
INTERVIU. Primele declarații ale Andreei Esca, după presupusa infectare cu Covid. Pro TV difuzează în această seară, la jurnalul de la ora 19:00, interviul realizat de Cosmin Stan cu prezentatoarea de știri.
Principalele idei:
- Am avut Covid. Eu, soțul meu și unul dintre copii
- Primul care s-a îmbolnăvit a fost soțul meu. Am asociat simptomele cu o problemă gastrică.
- Primul simptom a fost că mi-am pierdut mirosul. Găteam ceva și n-am mai simtit mirosul de usturoi
- M-am dus la spital, la Victor Babeș. În cazul soțului meu, lucrurile au fost mult mai grave. Nu are nicio boala cronică, nu fumează, face sport și nu face excese, dar a făcut cea mai gravă formă dintre noi trei.
- Într-o dimineața, fiul meu m-a sunat și mi-a zis: Mama, pe tata l-au dus la Terapie Intensivă. Nu înțelegeam cum este posibil să fie el atât de afectat. A avut nevoie și de ventilație mecanică.
- Cât am put comunica cu el, îmi spunea: „Nu mai pot. Așa arată iadul”
- Prioritar pentru mine a fost să ocup de sănătatea familiei mele. Nu mi se părea normal să dau declarații într-un moment în care eram panicată. Nu am fost în stare. De la spital și de la înmormântare nu e nimic de spus.
- Habar nu avem de unde ne-am îmbolnăvit. Nu cred că este vorba despre petrecerea de la mare. Cei care au fost acolo nu au mai avut teste pozitive.
- Cred că acest virus se poate lua de oriunde și oricând. Noi chiar am încercat să ne protejăm.
- Am participat la petrecere pentru că a fost în aer liber. Au fost luate toate măsurile pentru a fi în siguranță. Nu s-a ținut nimic în interior. Am purtat măști, dar și noi am avut momente în care am lăsat garda jos. A fost foarte rău că am făcut asta. Nu este momentul să lăsăm garda jos.
- Rezultatul nostru, pentru ultimele teste, a fost negativ. Eu și Aris suntem bine, dar soțul meu trebuie să mai stea câteva zile în spital.
- Regret că am lăsat garda jos în câteva momente și n-ar fi trebuit să fac asta. Nu mă simt extrem de vinovată pentru că știu că am făcut lucruri să mă protejez, dar mă simt vinovată pentru că s-a întâmplat să nu fac mai mult, că nu am atins perfecțiunea.
- Mesajul meu pentru public este să nu lase garda jos. Virusul există și trebuie să avem încredere în medici. Trebuie să purtăm măști și să menținem distanța fizică.
Reamintim că despre presupusa infectare cu Covid-19 a Andreei Esca se vorbește de aproximativ două săptămâni. În primă fază, Pro TV a trimis o notificare către presă în care cerea redacțiilor să nu scrie despre „presupusa existență a unor cazuri de Covid în postul TV”, după cum arata documentul.
A doua zi, într-un mesaj public, Pro TV admitea existența unor cauzuri de infectere, fără însă a da mai multe detalii.
Ulterior, ziarul Libertatea a scris despre o petrecere care a avut loc la mare, la inaugurarea unui hotel, unde nu s-au respectat normele de prevenție și distanțare fizică. În pozele de la respectiva inaugurare apărea și Andreea Esca, alături de mulți alți influenceri.
OPINIE. Când tăcerea creează gălăgia
FOTO. Două influencerițe au șters postările cu Andreea Esca la petrecerea de la mare
Citește și: Pro TV, într-un mesaj public: „Câțiva angajați au fost confirmați, din păcate, ca fiind infectați cu COVID-19”
Citește și: Pro TV notifică: nu scrieți despre Pro TV sau despre angajați în legătură cu presupusa existență a unor cazuri de COVID în postul TV
Citește și: LIBERTATEA: Andreea Esca, Delia și mai multe influencerițe la un eveniment fără reguli sanitare
Citește și: Poliția: anchetă în cazul petrecerii la care au participat Andreea Esca și zeci de influenceri
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Si care e problema ta ca nu a respectat regulile?
Si gzf, te-a bagat cineva in seama? Asta e supararea ta? Pai te-a pus cineva sa asculti ce zice Esca? Tu trebuie sa ai grija ce faci, sa te "protejezi". Nu sa o asculti pe Esca.