Skip to main content

11 decembrie: Revista Capital aniversează 20 de ani de la înfiinţare

 

Publicitate

20 DE ANI DE CAPITAL. Revista Capital, aparţinând în prezent Editurii Evenimentul şi Capital, aniversează 20 de ani din momentul în care a fost lansată ca prima publicaţie a grupului elveţian Ringier pe piaţa românească.

Ediţia cu numărul 1 a revistei a coincis cu primul sondaj realizat la nivel naţional pentru a afla opiniile românilor faţă de capitalism, economie de piaţă şi de ritmul pe care ar trebui să îl urmeze reformele. Concluziile sondajului comandat atunci de Capital au stat la baza articolului cu care revista a deschis primul număr: "Doi români din trei vor capitalism".
Revista Capital aniversează 20 de ani de la înfiinţare


ACEEAŞI LEGE PENTRU TOATE TELEVIZIUNILE. Premierul Victor Ponta a declarat că, în calitate de deputat, va solicita CNA să aplice legea pentru toate televiziunile, el arătând că încălcarea tuturor regulilor de către o singură televiziune, în condiţiile în care celelalte le respectă, denotă existenţa unui regim discreţionar, scrie Mediafax. Ponta a făcut această declaraţie fără a evoca şi numele televiziunii la care face referire.
Ponta: Voi solicita CNA, ca deputat, să aplice legea pentru toate televiziunile


DEZBATERE DESPRE OUG A LEGII AUDIOVIZUALULUI. Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Legii audiovizualului a stârnit proteste nu doar din partea unor membri CNA şi a cablistilor, ci şi din partea agenţiilor de publicitate, scrie HotNews.ro.

Ştefan Iordache - şef operaţional al grupului de comunicare Leo Burnett şi vicepreşedinte al Uniunii Agenţiilor de Publicitate din România (UAPR) şi consultantul Iulian Comanescu - editor al publicaţiei de specialitate The Industry (Intact Media Group), discută despre publicitatea TV şi efectele ordonanţei astăzi, de la ora 11.00, pe HotNews.ro.
Ştefan Iordache/Leo Burnett şi Iulian Comănescu discută online despre publicitatea TV şi efectele ordonanţei care schimbă audiovizualul românesc - marţi, de la ora 11.00


DECIZIE CONTESTATĂ.Valentin Nicolau, membru al Consiliului de Administraţie, a denunţat decizia luată de Claudiu Săftoiu în numele TVR de a renunţa la licenţa postului TVR Cultural spunând că şeful televiziunii publice nu a anunţat Consiliul de intenţia sa, scrie Evenimentul zilei.
„Am primit cu stupoare comunicatul dat de Claudiu Săftoiu prin care anunţă că a comunicat CNA decizia de a renunţa la licenţa TVR Cultural. Decizia sa este ilegală întrucât nu reprezintă o hotărâre a Consiliului de Administraţie al SRTv, singurul în măsură să hotărască asupra strategiei televiziunii publice”, a spus membrul CA.
REFORMA TVR: Săftoiu ÎNGROPĂ şi amintirea TVR Cultural. REACŢII


Compania Chainsaw Europe lansează primul studio din România licenţiat Dolby pentru reclame şi trailere, potrivit unui anunţ al companiei, scrie pe scurt HotNews.ro.
Pe scurt: Chainsaw Europe lanseaza primul studio licentiat Dolby din Romania. Revista Capital aniverseaza 20 de ani


PRIMARUL NEW YORK VREA SĂ CUMPERE FINANCIAL TIMES. Miliardarul Michael Bloomberg, primarul oraşului New York şi fondator al agenţiei de informaţii financiare Bloomberg, ia în considerare să facă o ofertă de achiziţie a publicaţiei Financial Times, scrie Mediafax, care citează New York Times.
"Michael Bloomberg s-a informat cu privire la oportunitatea achiziţionării Financial Times Group, care include cotidianul Financial Times şi o participaţie la The Economist", scrie New York Times, citând trei persoane apropiate miliardarului.
"(Financial Times, n.r.) este singurul ziar pe care l-aş cumpăra", i-ar fi spus Michael Bloomberg uneia dintre sursele citate de New York Times.
Primarul New York-ului, miliardarul Michael Bloomberg, vrea să cumpere Financial Times

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • pai stie asta de cand era la sri, dar a pastrat secret pana azi.
    azi, i-a spus lui obae, pe surse.
    si obae, pac, la rasboiu (dar nu rasboiu cu enoiu)

Trimite un comentariu

sus