Skip to main content

Antena 3, amendă pentru reclamă mascată la Christian Tour. CNA va analiza şi alte televiziuni care au avut astfel de reportaje

 
Antena 3, amendă pentru reclamă mascată la Christian Tour. CNA va analiza şi alte televiziuni care au avut astfel de reportaje

Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis amendarea Antenei 3 pentru reclamă mascată la agenţia de turism Christian Tour. Valoarea amenzii: 2.000 de euro (10.000 de lei).

Publicitate

Totodată, CNA a decis să monitorizeze programele de ştiri din zilele de 22 şi 23 decembrie pentru a vedea dacă astfel de promovări au apărut şi în alte programe de ştiri. 

Cazul a ajuns pe masa CNA ca urmare a unei reclamaţii de la un telespectator care semnala reclama mascată.

Potrivit monitorizării, Antena 3 CNN a avut pe 22 şi 23 decembrie 2023 două ştiri (una de 4 minute şi 36 de secunde şi alta de două minute şi jumătate), care a abundat de imagini din Laponia, în care apăreau steguleţe Christian Tour (după cum se poate vedea în imaginea de mai sus).

CNA a monitorizat inclusiv numărul de secunde în care au apărut steagurile Christian Tour: 14 secunde au fost vizibile steagurile, în materialul de 2 minute şi 32 de secunde şi 25 de secunde în materialul de 4 minute şi 36 de secunde. 

Norina Ionescu, reprezentanta Antenei 3: 

„Am observat şi eu ceea ce aţi observat şi dumneavoastră. De altfel, vreau să subliniez că vorbim despre o perioadă înaintea sărbătorii Naşterii Domnului, cum de altfel şi înaintea altor sărbători, sunt tot felul de reportaje. Aţi fost cu ochii pe noi, dar au fost şi alţii (astfel de reportaje - n.r.).”

Cristina Pocora, membru CNA a precizat că în acea perioada Christian Tour a avut o campanie mare de promovare a excursiilor în Laponia prin intermediul a numeroşi influenceri din online. 

„Din ceea ce am văzut eu în social media, la mulţi influenceri, Christian Tour a avut un buget pentru promovarea Laponiei. S-au promovat masiv în perioada aceea. S-au promovat prin influenceri pe care i-au dus acolo ca să-i promoveze pe reţelele de socializare şi sunt multe vedete.

Dar nu am ştiut că şi la voi s-au promovat. Pe conturile infleuncerilor am văzut chiar reprezentanţii agenţiei.”

Monica Gubernat, preşedintele CNA, a ţinut să reamintească faptul că emisiunile de ştiri şi dezbateri nu se pot sponsoriza. 

„Poţi să faci genul acesta de program asumat, dar nu la ştiri. Pentru că ştiţi deja că emisiunile de ştiri şi dezbateri nu se pot sponsoriza”. 

Legislaţia încălcată: 

Art. 29 - (1) Comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele condiţii:

a) să poată fi uşor identificate ca atare, comunicările audiovizuale cu conţinut comercial mascat fiind interzise;

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus