Skip to main content

Un fost iepuraş Playboy s-a supărat pe ziarişti: “vă interzic reproducerea în orice mod a înfăţişării mele fizice”

 

Andra Chirascu

Publicitate

Fotomodelul Andra Chiorascu s-a supărat pe presă. Tânăra care, printre altele a apărut într-un pictorial în revista pentru adulţi Playboy, în urmă cu câţiva ani, interzice presei să mai scrie despre ea şi chiar să mai publice fotografii cu ea.

“Vă interzic şi am dreptul să împiedic reproducerea în orice mod a înfăţişării mele fizice ori a vocii mele sau, după caz, utilizarea unei astfel de reproduceri”, arată notificarea, care invocă prevederile noului Cod Civil legate de respectul vieţii private şi al demnităţii private.

Fotomodelul care a apărut în Playboy şi despre care presa mondenă i-a atribuit, în trecut, o posibilă relaţie cu fotbalistul Adrian Mutu, îşi justifică demersul în notificare apelând la o definiţie a Reputaţiei.

"Reputaţia este o rezultantă şi în acelaşi timp o componentă a imaginii publice, noţiune prin care înţelegem stima, respectul, consideraţia, dezaprobarea faţă de o persoană ca urmare a reflectării unor anumite însuşiri în mentalul colectiv."

Articolele dn Codul civil invocate în notificare:

Screen shot 2014-03-12 at 1.14.09 PM

Screen shot 2014-03-12 at 1.13.55 PM

Din document:

"Vă solicit, începând cu data prezentei notificări, interzicerea publicării oricăror informaţii, imagini fotografice, înscrisuri, comentarii privind persoana mea şi orice demers al dumneavoastră contrar acestei manifestări urmând a fi considerată o atingere adusă vieţii private, onoarei şi reputaţiei personale."

"Orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei subsemnatei fără consmiţământul meu ori fără respectarea limitelor prevăzute de art 75 Noul Cod Civil este interzisă."

Notificările trimise presei au devenit o modă în ultimul an. Deputatul Dan Cristian Popescu este campion: a trimis trei astfel de somaţii presei. Bianca Drăguşanu a notificat şi ea presa. La fel Andreea Berecleanu, la momentul divorţului de Andrei Zaharescu, dar şi iubitul acesteia. Nici Radu Valcan nu a mai vrut să se scrie despre el în presă. Şi primul soţ al Andreei Marin a notificat presa.

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • daca ii pasa atat de mult de "dreptul la propria imagine" de ce s-a dezbracat in pielea goala? chiar crede ca dupa ce barbatii romaniei au folosit revista pentru a obtine orgasme nu-i vor asocia aparitiile cu sexul manual? :) sanchi, o vor crede maica tereza.! :) te-ai dezbracat, asta e, ai bunul simt si accepta-ti trecutul ca face parte din tine!

Trimite un comentariu

sus