane de dolari la 426 milioane dolari, iar veniturile au crescut cu 39%, de la 1,13 miliarde dolari la 1,58 miliarde dolari.
Ce profit a realizat Facebook în anul 2012


DISPONIBILIZĂRI LA TIME INC. Grupul de media american Time Inc., care deţine revistele Time, Sports Illustrated şi People, va concedia aproximativ 500 de angajaţi, încercând prin acest proces de disponibilizare să facă economii de circa 100 de milioane de dolari, scrie Mediafax, care citează The Wall Street Jurnal.

Time Inc., cea mai mare companie din lume care editează reviste, a început miercuri un program de disponibilizări pe scară largă, potrivit The Wall Street Journal.
Potrivit surselor citate, în jur de 500 din cei 8.000 de angajaţi ai grupului Time Inc. vor fi concediaţi. Aceasta înseamnă o reducere cu aproximativ 6% a personalului companiei.
Prin această strategie de reducere a personalului său, Time Inc. încearcă să facă economii de circa 100 de milioane de dolari, în condiţiile în care veniturile din publicitate şi abonamente ale companiei au scăzut.
Grupul de media american Time Inc. va concedia aproximativ 500 de angajaţi


ATACURI INFORMATICE LA NEW YORK TIMES. Hackeri chinezi au atacat în mod insistent New York Times (NYT) în ultimele patru luni, pătrunzând în sistemele computerelor publicaţiei şi furând parole ale reporterilor şi altor angajaţi, relatează publicaţia în ediţia electronică, notează Mediafax.

New York Times scrie că, după ce a urmărit pe ascuns, studiindu-le mişcările cu scopul de a realiza o mai bună protecţie în vederea blocării hackerilor, a respins atacatorii, împreună cu experţi în domeniul securităţii informatice, şi i-a împiedicat să intre din nou în sistem.
Perioada în care au fost comise atacurile a coincis cu publicarea unei investigaţii, la 25 octombrie, potrivit căreia rude ale premierului chinez Wen Jiabao au acumulat o avere în valoare de câteva miliarde de dolari prin afaceri, precizează prestigiosul ziar.
Hackeri din China au atacat New York Times în ultimele patru luni

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • @kolo: doar ca radiodifuzorii n-au prezentat deloc denaturat realitatea. e absolut normal ca la cateva minute dupa inchiderea urnelor sa vii pe post cu rezultatele exitpoll-urilor. Toti stim ca e practic imposibil sa prezinti vreun rezultat oficial asa de repede. Asa ca... cu ce au gresit acele televiziuni? ca au prezentat niste sondaje? ce e asa de grav in asta?
  • Inteleg ca singura chestie care va intereseaza e proiectul. N-am nimic impotriva si daca ar depinde de mine s-ar realiza. Indiferent cate injuraturi as incasa pentru asta. Doar ca dumneavoastra nu vedeti padurea din cauza copacilor. NU PROIECTUL E SUBIECTUL DISCUTIEI DIN CNA. Ci modul in care jurnalistii au reflectat referendumul.

    Ati intelege mai bine daca vreo institutie media v-ar acuza ca sunteti criminal sau pedofil fara nici o baza. Cine poate trage la raspundere un radiodifuzor care prezinta denaturat realitatea? CNA
  • Domnule, nu m-ati inteles. ca sa nu taraganam lucrurile si sa ajungem la un scandal in toata regula, care nu-si are sensul, am zis ca mai bine ar fi ca domnul Mititelu sa se abtina de aceasta data. Repet, este mai important sa vedem ce facem cu acest proiect,sa se ia o decizie, pentru ca tinandu-l blocat mai bine de 10 ani nu demonstram decat un singur lucru: ca Romania e anti-investitii!
  • eu am urmarit subiectul si am vazut o acoperire clasica in alegerile electorale: s-au prezentat mai intai rezultatele exit poll-urilor, apoi cele ale numaratorii oficiale. Dar si la exit poll, si la numaratoarea oficiala, a iesit un procent majoritar pro minerit. Presimt ca asta i-a deranjat pe activistii care au protestat in fata CNA...
  • Domnul Mititelul nu vorbeste de proiect (punctul dumneavoastra de interes "mi se pare mai important sa se iste un scandal pentru ca nici dupa 15 ani nu s-a venit cu o decizie in cazul acestui proiect!") ci de modul in care a fost scrisa o stire. Ca sa pricepeti mai bine: daca ar critica Miorita nu ar insemna ca e o critica la adresa oieritului ci la modul cum e scrisa poezia.

    Pentru proiect trebuie sa va adresati politicienilor. Si poate parea surprinzator (chiar si doamnei Iorga) dar CNA trebuie sa discute informatiile din TV -radio. Si faptul ca cineva e de alta parere intr-o chestiune nu inseamna ca e dusmanul tau sau ca e cumparat.
  • ca sa se termine repede discutiile si sa ne concentram pe ceva mai important, domnul Mititelu nu ar trebui sa-si dea cu parerea despre modul de prezentare al referendumului. in alta ordine de idei, mi se pare mai important sa se iste un scandal pentru ca nici dupa 15 ani nu s-a venit cu o decizie in cazul acestui proiect!

Trimite un comentariu