Skip to main content

Andi Moisescu, urări la 15 ani de Paginademedia. „Cred că nici nu era lansat site-ul când aruncam un ochi să văd ce se întâmplă”. Şi Dezbrăcatu’: „Să fiţi iubiţi!”

 
Andi Moisescu şi Codruţ Kegheş alias Dezbrăcatu / colaj: Paginademedia, cu fotografii din arhiva personală
Andi Moisescu şi Codruţ Kegheş alias Dezbrăcatu / colaj: Paginademedia, cu fotografii din arhiva personală

Paginademedia.ro a împlinit 15 ani. Cu această ocazie am fost uraţi de unii dintre cei mai importanţi oameni din media. Astăzi, ne bucurăm de felicitările venite din partea lui Andi Moisescu („Apropo TV” şi „Românii au talent” – Pro TV) şi a lui Codruţ Kegheş alias Dezbrăcatu’ („Cronica Cârcotaşilor” – Prima TV). Ne-am întţlnit recent cu cei doi, la decernarea Premiilor revistei TVmania.

Publicitate

Cred că nici nu era lansat site-ul Paginademedia când aruncam un ochi să văd ceea ce se întâmplă.

E singurul loc în care găseşti ştiri despre ceea ce se întâmplă în media din România. Acolo le găseşti pe toate, adunate...

La început erau foarte multe articole despre televiziuni”, a spus Andi Moisescu, la aniversarea Paginademedia.

Andi Moisescu este unul dintre cei mai importanţi oameni din media românească.

A debutat la radio, în 1990, la Radio Costineşti. În scurt timp, în 1996, a devenit director de programe la unul dintre cele mai importante posturi din FM, Pro FM, şi a început colaborarea şi cu Pro TV.

Între anii 2000 şi 2004 a realizat emisiunea „Marcă înregistrată” la Pro TV, apoi, din anul 2005, a început să realizeze emisiunea „Apropo TV”, la acelaşi post. Din 2011 face parte şi din juriul talent show-ului „Românii au talent”. În perioada 2017-2019 a prezentat şi emisiunea „Pe bune?!” pentru acelaşi canal.

VIDEO. Andi Moisescu şi Dezbrăcatu’, urări la 15 ani de Paginademedia.ro

Şi Codruţ Kegheş alias Dezbrăcatu ne-a urat cu ocazia aniversării a 15 ani de Paginademedia.ro.

„Da, suntem de la început pe Paginademedia. Voi aveţi doar 15 ani. Noi avem 24 de ani de «Cronica Cârcotaşilor».

Îmi place că sunteţi motorul care cum aflaţi ceva, cum publicaţi. Cred că de cele mai multe ori, de-a lungul celor 15 ani, aţi fost înaintea tuturor.

Să fiţi sănătoşi, să fiţi iubiţi, să vă faceţi treaba tot aşa, cu profesionalism, şi atunci când ne întâlnim pe stradă să ne salutăm. Pentru mine este o plăcere să mă salut cu fanii”, a spus Codruţ Kegheş alias Dezbrăcatu’, la aniversarea Paginademedia.

Codruţ Keghes şi-a început cariera în televiziune în anul 2001, atunci când a fost desemnat câştigătorul concursului „Banc Show”, de la Prima TV. De atunci, a rămas fidel acestui canal.

A fost remarcat de Şerban Huidu, care l-a cooptat, în 2003, în echipa emisiunii „Cronica Cârcotaşilor”, unde a realizat, la început, reportaje haioase pe teren. Apoi a început să şi prezinte emisiunea, alături de Mihai Găinuşă (în perioada 2011-2014), alături de Şerban Huidu (în 2015), alături de Şerban Huidu şi de Ioana Petric (din 2016 până în 2021), împreună cu Ioana Petric (între anii 2021-2023).

Sezonul „Cronica Cârcotaşilor” din primăvara lui 2023 a fost prezentat de Dezbrăcatu’ alături de Şerban Huidu, iar din toamnă celor doi li s-a alăturat şi Gabriela Marin.

CITEŞTE ŞI:

INTERVIUL LUNII. Şerban Huidu: Antena 1 ne-a oferit milioane de euro să plecăm de la Prima TV. Cum şi de ce a refuzat

INTERVIU. Ioana Petric, fosta „bebeluşă" de la Cronica Cârcotaşilor, debutează ca actriţă în Complotul Bonelor: „Chiar dacă 16 ani din viaţa mi i-am petrecut pe platourile de filmare, recunosc că nu mi-a fost chiar uşor"

Şerban Huidu, despre proiectul său din „sertar”. „În momentul în care am să opresc Cronica Cârcotaşilor am să mă apuc serios de treaba asta”

Şerban Huidu: „Istoria unui linşaj media – Cea mai mare acoperire media a unui accident cu 2 zgârieturi”. Realizatorul „Cronica Cârcotaşilor” (Prima TV) a fost implicat într-o „tamponare”

Autor: Anca Bejan anca.bejanpaginademedia.ro Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

sus