Skip to main content

VIDEO. Cove, amintiri din Armata la Paraşutişti: „Eram obligaţi să sărim. Dacă nu o făceam, eram aruncaţi şi gata”. O poveste neştiută - INTERVIUL LUNII

 
Gabriel Coveşeanu alias Cove a făcut Armata timp de şase luni. Prima parte a stagiului militar a fost la Paraşutişti, în Caracal / foto: arhiva personală
Gabriel Coveşeanu alias Cove a făcut Armata timp de şase luni. Prima parte a stagiului militar a fost la Paraşutişti, în Caracal / foto: arhiva personală

INTERVIUL LUNII, cu Gabriel Coveşeanu alias Cove. Actorul, care este prezentatorul noului show matrimonial, „Cursa iubirii” (Prima TV), a povestit, în exclusivitate pentru Paginademedia.ro, întâmplări neştiute de pe vremea când a fost înrolat în Armată. „Am făcut la paraşutişti. Batalionul 57 Caracal. Când ne-a spus incidentele posibile la paraşutare, şi din toate se putea muri, n-a ridicat nimeni mâna. Dar eram obligaţi să sărim cu paraşuta. Dacă nu o făceam, eram aruncaţi şi gata”, a mărturisit artistul.

Publicitate

Gabriel Coveşeanu a făcut Armata imediat după absolvirea Facultăţii de Actorie, la 22-23 de ani. Abia apoi s-a lansat la TV. Şi nu la „Surprize, Surprize”, show-ul prezentat de Andreea Marin, ci în cadrul unei alte emisiuni, un show de divertisment realizat de Liviu Tudan, fondatorul trupei Roşu şi Negru.

Cove a povestit care au fost primii săi paşi în televiziune şi în cariera artistică. Şi a recunoscut că stagiul militar a jucat un rol foarte important.

Iată câteva declaraţii, pe scurt – Interviul integral, în videoclipul de mai jos.

  • „Am început colaborarea cu Televiziunea Română prin 1998, după ce am făcut Armata.”
  • Armata mi-a prins bine, da, pentru că este o şcoală a vieţii. Pentru că te scutură puţin.”
  • „Am făcut la Paraşutişti, în Caracal.”
  • „Toată armata mi s-a spus «Actorul».”
  • „Aveam foarte multă încredere în mine. Aveam senzaţia că pot să mut munţii din loc.

GALERIE FOTO. Gabriel Coveşeanu alias Cove, despre debutul în TV: „Am ajuns în televiziune înainte de «Surprize», ca actor în nişte scenete”

„Liviu Tudan, fost component fondator al trupei Roşu şi Negru, avea o emisiune muzicală (la TVR), în care difuza nişte videoclipuri. Acolo făcea nişte scenete, cu actori.

Aşa am ajuns să intru în televiziune, ca actor în acele scenete. În 1999 s-a lansat «Surprize», unde primul coprezentator a fost Mihai Răzuş, un alt coleg de-al meu...”

Interviul lunii este un proiect Paginademedia.ro susţinut de Banca Transilvania.

VIDEO. Gabriel Coveşeanu alias Cove: „Duşuri cu apă caldă aveai doar o dată pe săptămână”

„La «Surprize, Surprize» am fost din 2000 până în 2007, cu diferite perioade de pauză.

Am început colaborarea cu Televiziunea Română prin 1998.

În 1996 am absolvit Actoria, la UNATC, şi apoi am fost în Armată, cu termen redus, timp de şase luni. Stagiul militar era obligatoriu.

Tata, care a fost militar de carieră, atunci când i-am spus că m-au chemat la comisia pentru încorporare, a zis «Du-te. Trebuie să faci armata». Şi cred că mi-a prins bine, da, pentru că este o şcoală a vieţii. Pentru că te scutură puţin.

În Armată înveţi să rezişti la presiune, să rezişti în condiţii dificile. Ne spălam doar cu apă rece. Şi eu am făcut armata iarna! Duşuri cu apă caldă aveai doar o dată pe săptămână. Dar aveam o stare fizică şi psihică foarte bune.

Aveam foarte multă încredere în mine. Aveam senzaţia că pot să mut munţii din loc. Pentru că tot antrenamentul pe care îl făceam acolo şi instrucţia aceea dădeau o stare bună.”

Gabriel Coveşeanu alias Cove: „Creştea inima în noi atunci când ni se spunea că facem parte din trupele de elită”

Cove a făcut Armata imediat după absolvirea Facultăţii de Actorie, înainte de debutul la TV / Foto: arhiva personală

„Am făcut Armata la paraşutişti. Batalionul 57 Caracal. Creştea inima în noi atunci când ni se spunea că facem parte din trupele de elită ale Armatei Române. Pur şi simplu am nimerit la arma asta, nu e ceva ce aveam eu în gând.

Era o grupă de vreo 25 cu termen redus. Colegii mei erau de pe la Politehnică cei mai mulţi. Eu eram singurul actor. De aceea, toată armata, mi s-a spus «Actorul».

Ne-au întrebat: «Câţi dintre voi vor să sară cu paraşuta?». Au ridicat toţi mâna... Şi ne-a spus incidentele posibile la paraşutare. Erau vreo 16 şi din toate se putea muri. Cel mai banal era să dai cu capul de trapa avionului atunci când sari.

Şi după expunerea asta s-a cam lăsat linişte. N-a mai ridicat nimeni mână când a întrebat din nou cine vrea să sară. Pentru că acolo nu e ca la paraşutismul de agrement.

Eram obligaţi să sărim cu paraşuta, dacă nu o făceam te împingeau. Erai aruncat şi gata!”

Gabriel Coveşeanu alias Cove: „Primul salt cu paraşuta a fost dificil...”

Cove a făcut Armata timp de şase luni, iar în prima parte a stagiului militar a fost la Paraşutişti, la Caracal / foto: arhiva personală

Primul salt cu paraşuta a fost dificil: cu frică, cu teamă, cu emoţii...

În ultima parte din armată am fost transferat la comandamentul trupelor aeriene, aici, prin zona Băneasa, unde era ceva mai relaxată treaba...

După armată nu am mai dorit să sar cu paraşuta... Îmi place să mă conserv. Totuşi, am o pasiune despre care unii spun că este cel puţin la fel de periculoasă: motociclismul. Dar până la urmă orice e periculos, şi să mergi cu liftul este periculos.

În zilele în care aveam permisie, plecam dimineaţa cu trenul de la Caracal, ajungeam în Bucureşti, unde stăteam toată ziua, seara luam trenul, mergeam la Caracal şi la apelul de seară eram în unitate.”

Gabriel Coveşeanu recunoaşte că are o pasiune cel puţin la fel de periculoasă ca paraşutismul: conduce o motocicletă

foto: arhiva personală

În zilele în care aveam permisie, plecam dimineaţa cu trenul de la Caracal, ajungeam în Bucureşti, unde stăteam toată ziua, seara luam trenul, mergeam la Caracal şi la apelul de seară eram în unitate.”

Transcriere realizată cu soluţia Vatis.Tech

CITEŞTE ŞI: 

EXCLUSIV! „Cursa iubirii” (Prima TV): Cove spune câte cupluri se despart şi care sunt cele mai mari probleme într-o relaţie

Cove, despre „Cursa iubirii” (Prima TV): „Toţi se iubesc, dar nu se aşteaptă să dea de greu”

VIDEO EXCLUSIV! Povestea inedită a unui cuplu de la Cursa iubirii (Prima TV). El – actor la Teatrul Naţional, ea – o fostă concurentă de la „Chefi la cuţite”

INTERVIU. Cove, din culisele reality-show-ului „Cursa iubirii” (Prima TV): „Primele zile de filmare au fost dificile... Avem şi cupluri pe care provocările de peste zi le aduc în pragul conflictului"

Minutul Paginademedia. Gabriel Coveşeanu alias Cove, un cititor de hârtie: „Am cam toate revistele care apar pe print". Serialul preferat: „New Amsterdam”

Autor: Anca Bejan anca.bejanpaginademedia.ro Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

sus